- Fă-le să înceteze... nu mai vreau... nu mai pot. James, te implor!

Stăteam la pieptul său şi plângeam. Ca de fiecare dată. Rimelul mi s-a scurs tot pe obrazul meu delicat şi fin. Nu mai vreau...

''În legendă, o Banshee este o ''zână'' care începe să plângă sau să ţipe dacă cineva este pe cale să moară. De asemenea, se ajută de anumite sunete provocate de ele însuşi sau de natură, auzind mici şoapte, astfel reuşind să găsească cadavre. Feriţi-vă de ele! Vă prevestesc moartea şi nu mai e cale de scăpare.'''

Şi asta sunt eu. Sau mai precis ceea ce ne spune Wikipedia. Şi m-am săturat. Încă auzeam maşina de poliţie la locul ... acela. La scurt timp,după declaraţiile luate, m-am decis...

- James, eu trebuie să plec.

- Poftim? Unde? mă întreabă el speriat, ridicându-se în şezut. Stătea oricum prea confortabil în fotoliul meu preferat.

- A luat o doamnă legătura cu mine. Spunea că poate să mă ajute...

- Ohh Ly... ştii că sunt tâmpenii. Arată-le banii şi după îţi spun orice vrei să auzi. Ca la ultimii şaptesprezece.

- Nu, am ripostat eu. Vocea ei... e diferită. E ceva în glasul ei... o hotărâre. Vreau să încerc.

- Bine... dar te rog... te rog nu-ţi face speranţe. Te rog.

Am încuviinţat şi, înainte să ies pe uşă am strigat: Diseară tu găteşti!

Drumul nu a fost prea lung şi înainte să ajung la locul indicat de doamna de la telefon, mi-am aranjat părul şi mi-am tras bluza uşor ridicată la spate. Mi-am privit repede reflecţia într-o maşină de lângă trotuar şi am bătut la uşă. Nişte paşi lenţi, parcă leneşi şi plictisiţi, se apropie şi o mâna bărbătească deschide uşa.

- Doamnă Catherine?

- E fata?

- Da.. a strigat bărbatul cu o voce la fel de plictisită.

- Las-o să intre!

Bărbatul s-a dat din faţa mea întinzând mâna liberă spre cameră, făcându-mi semn să întru. Un covor roşu şi pufos era acum sub picioarele mele. Mobilă veche, prăfuită.Două tablouri agăţate pe perete îmi dădeau fiori. Simt miros. Trandafiri.

- Aşează-te, copilă.

Am făcut întocmai, punându-mă pe un fotoliu din piele. În faţa mea se afla o măsuţă şi un pahar cu suc de portocale. Am privit femeia. O doamnă destul de înaintată învârstă, în jur de 50-60 de ani. O gecuţă neagră, pantaloni uşor călcaţi dintr-un material delicat. Păr blond deschis, dând spre alb, prins într-un coc perfect.

- Vă mulţumesc pentru primire, doamnă Catherine. Am vorbit acum câteva ore la telefon.

- Ştiu, fata mea. Nu sunt atât de bătrână.

- Îmi pare rău... nu am vrut să..

- Shhh. Ascultă. Ce auzi?

Am stat câteva momente în tăcere. Femeia mă privea fix, iar eu mă străduiam să nu-i ating privirea.

- Nimic. Nu aud nimic.

- Copila mea, nu te pot ajuta dacă nu mă laşi.

- Dar eu...

- Ascultă. Auzi şoaptele? Vor să îţi spună ceva. Ceva rău.

- Le aud... dar nu înţeleg.

Banshee and Alpha ( 1 & 2 )Citește această povestire GRATUIT!