• Doisprezece II

455 54 8

- Ce vrei sa spui? Cine este Catherine, mama?

Hopa! Această imagine nu urmează liniile directoare referitoare la conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

- Ce vrei sa spui? Cine este Catherine, mama?

Urasc atat de mult cand ma ignora. Crede ca daca nu-mi vorbeste si refuza sa-mi raspunda la intrebari in continuare, totul se va spulbera intr-un sens bun, iar ea nu va mai fi nevoita sa-mi ofere niciodata explicatii.

Mama este responsabila pentru toate zilele in care Dante m-a umilit si m-a fortat sa regret cu toata fiinta mea pana si ziua in care m-am nascut.

Si doar mama e de vina.

- Hei, Shel, aud soapta lui Dante chiar in spatele meu, timp in care isi aseaza delicat mana pe umarul meu. Putem sa vorbim cateva clipe?

Bineinteles ca putem. O sa-ti dau un pumn in fata, nemernic de esti.

Dante deschide usa cabanei, balasandu-si soldurile cand asteapta sa-l urmez afara. De ce mama naibii ma uit la fesele lui? Fir-ar!

Cand se opreste, ii urmez exemplul, iar el imi da suficient timp de care profit, holbandu-ma la spatele lui.

- Imi pare rau, este singurul lucru pe care-l aud in linistea serii.

Sa-mi dea cineva o palma, cred ca visez si urmeaza sa ma trezesc intr-un mormant improvizat. Individul tocmai si-a cerut scuze... de la mine.

Am ridicat o spranceana uimita, adoptand o pozitie de defensiva. Mi-am incrucisat mainile la piept si am inceput sa-mi batai piciorul.

- Imi pare rau pentru tot. N-am vrut sa ma comport precum o catea in timpul menstruatiei, dar asta a fost rolul meu, ranjeste dezamagit in coltul gurii, trecandu-si degetele prin par, ciufulindu-l mai mult decat era inainte.

- Catea e putin spus.

Chiar mediteaza la raspunsul meu drept insulta, dar nu pare sa-l deranjeze, ba chiar zambetul i se intinde de-a lungul fetei. Isi baga mainile in buzunarul blugilor si incepe sa-si rontaie buza inferioara. Asta sigur e un tic nervos.

- Sunt lucruri pe care nu le stii despre mine, Shel. Lucruri pe care chiar nu ar fi indicat sa le afli.

- De ce iti pasa atat de mult de ceea ce cred eu despre tine?

- Pentru ca ai fost singura care nu m-a judecat si m-ai înteles, in ciuda faptului ca eu nu ti-am permis s-o faci.

Este sincer. Este atat de sincer, incat sentimentele mele ma invaluie precum lumina si simt ca nu mai am stare. Inima imi bate nebuneste in piept, iar fluturii aia nenorociti s-au decis sa se trezeasca la viata si sa-si agite aripile prin stomacul meu. Nu imi pot da seama daca este din cauza adrenalinei de care am avut parte in ultimele zile sau de faptul ca Dante isi apropie ferm degetele de obrajii mei care, probabil, au prins culoare, indepartandu-mi cateva fire de par lipite de piele. In acest moment, simt ceva, iar asta nu e normal. Mi-am petrecut multe zile plangand si neintelegand rostul comportamentului sau... dar acum ca l-am aflat, s-a schimbat ceva?

- De ce?

- De ce, ce?

- De ce mi-ai ascultat parintii? De ce voiau ei sa ma protejeze? De ce te-au implicat exact pe tine?

Clipele in care imi evita privirea imi dovedesc ca sa gandeste serios la raspunsul pe care si-l rosteste in gand. Il urmaresc atenta, imi mut privirea spre cabana si inapoi spre el, dar expresia fetei sale nu se schimba. E ca si cum ar suferi in secret si nu se poate destainui nimanui.

- Tu nu intelegi. Nu ai cum sa ma intelegi pe mine in totalitate. Tu vezi numai ce vreau eu sa vezi.

Imi intoarce spatele, rasucindu-se pe calcaie. N-am sa-l las sa scape cu asta.

- Opreste-te! Ai vrut sa vorbim, vorbeste!

Isi propteste pasii, privindu-ma peste umar.

- Am vorbit, spune iritat, iar umerii lui se ridica si se lasa cu repeziciune in jos.

Porneste din nou spre cabana.

- Am spus sa te opresti! strig si nici eu nu mai sunt in stare sa-mi recunosc hotararea din glas, timp in care nici nu-mi dau seama cand micsorez si mai mult distanta dintre noi.  

Seara vine cu repeziciune si, treptat, nu-l voi mai putea vedea. Insa ochii lui ciocolatii ma privesc incruntati, respirand pe nari. Buzele sale au format o linie dreapta, iar pumnii ii sunt stransi puternic.

- Mama e distrusa, pierduta. Intreaga mea viata a fost o minciuna si zilele au fost oribile, datorita tie. Nici macar nu-mi cunosc tatal! Si stii de ce? Pentru ca n-am stiut niciodata cu ce anume se ocupa, fiindca n-a avut timp de mine! 

Rasuflu zgomotos, intr-un fel epuizat, rotindu-mi privirea in jur si coborand-o apoi spre pamant.

- Imi datorezi macar conversatia asta.

- Tu n-ar fi trebuit sa afli nimic din toate astea.

- Dar acum stiu. Asta cu siguranta nu ai anticipat, nu-i asa?

- Nu, pentru ca tin prea mult la tine ca sa-ti risc viata!

- Ce-ai spus?

Ma place? Fluturii s-au multiplicat si mintea mi s-a golit in doar cateva secunde. Palmele ma mananca si au inceput sa-mi transpire. Inima imi bate atat de tare, incat ma tem sa nu mi-o auda.

Zoe e lup, el ce e? Daca este si el aceeasi creatura, poate auzi? Oare imi citeste si gandurile?

Ochii mi se ingusteaza cand intunericul a atins culorile vii. Copacii nici nu se mai vad, iar luna sta ascunsa dupa nori. Ce tradatoare! Am atat de multa nevoie de lumina ca sa-i vad chipul, iar ea se ascunde doar ca sa-mi ingreuneze situatia.

Si pentru ca habar nu am cum sa reactionez altfel, profit de putina vizibilitate pe care o mai am, si il pleznesc. Cat pot eu de tare.

Capul ii se intoarce din cauza impactului, dar nu scoate nici un sunet. Pare ca, in loc sa-l enervez, l-am calmat.

- Cred ca o meritam, rasufla.

- Cred ca tocmai ai atins apogeul nesimtirii.

- Ba nu.

- Ba da.

- Ba nu.

- Mai vrei sa-ti traznesc una, sau lasi acel ''ba da'' sa fie ''ba da''?!

Ma scoate, efectiv, din sarite, cu tot cu toti dracii.

Dar nu reusesc sa-mi rostesc gandurile cu voce tare. Bratele sale ma cuprind intr-o imbratisare stransa, care ma obliga sa-mi ingrop fata in pieptul sau. Bratele mele ii se incolacesc dupa gat involuntar si il pot simti incordandu-se.

Urmatorul pas vine mult mai repede decat intentionam eu, iar fluturii se lupta sa iasa pe gat in sus la cat de mare e nodul pe care-l simt la fiecare inghititura de aer.

- Dante, soptesc incet si nu sunt sigura ca m-a auzit. Capul sau se inclina, aplecandu-se spre mine. Ochii mei se inchid si corpul imi tremura datorita momentelor ce urmeaza sa vina.

Buzele moi si calde le acopera pe ale mele cu o apasare de abia sesizabila. Imi strange cu o mana talia, lipindu-ma de trupul sau, iar eu imi infig degetele prin parul si ceafa lui. Nu pot descrie ce simt, e ceva mare si invalmasit in mintea mea.

In intuneric, capul sau se ridica si imi da drumul din stransoare.

- Acum am atins apogeul nesimtirii, rosteste hotarat si parca ii vad zambetul tamp de pe fata.

- M-ai sarutat!

- Ba nu.

Fir-ai tu sa fii, pe asta o s-o regreti!

Dar mi-a placut.

Ba nu.

Rahat.

Banshee and Alpha ( 1 & 2 )Citește această povestire GRATUIT!