Buna tuturor! In primul rand vreau sa-mi cer scuze pentru greselile gramaticale (capitolul este acum editat), stiu ca sunt multe deoarece cand pun diacriticile cuvintele mi se impreuneaza singure si acum nu am timp sa le remediez, dar promit ca o sa o fac.
In al doilea rand, va multumesc pentru cele 2,5K lecturi si ma bucur foarte mult cand vad ca ma sustineti in continuare! Postez astazi un next lung, cel mai lung de pana acum, fiindca in weekend nu voi avea timp din cauza temelor si a invatatului, pe scurt, a scolii.
In al treilea rand, lasati-mi parerile in comentarii! Conteaza pentru mine enorm de mult!
Spor la citit si lectura placuta va doresc!
'' Sam... Sam, eşti ok? ''
Bineînţeles că nu era ok. Cum a-i putea fi în momente ca acestea? Când cineva drag ţie te părăseşte... când rupi legătura ce vă ţine strâns ca unul. Acea senzaţie despre care se zvoneşte că doar în filme există, deşi, dacă stăm să ne gândim mai bine, ei sunt doar actori. E uşor să fi îndrăgostit sau îndrăgostită, dar cine a spus că e uşor să fi iubit sau iubită?
Îi puteam simţi durerea din suflet, ştiu acel sentiment şi nu e unul plăcut. Ai parte de acel gol în piept care nu vrea să se oprească din creştere, simţi cum te debarasezi de lume, cum treci prin toate stările emoţionale, de la fericire, iar în cel mai rău caz, la sinucidere. Viaţa este un dar pe care trebuie să-l preţuim, nu-ţi bate joc de ea... şi cu siguranţă nu lăsa pe altcineva să o facă.
'' Sam, uită-te la mine. ''
Nu-ţi mai pasă de altcineva, gândul tău zboară şi încearcă să se obişnuiască cu adevărul ce tocmai te-a lovit direct în faţă. Lacrimile cad fără încetare. Aşa e cel mai bine, descarcă-te, nu ţine în tine. Nu te ascunde şi nu încerca să te fereşti fiindcă, oriunde te-ai afla, tu eşti tu şi nu poţi schimba asta. Ce ţi se întâmplă e firesc pentru un om, chiar şi pentru orice altă fiinţă supranaturală. Să iubeşti? Firesc. Să ai o relaţie? Foarte firesc. Să fi părăsit? Ciudat de firesc. Şi totuşi... ce pot face eu acum? De vorbit, nu pot. Să plec singură, nici vorbă.
Sam tocmai a luat consola jocurilor video ale lui Michael, de care s-a vorbit mai devreme, şi a ridicat-o pentru a lovi ceva de nervi. I-am smuls-o din mână înainte să facă vreo crimă....sau să devină Michael criminalul răzbunător. Sam era necăjit, la pământ ca să spun aşa. Îl înţeleg, chiar îl înţeleg. Se apropie de mine şi mă îmbrăţişează. Începe să plângă pe umărul meu.
- Ce să fac? Cum pot să rezolv asta?
Suspină în continuare. Sam era mai rău decât o fată, Doamne.
'' Adună-te! Nu rezolvi nimic!'' (Uau, acum o înţeleg pe Catherine când strigam eu că o disperată). Păcat că vocea mea se aude în ecou doar în capul meu. Sam bocea în continuare. L-am împins cu mâinile în piept şi i-am tras o palmă.
- Au! s-a plâns el, asta pentru ce naiba a mai fost?!
Am strâmbat din gură şi nas şi am mimat din buze '' Michael''. Sam a făcut ochii mari, iar zâmbetul i-a apărut pe buze.
- Ai dreptate. Trebuie să mergem să o găsim. Neapărat trebuie să o omor pe Adelie şi îi datorez Adei nişte explicaţii.
'' Nu asta am vrut eu să spun...dar în fine, atâta timp cât nu mai stai să-mi distrugi bluza, e ok''
- Tare bine mi-ar fi fost dacă a-i fi putut vorbi. Nici măcar nu am ceva de scris sau vreo hârtie.
'' E în regulă''
- Îi pot lua mirosul Adei, dar tu nu poţi ţine pasul cu mine.
''Nup''
- Aşa ziceam şi eu... şi atunci? Cum facem? Semnal aici nu am ca să pot suna pe cineva, oricine, iar ceilalţi ştii că au plecat către Michael înainte să ajungem la cabană. Suntem singuri.
'' Mergi tu''
- Poftim?
'' Plea-că tu. Tre-bu-ie să o prinzi pe A-da din ur-mă'', am mimat pe silabe ca să mă înţeleagă.
- Şi tu ce faci? Nu te pot lăsa aici singură!
'' Sam! Lasă-mi semne pe copaci, iar eu le voi urma''
- Leyla, mai rar, nu înţeleg ce-mi spui.
Am mai repetat de vreo trei-patru ori până m-a înţeles. Ce enervant e! Sam a fost de acord cu planul meu, oricum nu avea de ales, şi mi-a lăsat o armă pe care o avea la el. De ce purta o armă după el când are nişte gheare gigantice? Numai el ştie răspunsul.
În regulă, pornim. Sam inanteaza cu viteza de vârcolac, lăsând semne pe scoarţa dură a copacilor cu ghearele. Îmi pare rău copacilor, ştiu că vă doare şi că simţiţi, iertaţi-ne.
După cum e aşezat soarele pe cer, e amiază, orele două-trei.
Merg în pas alergător în aşa fel încât să nu fac mare zgomot şi nici să nu rămân foarte în urmă. Razele soarelui străbăteau crengile darnice de distracţie şi voie bună. Vântul nu era prea des întâlnit astăzi, era liniştit.
La un moment dat, crengile pocnesc. Mă ascund după un copac mai gros, fără să fac vreo mişcare. Înghit în sec la auzul sunetului tot mai puternic apăsat şi tot mai aproape. Strâng ochii şi mă uit uşor-uşor. Aproape...şi mai aproape... O CĂPRIOARĂ! HUUU. INFARCTUL MĂ AŞTEAPTĂ, NU GLUMĂ.
Răsuflu uşurată. Niciodată nu am văzut una atât de aproape de mine, atât de firavă, de nevinovată, de speriată. Mi-am întins mâna spre ea. A avut o mică ezitare, dându-se înapoi, dar apoi mi-a devenit amică din priviri. Şi-a atins botul firav de mâna mea. Blana ei scurtă, puţin aspră şi de un alb perfect m-a făcut să tresar. Din spatele ei se zăreşte încă o vietate. Puiuţul ei. Stătea fricos în spatele mamei lui, protejat de picioarele acesteia. Nu am îndrăznit să mă apropi şi de el.
Brusc căprioara îşi trage botul de sub mâna mea şi o ia la fugă sărind. Am simţit respiraţia cuiva care era asupra gâtului meu.
- Dansezi, frumoaso?
Mi-am ţinut respiraţia imediat cum am simţit că ceva îmi astupă gura. M-am prefăcut leşinată şi m-am lăsat dusă în braţe de el. Cu siguranţă mă duce la Aiden. De ce să merg eu pe jos? doar nu sunt proastă, nu?
Câteva minute mai târziu simt cum băiatul îşi încetineşte paşii. Eram puţin îngrozită. Nu puteam deschide ochii ca să pot vedea unde mă aflu sau ce se întâmplă în jurul meu. Acceleraţiile bătăilor inimii mi-au crescut considerabil când am avut senzaţia că mă va arunca jos, dar, din fericire, m-a pasat altcuiva care a început să se mişte, apoi am simţit cum sunt aşezată delicat pe ceva moale. Pat nu era, asta e sigur, fiindcă încă sunt undeva afară. Aud mai multe şuşoteli pe lângă mine, unele chicoteli înfundate, apoi aud o voce cunoscută care-mi strigă numele.
Dar nu, aşa ceva nu e posibil. Mi-au trecut prin minte cele mai îngrozitoare scene din viaţă, iar pielea mi s-a făcut ca de găină. Vocea îmi striga disperată numele, dar nu deschid ochii să-l privesc, nu am acest curaj, nu mă lasă inima. O palmă puternică luând contact cu o piele firavă se aude zgomotos, iar el încetează să-mi strige numele. James, îmi pare rău. Mă bucur că-ţi aud vocea, dar nu-mi doream să îmi străpungă numele în aceste circumstanţe. Mi se rupe sufletul şi inima mi se sfărâma de parcă e din sticlă. Nu sunt un pergament vechi pe care-l deschizi când ai nevoie.
- Aşadar.... a început o voce groasă, pe care, ca să fiu sinceră, la cât de mult am auzit-o în ultima perioadă, sigur îi aparţine lui Aiden. Vă urez bun venit pe noul nostru teritoriu.
''Ce?''
- Dragul nostru Michael a fost foarte darnic şi îngăduitor. Să vă spună chiar el... nu-i aşa, vechi prieten?
Un sunet ale unor roţi se apropia de mine. Suspinele şi mirosul îmi erau din nou cunoscute. Acesta era Michael cu siguranţă, iar mârâielile care se auzeau pe fundal erau ale lui Sam. Michael era plin de zgârieturi şi ,probabil, sânge, la cum se auzea biciul făcând contact cu spatele lui. M-aş mişca, aş face ceva, orice, dar parcă am paralizat de frică.
- Unde-ţi sunt supuşii Mare Alpha? S-au temut să mă înfrunte? Ruşine... păcat căci şi prietenii te trădează în ultimul moment. Ce mai faci, dragă Ada?
- Mai bine ca niciodată.
- Ada! îl aud pe Sam. Nu-mi vine să cred că ai putut face aşa ceva. Cine naiba eşti tu?
- Îmi pare rău că mi-ai înşelat încrederea. Fac ceea ce este corect.
- Haha! Eşti o bună lupatoare, aşa-i draga mea?
- Aşa-i, Aiden, îi răspunde Ada, continuând cu: dar sunt şi o bună actriţă.
Atunci aud nişte zgomote ciudate care cu siguranţă nu făceau parte din discursul pe care avea Aiden de gând să-l ţină. Îmi deschid ochii din cauza corpului căzut la pământ lângă mine. Eram aşezată pe o banca lată cu o pătură moale peste. Aiden era acum întins lângă mine, iar Ada avea ghearele pregătite. De printre mulţime iese Adelie, schimbată de hainele incomode pe care le avea mai devreme şi o atacă pe Ada.
Şocată pe moment, nu am realizat când s-a auzit acel glonţ când a ieşit din tubul metalic pe care-l ţineam în mână, dar cert este că, eu, Leyla, am împuşcat o fată-vârcolac. Eu am pus mâna pe o armă şi am apăsat pe trăgaci. Eu am luat o viaţă. Cine sunt eu să am acest drept?
Corpul Adeliei a căzut la pământ. Văzând cele întâmplate, Ada rămâne cu gura deschisă. Michael scoate un răget şi se eliberează, iar Sam, care era ţinut de şase-şapte personae îi doboară pe toţi. Eram înconjuraţi de cel puţin trei sute de vârcolaci, toţi de partea lui Aiden. Michael mă prinde de braţ şi mă trage în spatele lui.
- Atenţie la mine! Dacă se atinge cineva de fată va avea necazuri cu Bătrânii, nu-i aşa, Catherine?
Pe poarta reconstruită după inpactul de data trecută intră, la fel de graţioasă, Catherine. Şi de abia acum îmi dau seama că ne aflăm chiar la Michael acasă.... care acum a devenit şi casa mea. În urma ei se aflau trei persoane în vârstă: o femeie şi doi bărbaţi. Ei sunt Bătrânii deci?
- Face-ţi loc! Imediat!
La strigătul Catherinei toţi s-au dat la o parte din calea ei. A înaintat prin mulţime până a ajuns în faţa noastră. Mi-a întins mâna ei delicat, iar eu am atins-o.
- Această fată, de acum în colo, este sub protecţia mea totală. Oricine îmi încalcă această lege sacră, va fi pedepsit cu moartea.
Cine e Catherine defapt? E o doamnă simpatică care încearcă să mă ajute, apoi e speriată, apoi calmă, disperată, iar în cele din urmă şefă şi rece. Ce se petrece aici?
Înnebunesc.
- De azi înainte ea şi acest băiat, arătând spre James care, aveam impresia că era şocat, retras într-un colţ ferit de priviri, sunt protejaţi. Dacă mai calcă cineva cu intenţii rele în această curte, mă voi asigura însămi eu de soarta acestuia.
- Ce se va întâmpla cu stăpânul nostru? vorbeşte un necunoscut din mulţime.
- Va primi pedeapsa cuvenită. Voi ceilalţi aveţi un nou Alpha.... Leyla.
''Poftim? Mă femeie nebună schimbătoare de emoţii, tu te auzi de naiba tocmai ai spus sau oxigenul ţi se termină?''
Toţi ceilalţi mă săgetau din priviri. Eu nu sunt Alpha! Nici măcar vârcolac nu sunt!
- Dar nu e un Alpha!
'' Şi eu ce am zis?! Ăăăă... corect.... Nu mă poţi auzi.... Super''