- Leyla, opreşte-te!

- Nici gând! Unde mama mă-sii e Michael?!

- Stai!

Urletul Adei se aude puternic. Nu mă opresc în ciuda insistenţelor ei de a mă ţine pe loc. Aşa ceva nu se face, pur şi simplu... nu se face! Nu se răpeşte iubitul unei fete din propria casă, nu se urmăreşte o fată şi cu siguranţă nu e obligată să se despartă de iubitul ei! Ada mă ajunge din urmă cu ajutorul vitezei de vârcolac şi se pune în faţa mea.

- Leyla, nu-ţi dau voie să mergi mai departe!

- Încearcă-mă.

- Nu-ţi sunt inamică! Niciunul dintre noi nu este!

Îi întorc spatele şi mă avânt spre o altă uşă. Intru într-o sală spaţioasă, cu multe oglinzi, decorate cu panglici în roz şi alb. Crizanteme. Multe crizanteme aşezate pe o masă rotundă, ceva gen Arthur ( se face referire la filmul Arthur şi cavalerii mesei rotunde ). Pe tavan e un candelabru care oferă lumina întregii încăperi. Lipsesc ferestrele.

- Frumos, nu-i aşa? se aude o voce de bărbat din spatele meu.

Era Sam.

- Ce-i aici?

- Aici e sala Mare. Noi suntem de părere că întotdeauna trebuie să te priveşti pe tine însuţi, să nu devi un monstru.

- Vreau să vorbesc cu Michael.

- Nu e disponibil.

- Am încercat să-ţi spun, se aude vocea Adei din spatele lui Sam.

- Sam, spun eu, te implor, du-mă la James. Te rog.

Ochii îmi sunt inundaţi de lacrimile sărate, dar nu apucă să mi se prelingă pe obraz căci dau cu mâna peste.

- Îmi pare rău, nu pot face asta. Michael nu ar vrea să fac asta.

- Tu ştiai că urma să ne despartă,aşa-i? Toţi ştiau... De ce? De ce eu?! Ştiţi ce? Nu-mi răspundeţi, nu vreau să mai aud nimic.

M-am strecurat pe lângă Sam şi Ada şi m-am întors în camera mea, trântind uşa. M-am aşezat pe pat cu capul în pernă şi am început să mă descarc. De ce se strecoară lumea în viaţa mea fără permisiune? Am luat un obiect la întâmplare ( nimerind paharul de pe mobilă ) şi l-am aruncat cu toată forţa în podea.

- Mai bine... mult mai bine, mi-am spus.

M-am întins cu faţa la tavan şi m-am gândit la toate chestiile care mi s-au întâmplat în doar câteva zile. Privirea mi s-a îndreptat spre rochia dăruită de pe scaun. Nu... nu,nu,nu,nu. Nici gând să mă îmbrac cu aşa ceva. În consecinţă, n-am mai îmbrăcat rochii de gală şi nici nu am de gând să o fac.
Poarta pe care am intrat când am ajuns aici - şi am uitat să menţionez, sunt şi eu fiinţă - , ruginită, decolorată şi obosită scârţâie puternic şi zboară până aproape de uşa casei.

- Ok, frate! Ştiu că mi-ai zis că are nevoie de ulei, dar nu trebuia să te răzbuni pe ea! se aude Sam strigând de afară.

- Avem companie, spune Michael.

Tricoul lui Michael avea trei găuri în formă de gheare. Era rănit, iar faţa îi era pătată cu sânge, dar, din câte observam eu de la fereastră, nu era sângele lui.

- Voi doi, arătând spre doi vârcolaci, în partea estică, acum. Ceilalţi patru pe vest şi sud. Sam, Ada şi eu ocupăm partea nordică. Mişcaţi! Şi aveţi grijă să nu între nimeni în casă. Fata e acolo.

Am închis fereastra în grabă când am observat fumul care a cuprins curtea casei.Ultima voce pe care am auzit-o a fost vocea lui Sam strigând:

- Asta era ziua mea liberă!

Strigătele se auzeau în mare grabă şi nu-mi dădeam seama dacă era de bine sau nu. Am baricadat uşa şi probabil a fost cea mai mare prostie pe care am făcut-o vreodată - înafară de cazul în care am considerat animal de companie un bondar pe nume Steve - când am observat că un vârcolac rival a intrat pe fereastră.

- A intrat unul pe geamul de sus Michael! am auzit-o pe Ada strigând.

- Nu vei simţi nimic, frumoaso. Mi-a spus tipul privinadu-mă şi venind spre mine cu un cuţit cât palma mea.

- Nici tu, s-a auzit o voce din spatele lui.

Nu a durat mult până când am auzit un ''poc'' a unui trup căzând pe burtă.

Michael.

- Leyla, ţipă! Acum!

- Nu pot! Nu o pot face la comandă!

- La dracu' !

Michael mă prinde de mâna şi mă trage după el. Îl urmez fără ezitare. Dă la o parte obstacolele puse de mine. Vocea îi suna furioasă, şi rece, însă aşa presupun că era de obicei, cel puţin de când l-am cunoscut. Prin peretele din faţa noastră intră trei vârcolaci. Erau plini de praf de cărămidă.

- Hei! Peretele ăla a fost renovat! strigă Michael. Îşi dă tricoul plin de sânge jos. Zgârieturile de pe abdomen erau aproape vindecate. Mă targe în spatele lui, îşi scoate colţii şi un răget puternic îi părăseşte gura. Toţi îşi dau tricourile jos - o fi un fel de ritual,sau? - şi îşi pregătesc ghearele de atac.

- Sunt trei împotriva ta! Eşti nebun?!

- Dacă ţi-aş spune de câte ori mi s-a pus întrebarea asta...

Şi au sărit unul la gâtul celuilalt. Unul dintre ei a sărit în spatele lui Michael, altul l-a atacat din faţă, iar altul s-a avântat spre mine. Michael s-a răsucit, şi-a eliberat spatele, l-a apucat pe cel din urmă de gât şi l-a azvârlit prin crăpătura din care au intrat.

- Unul s-a dus. Mai rămân doi. Îşi îndreaptă privirea spre ei, încruntandu-se, apoi păşeşte încet şi sadic, zgâriind peretele cu ghearele. O lumină îmi străbate ochii albaştri pentru o secundă şi zăresc un cuţit... de argint. După expresia feţei era clar că şi Michael l-a observat. Se fereşte de vreo două-trei încercări de lovire, dar unul dintre ei îi înţepeneşte mâinile la spate, iar celălalt îi înfige cuţitul în piept. Michael cade în genunchi, uitându-se la mine. Eram îngrozită. Şi atunci mi-am amintit. Cuţitaşul dăruit de Catherine se află încă în buzunarul bluzei mele scămoşate. Înainte ca ei să apuce să mă atingă, învârt mânerul cuţitaşului şi suntem cuprinşi cu toţii în ţipătul unei Banshee, chiar şi eu. Înainte ca ceaţa să se îngroaşe în faţa ochilor, îi văd pe cei doi căzând la pământ, iar două braţe puternice mă ridică. Lumea dispare din jurul meu simţind abdomenul cald de care mă spijin.

Buna tuturor! Va multumesc pentru cele 200 de lecturi! *Aplauze*

Ma scuzati pentru greselile gramaticale, le voi indrepta cand am timp.

Daca ti-a placut nu uita sa lasi un vot si un comm! Conteaza foarte multe pentru mine sa vad ca imi apreciaza cineva munca! Va pup pe toti si ne vedem la capitolul opt! <3


Banshee and Alpha ( 1 & 2 )Citește această povestire GRATUIT!