Banshee and Alpha ( 1 & 2 )

• Opt II

Ma trezesc undeva in jurul orei sase seara, in dormitorul meu, acoperita pe jumatate cu o patura subtire. Cand am ajuns de jos aici?

Sunt imbracata cu aceleasi haine si imi cobor picioarele la marginea patului, ridicandu-ma, cu ochii intredeschisi, in picioare. Inaintez doi pasi spre usa, dar la al treilea ma impiedic de ceva mare, cazand in maini, aproape aterizand pe Aero. Scot un pufait de uimire si cobor grabita la parter.

- Dante? Strig. Dar nu primesc niciun raspuns, cu exceptia sunetul labelor lui Aero venind in urma mea. M-a lasat singura!

Apas pe clanta usii principale, hotarata sa-l caut in gradina, dar constat ca e inchisa. Imi indrept atentia catre fiecare fereastra din casa. Absolut toate sunt bine sigilate si batute in cuie. Urc inapoi in camera mea, imi iau haine curate si doua prosoape, intrand mai tarziu in cabina de dus. 

Ma rasfat timp de cel putin o jumatate de ora, apoi ma intorc in camera mea, imbracandu-ma cu o rochita galbena, pana la genunchi - una din putinele haine pe care mama le-a lasat aici.

Aero ma urmareste prin toata casa, iar daca ma inchid undeva, zgarie usa pana nu mai ramane nimic din ea. La inceput, imi era doar teama de simplul fapt ca e un catel mare si m-ar umple de bale. Dar acum, parerea mea s-a schimbat radical. Aero e un cerber, iar asta imi provoaca furnicaturi si mancarimi pe toata sira spinarii. L-am privit cum sfasie un hipogrif urias, cu mine ar jongla si in somn.

Dar ce tot vorbesc? Nu Aero e cel care ma sperie cu adevarat! Ci faptul ca lumea s-a rasturnat dintr-o data. Pare un cosmar; chiar imi doresc sa ma trezesc. Cand s-au intamplat toate astea? Il uram. Il dispretuiam din tot sufletul, iar acum ii sunt recunoscatoare ca mi-a salvat viata. Si mama? Cum a putut sa ma lase aici, cu el, stiind ca urmau sa se intample toate aceste lucruri? Cum a putut sa-mi inchida telefonul?!

Cheia usii de la intrare s-a rasucit in yala, intrand Dante, cu blugii lasati pe solduri si un tricou negru, tinand in maini mai multe sacose. Parul inca umed mi-a cazut pe fata in timp ce Aero o zbughi din spatele meu pe genunchii lui, latrand si fluturand coada.

- Raspunde-mi la o intrebare, ii spun, in timp ce aseaza sacosele pe masa din bucatarie.

- Sigur, zise.

- Tu ce esti?

Se incrunta la intrebarea mea, mainile blocandu-i-se pe marginea unui scaun. Isi muta greutatea de pe un picior pe altul, plimbandu-si privirea prin incapere.

- Ce vrei sa spui?

Tu de ce tragi de timp?

- Nu aveai cum sa muti sifonierul si toate acele lucruri, nu aveai cum sa supravietuiesti acelui hipogrif fara nicio arma, nu cu forte omenesti.

- Sunt lucruri pe care chiar nu trebuie sa le stii, Shelby. In plus, hipogrifii nu sunt cea mai mare problema. De cei care i-au trimis sa-ti fie teama.

- Ce vrei sa spui?

Parasi spatarul scaunului si se aseza pe el, indemnandu-ma sa fac acelasi lucru. Trag un alt scaun de sub masa si aprope il trantesc, dar ma asez in fata lui. Isi puse mainile in poala si incepu sa-mi explice:

- Hipogrifii nu au fost decat niste animale de vanatoare. Stapanii lor se numesc umbre, iar acum ca cei doi nu se vor mai intoarce, vor lua problema in proprile gheare. Daca te-au atacat si pe tine, nu te vor mai lasa in pace. Deci, ca sa fie clar, n-ai voie sa te indepartezi de mine, clar? Si trebuie sa ma schimb si eu.  Ca veni vorba, ti-am adus bagajele si am cumparat cateva sandvisuri.

Ma ridic in picioare si scotocesc in una din plase, despachetand un sandvis cu sunca si cascaval. Doamne, ce foame imi e!

- Mananca pana ma intorc, dupa trebuie sa plecam de aici.