⚊𝐥𝐢𝐩𝐬 𝐝𝐨𝐧'𝐭 𝐥𝐢𝐞 || 𝒌𝒊𝒎 𝒕𝒂𝒆𝒉𝒚𝒖𝒏𝒈 ✓

XXVI

     Toată noaptea nu a putut închide un ochi, gândindu-se numai la amintirile frumoase pe care le-a trăit cu Taehyung.. Acum cum îi va spune?

     S-a ridicat ca un zombie din pat, lacrimi începând să-i păteze obrajii când a privit-o pe Tarra, aducându-și aminte de Taehyung..

     — Irene!

     Se aude un strigăt de pe cealaltă parte a ușii, apoi mama ei intră în cameră, văzându-și fiica având o expresie neutră, palidă, cearcăne fiind ușor vizibile sub ochii ei.

     — Ce e cu aspectul ăsta deplorabil, Irene?

     Fata nu a răspuns și a continuat să o privească urât, Mia apropiindu-se de ea.

     — Eu ți-am spus clar ce am avut de spus, iar tu vei face ce spun! Îl vei suna pe Taehyung și îi vei spune să vă întâlniți, vei vorbi cu el și te vei întoarce acasă, pentru că familia Jeon va veni. Haide, nu pierde timpul.

     — Taehyung mă iubește, eomma. Și eu țin foarte mult la el.

     Cuvintele ies fără voia ei, Mia uitându-se uimită la ea, dar totuși nepăsătoare.

     — Îl vei iubi pe viitorul tău soț. Vei uita de capitolul ăsta, și la fel va face și Taehyung.

     Irene a strâns din dinți, lacrimi curgând pe obrajii ei fără să-i pese că mama ei o vede.

     — Te duci în momentul ăsta și te pregătești pentru a vorbi cu Taehyung, pentru că într-o oră familia Jeon e aici! Ți-am repetat cam mult asta, și vei fi pedepsită aspru!

     De data asta tonul vocii mamei ei devine mai puternic și serios, sângele înghețând în fată. Și-a șters lacrimile cu mânecile bluzei și s-a dus ca o tornadă în baia camerei, trântind ușa și sprijinindu-și brațele de marginea chiuvetei.

     Și-a privit chipul palid în oglindă, pe lângă irisul ei fiind vizibilă o pânză roșie de la cât plânsese.

     A pornit apa și și-a spălat chipul, apoi și-a îndepărtat hainele de pe trup și a intrat în duș, vrând să-și limpezească mintea.

☆

     — Alo? Taehyung?

     Vocea ei fără vlagă s-a auzit, telefonul tremurându-i în mână.

     — Alo, iubito? S-a întâmplat ceva? De ce ai vocea asta?

     Și-a strâns ochii când l-a auzit numind-o așa, trăgând apoi aer în piept.

     — Trebuie să vorbim. Este urgent. Te aștept la pod.

     A închis fără a-l mai lăsa să zică ceva, oftând și luând-o în brațe pe Tarra.

     — Tu ești singurul lucru care îmi aduce aminte de el, și dacă și tu pleci, nu o să mai am pe nimeni alături..

     A părăsit camera, coborând și dând de mama ei pe holul care ducea la ieșirea din casă.

     — Să te întorci repede. Îi spui și gata. Să îți înțeleagă alegerea.

     — Alegerea mea? șoptește ea răstit.

     — Grăbește-te, Irene. spune Mia apăsat, privind-o ucigător pe cea mai mică. În scurt timp vom avea musafiri, și trebuie să te pregătești. Musafirii sunt viitorii tăi socrii și viitorul tău soț.

     A îndrumat-o înspre ieșire și a închis ușa în urma ei, Irene pășind alene, fără viață, înspre locul unde trebuie să se întâlnească cu Taehyung.

     Uneori uita să respire, inima ei pulsând foarte rar și slab, iar respirațiile ei erau două odată la 10-15 secunde.

     A înghițit în sec când l-a văzut pe Taehyung așteptând la pod, văzând cum privește înspre apă. Și-a mușcat buza și a vrut să înainteze înspre el, însă a rămas blocată în loc.

     — Taehyung.. șoptește ea, iar băiatul se întoarce înspre ea.

     — Iubire?

     A zâmbit și s-a apropiat de ea, luând-o în brațele lui mari, fata mușcându-și dur buzele pentru a nu plânge. I-a răspuns la îmbrățișare și l-a strâns tare în brațe, Taehyung sărutându-i zona de deasupra urechii înainte de a se îndepărta.

     — Ce vrei să vorbim? întreabă, însă zâmbetul îi dispare de pe buze când îi vede fața abătută, iar ochii ei se umeziseră. Ce s-a întâmplat? întreabă ușor îngrijorat, luându-i fața în palmele lui mari. Te-ai certat cu părinții tăi?

     Fata nu a zis nimic, zâmbind slab văzând cum se îngrijorează pentru ea, Taehyung privind-o în continuare nedumerit.

     Și-a pus mâna peste a lui și a îndepărtat-o de pe fața ei, nedumerirea lui Taehyung crescând.

     — Vorbește cu mine, te rog! Ce s-a întâmplat cu tine?

     — Taehyung.. începe ea privind în jos, o lacrimă curgând pe obrazul ei. Eu.. Vreau.. Vreau să ne despărțim.

     — Ce?!

     — Părinții mei au rupt logodna, cred că acum au aflat și părinții tăi.. încearcă ea să vorbească coerent, făcând tot posibilul să nu-i întâlnească privirea.

     — Ce? Dar de ce? Ce s-a întâmplat deodată?

     — Eu.. Nu pot să te iubesc și nici nu pot să mă căsătoresc cu tine.. Părinții mei au înțeles asta târziu.. Îmi pare rău.

     — Glumești? Spune-mi te rog că glumești! Ce te-a apucat deodată? Cât de bine ne-am simțit în ultimele zile, și acum? Ce s-a întâmplat!?

     Spune el prinzându-i umerii, Irene ridicându-și privirea înspre cea disperată a lui.

     — Înțelege, Taehyung. Faza cu căsătoria s-a terminat. Putem rămâne prieteni..

     — Tu te auzi? Tu nu știi cât te iubesc?

     — Taehyung, nu mai insista.. Asta e decizia mea.

     I-a îndepărtat ușor mâinile nevrând să îi mai dea drumul, și fără să se uite la el i-a întors spatele, lăsându-l cu ochii în lacrimi și plecând cu pași lenți din acel loc.

     Când a fost sigură că s-a îndepărtat destul de mult, s-a sprijinit cu mâna de un zid și a început să plângă, acoperindu-și fața cu o mână.

     — Așa ne-a fost dat să ne despărțim, Taehyung? Tocmai când mi-am dat seama de sentimentele mele..?