⚊𝐥𝐢𝐩𝐬 𝐝𝐨𝐧'𝐭 𝐥𝐢𝐞 || 𝒌𝒊𝒎 𝒕𝒂𝒆𝒉𝒚𝒖𝒏𝒈 ✓

V

     –– Toate mă vor, însă se pare că numai tu mă poți avea.

     Ochii celor doi s-au întâlnit, strălucind sub lumina lunii, și bineînțeles a luminii restaurantului.

     –– Dacă îți e somn, culcă-te. Este târziu. spune el așezându-i capul pe pieptul lui, ea simțindu-se inconfortabil.

     –– Nu vreau să dorm. Mai ales așa..

     –– Nu te mănânc, să știi. Se vede că ți-e somn, și nu știu câte ore mai trebuie să stăm aici.

     Irene a oftat și s-a făcut confortabilă la pieptul lui, făcându-l să zâmbească pătrățos, așezându-și mâinile în jurul corpului ei pentru a îi putea oferi mai multă căldură și confort în brațele lui.

☆

     –– Irene. șoptește Taehyung în urechea fetei, ea deschizând ușor ochii. Plecăm.

     Dormise atât de confortabil în brațele lui Taehyung, poate că chiar mai confortabil decât o face în propriul ei pat. Pentru câteva ore a simțit că nu mai este sub protecția mamei ei, s-a simțit bine pentru prima dată după mult timp.

     S-a ridicat de pe canapea și și-a aranjat rochia, privind în față unde părinții ei și ai băiatului îi așteptau.

     A vrut să îi înapoieze sacoul băiatului, însă el a oprit-o.

     –– Este încă frig. Mi-l dai tu altădată.

     –– Nu mai am nevoie. În mașină o să fie cald.

     –– Te-ai încălzit. Nu-l da jos.

     Ea a aprobat și a ajuns în dreptul părinților ei, Taehyung fiind în fața ei, lângă părinții lui.

     –– Ce drăguți sunteți împreună! exclamă doamna Kim, Irene lăsându-și privirea în jos.

     Cotul mamei ei i-a atins ușor burta, ea ridicându-și privirea înspre cei ce o priveau.

     –– Da, mulțumim. spune ea zâmbind fals, tristă.

     –– Mă bucur că v-ați înțeles. S-a făcut destul de târziu. Mai este și mâine o zi. Vă vedeți din nou mâine. vorbește de data asta domnul Kim, soții Min zâmbind.

     Au mers toți înspre parcare, Mia trăgând-o pe Irene de braț și șoptindu-i ceva la ureche..

     –– Sărută-l. spune femeia și o împinge ușor pe fată înspre Taehyung, toți privindu-i acum.

     Roșcata și-a mușcat ușor buza sub privirea lui Taehyung, încercând să nu dea drumul lacrimilor.

     Și-a înconjurat brațele în jurul gâtului băiatului vrând ca asta să se termine cât mai repede, însă a rămas uimită când Taehyung a îmbrățișat-o. Aceeași reacție a avut-o și Mia, însă apoi a strâns din dinți și a zâmbit.

     –– Noapte bună princess. îi șoptește el înainte să se retragă.

     –– N-Noapte bună, Taehyung.. reușește ea să spună bucurându-se că nu a trebuit să îl sărute.

     Nu era încă pregătită pentru așa ceva. Îi e ciudat și când e la mai puțin de un metru distanță de ea.. Numai din vina părinților ei și-a ratat copilăria și o parte din adolescență.

     S-au îndepărtat și fiecare familie a urcat în mașina sa de lux, pornind înspre casele lor.

     –– De ce nu ai făcut ce ți-am zis? întreabă Mia nervoasă, privind-o prin oglindă pe Irene, care doar și-a lăsat privirea în jos.

     –– Nu sunt pregătită pentru o relație- mormăie ea însă este întreruptă.

     –– Puțin mă interesează. De acum încolo tu ești iubita lui. Vă veți săruta și veți fi un cuplu fericit! Dacă azi o dădeai în bară și creai o impresie proastă, puteai să-ți iei adio de la sacul tău de pureci. Așa că ai grijă ce faci de acum încolo.

     În ochii de cristal ai fetei au apărut lacrimi amare în timp ce asculta tot ce are de zis femeia, începând să plângă silențios în timp ce își ținea mâna la gură. Știa că părinții ei urau să o vadă plângând.

     –– O prințesă nu plânge. spune tatăl ei auzindu-i suspinele.

     –– Să nu te mai văd plângând. Plânsul este pentru cei slabi. adaugă mama ei. M-ai auzit? Șterge-ți imediat lacrimile.

     Roșcata a aprobat tristă și și-a șters lacrimile încercând să nu dea drumul unui întreg ocean.

     Porțile imense au fost deschise de către cei ce păzeau, mașina ajungând în fața conacului.

     Domnul Min i-a înmânat omului său cheile pentru a duce mașina la garaj, cei trei intrând în conac.

     –– Du-te la culcare. Să nu cumva să te trezești obosită și să fii un zombie.

     Irene a aprobat și a lăsat-o pe May, menajera casei, să îi ia sacoul de pe umeri, apoi a urcat rapid în camera ei.

     A închis ușa din lemn dur și s-a sprijinit de ea începând să plângă. Și-a pus mâinile în cap și a încercat să se liniștească, știind că dacă o aud părinții ei, va regreta.

     S-a dus ușor la baie și a lăsat rochia să cadă, simțind apoi un miros străin.

     A ridicat rochia și a dus-o înspre nas, mirosind-o adânc. Mirosul delicat al lui Taehyung se imprimase pe ea.

     Un zâmbet i-a apărut în colțul gurii, însă a dispărut când și-a privit reflexia în oglindă.

     Sunt o prizonieră în propria mea casă. Sunt privată de sentimentul numit fericire. Buzele mele care îndură zi de zi atâta ruj sau balsam de buze n-au mai zâmbit sincer de mult. Corpul meu pe care toată lumea îl consideră de porțelan nu a fost niciodată atins de cineva, decât de Tarra. Ochii mei care varsă în fiecare săptămână lacrimi din cauza părinților mei, niciodată n-au sclipit de fericire.. Am fost prințesa lui mami și tati până acum. Toți la liceu mă consideră o prințesă răsfățată și ținută în puf. Poate că așa e, dar nu asta e viața pe care mi-am dorit-o. Mai bine mă nășteam într-o familie săracă, dar care mă iubea.

     A oftat lăsând o ultimă lacrimă să i se prelingă pe obraz, îmbrăcându-se în pijamalele ei și demachiându-se rapid.

     S-a așezat pe patul ei moale, trăgând așternutul din dantelă roșie peste corpul ei, apoi întinzându-se și stingând lampa ce mereu o ținea deschisă înainte de a adormi.

     Și-a așezat capul pe pernă, oftând lung.

     Chiar dacă patul ei era atât de moale și confortabil, se simțea ca pe ace.. Inima ei stătea pe cărbuni încinși, începând să bată în alt ritm după o perioadă destul de lungă.