⚊𝐥𝐢𝐩𝐬 𝐝𝐨𝐧'𝐭 𝐥𝐢𝐞 || 𝒌𝒊𝒎 𝒕𝒂𝒆𝒉𝒚𝒖𝒏𝒈 ✓

XXXII

     — M-aș bucura dacă ai îmbrăca-o, dar dacă nu vrei, pot să-ți dau eu niște haine.

     — Vrei să o port?

     — Nu te voi obliga, dacă asta ai insinuat. Mie poți să-mi spui dacă ceva te deranjează. Dar după cum te știu eu pe tine, nu ai vrea să te îmbraci așa înainte de nuntă, nu?

     Fata a înghițit în sec și a aprobat, Jeongguk zâmbind și apropiindu-se de ea încât să o cuprindă în brațele lui.

     — Nu se întâmplă nimic dacă o porți. În fond, sunt logodnicul tău, și urmează să ne căsătorim. Să nu-ți fie rușine.

     A întins rochia înspre ea, gest la care Irene a zâmbit strâmb și a luat-o din mâna lui cu reținere, plecând apoi cu pași mici înspre baie.

     — La naiba! își repetă ea în gând. Sper să treacă cât mai repede seara asta!

     Și-a schimbat hainele, încercând pentru a doua oară să îndese rochia aia strâmtă pe corpul ei, accentuându-i într-un mod atât de senzual formele..

     A înghițit în sec când s-a privit în oglindă, încercând să găsească curajul de a ieși din baie..

     — Ești gata? se aude Jeongguk din cameră.

     Fata a tras aer în piept și a ieșit ușor din baie, Jeongguk nemaiputând să-și ia privirea de pe frumusețea din fața lui. Și-a lins ușor buzele când a văzut materialul ușor transparent, mutându-și apoi privirea în ochii ei mari.

     — Ești superbă!

     Nu și-a mai putut abține zâmbetul când l-a văzut și pe al lui, înaintând până a ajuns în fața lui.

     — Ne culcăm? Sunt obosită.

     — Desigur. Oricum mâine avem timp să le facem pe toate.

     A zâmbit slab și s-a așezat pe partea ei de pat, Jeongguk făcând același lucru, stingând înainte una dintre cele două lămpi ce mai luminau camera.

     — Mâine va fi o zi frumoasă. De-abia aștept să se facă dimineață. Însă cu tine lângă mine nu voi putea închide un ochi.

     Irene îl vedea mai entuziasmat decât era ea pentru propria ei zi de naștere.. Oare ce se va întâmpla mâine atât de special?

     Jeongguk a tras pilota înspre el, invitând-o pe fată să se învelească împreună. Irene s-a dat mai lângă el, acum brunetul având mâna pe talia ei, și privirea adânc fixată în ochii ei, în încercarea de a nu privi la rochița ei.

     — Noapte bună, prințesă.

     — Noapte bună..

     S-a apropiat de ea și i-a dat părul la o parte, sărutându-i fruntea. Irene și-a închis pentru câteva secunde ochii când i-a simțit buzele moi pe pielea ei, deschizându-i înapoi când băiatul s-a îndepărtat.

     Oricât încerca să adoarmă, când deschidea ochii îl vedea holbându-se la ea, iar asta îi făcea inima să bată mai tare.

     — Este prima dată după atâta timp când dorm lângă tine, și sunt foarte fericit.

     — Încearcă să te culci, ca ziua de mâine să vină mai repede.

     Băiatul i-a sărutat încheietura, zâmbindu-și reciproc și închizând în același timp ochii.

☆

     — Prințesă..

     Fata și-a deschis somnoroasă ochii, văzându-l pe Jeongguk așezat lângă ea, mâna lui mângâindu-i obrazul.

     — Bună dimineața.

     — Și ție. De când te-ai trezit?

     — De atâta timp încât să pot să-ți fac micul dejun. La mulți ani, încă o dată.

     A zâmbit și s-a ridicat în șezut, lăsându-l să o ia în brațe și să-i ofere un mic pupic pe obraz, după care l-a rugat să o lase să se schimbe de acea rochie, urmând să coboare la masă.

     — Ce planuri avem? întreabă fata așezându-se pe scaun.

     — E surpriză. Sper să-ți placă.

     — Stai, tu îmi vei face o surpriză?

     — Yaah, se răcește mâncarea. spune băiatul zâmbind, începând să mănânce.

     — Bine, nu stric nimic.

     A început să mănânce ce îi pregătise Jeongguk, terminând în același timp.

     — Ești de acord să ieșim puțin în oraș?

     — Sigur. spune fata sunând mai mult ca o întrebare.

     — Atunci spăl astea și ne pregătim.

     — Te ajut. spune ridicându-se, Jeongguk repetându-i gestul.

     — Se poate? Ești invitată în casa mea. Rezolv eu.

     — Nu se întâmplă nimic dacă spăl farfuria unde am mâncat. Te rog. spune Irene, chipul ei întristându-se.

     — Bine, le spălăm împreună. De ce te-ai întristat?

     — Crezi că.. nu sunt în stare să le spăl? întreabă cu reținere, privind în jos la degetele mâinilor ei.

     — Yaa, de ce spui asta? Normal că nu. Doar că nu vreau ca mâinile tale frumoase să se obosească. Le spăl în două minute, oricum sunt obișnuit.

     În timp ce vorbea, Jeongguk a ajuns în fața fetei, luându-i mâinile în ale lui și sărutându-le.

     — Dar vreau să te ajut.

     — Bine, am înțeles. Vino.

     Au strâns împreună masa, punând fiecare farfurie în ciuvete și începând să le spele.

     Băiatul se uita zâmbind în direcția fetei, concentrându-și toată atenția pe ea. Ar fi trebuit să o lase de prima dată să le spele cu el, însă nu și-a dat seama și a făcut-o să-și amintească de jignirile aduse la adresa ei de către mama ei, de acum ceva timp.

     — Poți să le pui aici. spune băiatul deschizând un sertar cu farfurii.

     Irene a făcut întocmai, privind apoi la ce se afla lângă sertar.

     — Dar ai mașină de spălat vase. Puteai să-mi spui că nu voiai să le speli de mână.

     — Nu contează. Am vrut să le spăl alături de tine, ce mare chestie. Dacă am terminat, hai să ne pregătim. Ne așteaptă o zi lungă.

     Roșcata a aprobat și l-a urmat la etaj, schimbându-se în hainele pe care mama ei i le-a dat, acestea fiind o rochie lărguță și strânsă ușor la talie, de culoare galbenă.

     Când amândoi au fost gata, au părăsit casa, Jeongguk deschizându-i portiera pentru a intra, el venind la volan și pornind motorul.

☆

     — Și, acum unde mergem? întreabă Irene înainte să se urce în vehicol.

     — La părinții tăi. De-abia acum putem spune că a început ziua, și va fi de durată.

     Roșcata și-a mijit ușor ochii, intrând din nou în mașină după câteva ore petrecute alături de logodnicul ei în oraș.