⚊𝐥𝐢𝐩𝐬 𝐝𝐨𝐧'𝐭 𝐥𝐢𝐞 || 𝒌𝒊𝒎 𝒕𝒂𝒆𝒉𝒚𝒖𝒏𝒈 ✓

XIX

     –– Pentru că te iubesc. Simt o emoție puternică față de tine. Mă bucur însă că îmi aparții, și nimeni nu mi te va lua niciodată. Am tot timpul din lume să mă bucur de tine. De-abia aștept să simți și tu la fel.

     Privea în ochii lui ce arătau o dorință și o posesie nemărginită, încercând să-și oprească ochii din a se umezi. Acum și el o consideră un obiect..

     –– Ai fost rea. îi șoptește el în ureche, în timp ce îi mângâia talia cu o mână.

     Irene a constatat că e bine să nu mai spună nimic pentru tot restul vieții ei, simțindu-se doar o păpușă ce era dată din mână în mână.

     –– Nu-i așa? întreabă ridicându-i bărbia, vârfurile nasurilor lor atingându-se.

     –– Tu decizi.

     –– Când ești întrebată, răspunzi. spune el cu o voce dominantă, Irene închizându-și ochii.

     –– Am răspuns.

     –– Dacă răspunsul meu este da, ce pedeapsă meriți?

     –– Am același răspuns ca cel precedent..

     — Ce-ar fi să.. șoptește Taehyung lipindu-și buzele de urechea ei. Să mă faci bine.

     Fata și-a deschis ochii umezi și l-a privit, mâna lui așezându-se pe obrazul ei.

     A aprobat, privind apoi înspre cățelul ce a apărut lângă picioarele lor.

     — Yeontan! spune Taehyung luându-și cățelușul în brațe.

     Irene a zâmbit slab, gândul fugindu-i la Tarra, singura care nu o consideră un obiect.. Singura care o iubește atât de drăguț și nu o face să sufere sau să plângă..

     — Șoferul tău a adus mâncare.. vorbește Taehyung captând atenția fetei. Mâncăm?

     Roșcata a aprobat, Taehyung lăsându-și jos animalul de companie și mergând toți trei în bucătărie, unde Yeontan și-a găsit loc în unul dintre pătuțurile lui moi.

     Irene a observat sacoșa adusă de Mark, scoțând de acolo mâncarea ce le-a fost pregătită.

     A privit caserola plină cu kimchi, puiul prăjit și puiul jjajang, neștiind ce ar trebui să facă cu ele.

     Taehyung s-a așezat pe un scaun, uitându-se amuzat la Irene.

     — Ce faci? întreabă băiatul.

     Irene a scos bețișoarele și i-a dat lui Taehyung o pereche, uitându-se apoi prin sertare pentru a găsi niște farfurii.

     Taehyung și-a rezemat chipul în palme în timp ce privea cum Irene încerca să pună mâncare în farfurii.

     — Ai nevoie de ajutor?

     — Cum ai putea să mă ajuți?

     Băiatul s-a ridicat ușor și a ajuns în spatele ei, ducându-și mâinile pe lângă corpul ei și începând să așeze împreună mâncarea în farfurii.

     Înainte să se îndepărteze și-a plasat mâinile pe burtica ei și i-a lăsat un sărut mic pe claviculă, apoi s-a îndepărtat și s-a așezat din nou în capătul mesei, Irene așezându-se rușinată lângă el.

     "Dacă nici să așezi mâncarea în farfurii nu ești capabilă, atunci ce așteptări să mai aibă lumea din jurul tău?" gândește fata luând bețișoarele în mână, desfăcându-le cu grijă să nu le rupă.

     Atunci și-a adus aminte de cuvintele mamei ei: "Să nu cumva să o dai în bară."

     Niciodată nu a trăit o zi mai tensionată și proastă decât cea de azi, iar dorința să ajungă printre îngeri creștea pe zi ce trece.. Mai ales când toți fac ce vor cu ea, fără să le pese că e și ea un suflet care nu le-a greșit cu nimic.

     Poate existența ei e o greșeală. A început chiar să se gândească că va avea soarta surorii ei.. O fi tânără și o avea toată viața înainte, dar nu poate trăi controlată din toate părțile.. Trăia ca o sclavă.

     Se spune că speranța moare ultima, însă speranța ei s-a dus de mult timp.. Nici nu mai există cuvântul speranță în vocabularul ei.

     Și chiar când credea că a găsit persoana care s-o sprijine sentimental și să o ajute mereu când e cu moralul la pământ, s-a dovedit că acea persoană este la fel ca celelalte persoane cu rang înalt în societate.

     Se simte încolțită și manipulată.. Este supusă să facă tot ce Taehyung vrea.. Nu s-ar schimba cu nimic dacă rămâne la acest liceu sau nu, însă aici este Jeongguk.. Nu-l poate lăsa, el e singurul care o susține indiferent de situație și nu o obligă să facă lucruri pe care nu vrea să le facă.. Numai cu el poate fi ea însăși. Numai cu el nu trebuie să falseze zâmbete.

     Chiar dacă nu știe că Jeongguk ar veni cu ea la fiecare liceu la care s-ar muta, și nu numai..

     — La ce te gândești? întreabă Taehyung scoțând-o pe Irene din gândurile ei.

     — L-La nimic. răspunde fata începând să mănânce.

     — M-am făcut înțeles în privința liceului?

     Irene s-a oprit și l-a privit scurt, mutându-și apoi privirea în partea opusă lui.

     — De ce mă mai întrebi dacă deja faci tot ce vrei? Ce rost mai are părerea mea dacă deja ai decis ce se va întâmpla cu viitorul meu? Care e diferența dacă trăiesc ca o sclavă, sau ajung la sora mea, singura care mă iubea?