⚊𝐥𝐢𝐩𝐬 𝐝𝐨𝐧'𝐭 𝐥𝐢𝐞 || 𝒌𝒊𝒎 𝒕𝒂𝒆𝒉𝒚𝒖𝒏𝒈 ✓

XXXVII

     Irene a intrat în restaurant împreună cu familia ei, văzându-i pe Jeongguk și pe familia lui așezați la cea mai mare și frumoasă masă din încăpere.

     S-au salutat și s-au așezat împreună, fata fiind între Jeongguk și mama ei.

     — V-am așteptat pentru a mânca împreună. Ce comandați? întreabă domnul Jeon chemând un chelner.

     Mia a tras meniul înspre ea și soțul ei, Irene neavând de ales decât să se uite împreună cu Jeongguk. S-a apropiat de el, băiatul punându-l între ei doi.

     Imediat ce chelnerul le-a luat comanda, Irene s-a dat înapoi pe locul ei, Mia zâmbind fals în timp ce și-a mutat privirea pe soții Jeon.

     — Totul este gata. Mâine vă căsătoriți! exclamă Yoohyeon fericită, Jeongguk și Irene privindu-se. Am aranjat programarea la coafor pentru scumpa mea noră, iar rochia rămâne o surpriză.

     Irene a zâmbit slab, Mia mulțumindu-i celei din fața lor, gest pe care roșcata nu l-a putut face.

     După puțin timp au văzut mâncarea venind, începând să mănânce, însă Irene nu avea poftă.

     — După masă, Irene vrea să petreacă puțin timp în apartamentul pe care i l-am dat cadou, și vrea să se ducă împreună cu Jeongguk. vorbește mama ei zâmbind, privind înspre brunet.

     — Desigur. spune băiatul și continuă să mănânce pentru a termina.

     Irene nu a zis nimic, încercând să mănânce puțin din ce a cerut.

     Când ambii au terminat de mâncat, au primit permisiunea de a se ridica și pleca, Jeongguk cerând ca mașina să i se aducă.

     S-au urcat împreună în vehicol, pornind înspre locația pe care băiatul deja o știa, Irene rămânând tăcută până au ajuns.

     Ajunși în fața apartamentului, fata s-a ajutat de cheie pentru a-l deschide, intrând împreună în locul cu un miros plăcut și proaspăt de levănțică.

     — E foarte frumos și spațios. afirmă Jeongguk, după care se așează pe canapea.

     — Ai dreptate.

     A tras draperiile pentru a avea o priveliște mai mare a orașului, apoi s-a așezat lângă băiat, brunetul întorcându-se înspre ea.

     — Nu pot să cred că mâine chiar ne căsătorim. Îmi unesc destinul cu prima și ultima mea iubire, pentru totdeauna.

     S-a întors înspre el când i-a prins mâna cu inelul în a lui, Jeongguk apropiindu-se și punându-i capul pe pieptul lui, sărutându-i creștetul.

     Mirosul lui bărbătesc i-a invadat căile respiratorii, închizându-și ochii care amenințau să se umezească.

☆

     — Se pare că părinții tăi încă nu au ajuns. spune Jeongguk privind curtea goală a vilei.

     — Așa se pare. Nu intri?

     — Din păcate trebuie să mă duc la restaurant, mai sunt câteva chestii de aranjat. Apoi, am puțină treabă la un club pe care urmează să-l deschid.

     S-a apropiat mai mult de ea, zâmbindu-i în timp ce i-a prins chipul în palme.

     — Însă mâine vom avea toată ziua și toată seara numai pentru noi. șoptește privind înspre buzele ei roz de la frig.

     Fata i-a răspuns cu un mic zâmbet, băiatul ducându-și buzele deasupra pielii gâtului ei, urmând să o sărute.

     — Hai, intră în casă, este destul de frig. Nu vreau să răcești chiar mâine.

     — Bine. Du-te și tu.

     I-a dat o mică îmbrățișare înainte de a-l vedea urcându-se în mașină și plecând, intrând și ea în casă și scoțând un mic oftat printre buze.

     Mâine avea să se căsătorească cu prietenul ei cel mai bun, care este de fapt băiatul îndrăgostit lulea de ea.

     Și-a alungat gândurile și a auzit pași mici alergând înspre ea, lăsându-și geaca la cuier și întorcându-se înspre Tarra, care i-a sărit în brațe.

     — Pufoaso! Ce dor mi-a fost de tine!

     A mers cu ea în brațe până la bucătărie, lăsând-o jos în fața bolului ei cu mâncare.

     — Nu ți-e foame? întreabă nedumerită văzând cum cățelușa se îndreaptă înspre ușa principală.

     — Oh, vrei să ieșim. Pe frigul ăsta?

     A luat-o în brațe și a urcat cu ea în cameră, lăsând cățelușa pe pat și îndreptându-se înspre dulap, luând alte haine și schimbându-se în ceva mai gros.

     A luat lesa și i-a pus-o, ieșind împreună din încăpere, dar nu înainte de a o îmbrăca și pe Tarra.

     Și-a luat geaca și a părăsit casa, ieșind apoi din curte și privind înspre parcul din față. Locul unde l-a văzut prima dată..

     Nu avea de gând să meargă acolo, așa că a luat-o la stânga, începând să se plimbe.

     Fiind prinsă în gândurile ei, nici nu și-a dat seama că a ajuns pe drumul care ducea la pod.. Sau ăsta a fost destinul?

     Și-a ridicat tristă privirea, însă s-a oprit în loc când a văzut cine era la câțiva metri distanță de ea, pe cealaltă parte a podului.

     Tarra a luat-o la fugă înspre Yeontan, smulgând lesa din mâna moale a lui Irene, cățelușul făcând la fel.

     Irene a privit scurt la cățelușii care au început să se joace fericiți, cum nu s-au mai văzut de atâta timp, apoi privirea ei s-a mutat din nou în ochii celui care nu și-a luat privirea de pe ea nici o secundă.

     Și-a dres vocea și a început să înainteze cu pași mici înspre cățeluși, Taehyung făcând și el la fel.

     Irene a mers cu privirea în pământ până a ajuns la cei doi, aplecându-se și luând lesa în mână. S-a ridicat rapid și a vrut să plece, însă Tarra nu părea că voia să se despartă de Yeontan.

     — Tarra, cuțu!

     S-a aplecat și a vrut să o ia în brațe, însă s-a oprit când o mână s-a așezat pe încheietura ei, rămânând blocată.

     Și-a ridicat privirea înspre șaten, înghițind în sec când l-a văzut lângă ea.

     Nu a avut curajul să spună ceva, ci doar îl privea încercând să nu dea drumul lacrimilor.

     — Probabil ți-am stricat ziua de naștere, dar tu mi-ai distrus inima. Nu am putut să tac atunci, dar nici acum nu pot.

     O lacrimă a curs pe obrazul ei, privind pentru o secundă la mâna lui care i-a dat drumul.

     — Ești mândră de ce ai făcut? De ce mi-ai făcut asta? Nu pot să înțeleg ce ți-am făcut.. Nu am țipat la tine, nu te-am făcut să te simți prost, nu ți-am dat vreun ordin, ți-am fost mereu alături și ți-am ascultat întotdeauna minciunile.. Ți-am dat inima mea, toată iubirea mea. Dacă îl iubeai pe el, de ce nu mi-ai spus? Vorbeam cu părinții mei și nu mai era nevoie de toată drama asta.. Poate că nu ajungeam să te iubesc atât de tare dacă îmi spuneai de la început. Așa că te întreb: de ce?