⚊𝐥𝐢𝐩𝐬 𝐝𝐨𝐧'𝐭 𝐥𝐢𝐞 || 𝒌𝒊𝒎 𝒕𝒂𝒆𝒉𝒚𝒖𝒏𝒈 ✓

XXVII

     Ușa a fost deschisă de către May, Irene intrând având privirea în jos iar mâinile în buzunarul gecii.

     A auzit voci venind din living, ignorându-le și pășind alene pe scări, urcând în camera ei.

     A închis ușa și și-a luat cățelușa în brațe, ținând-o la pieptul ei și sărutând-o adesea.

     Ușa s-a deschis și s-a închis dur, mama ei intrând ca o tornadă.

     — Ce crezi că faci, domnișoară?! aproape țipă ea. Ai întârziat deja destul! Pregătește-te imediat și coboară! Să fi gata în 10 minute sau nu o s-o mai vezi niciodată pe Darra!

     — Numele ei e Tarra!

     — Îmbracă-te cu ce ți-am lăsat pe pat și pregătește-te cum trebuie! Ai timpul limitat începând de acum!

     A privit-o urât și a ieșit din cameră, Irene mârâind și pornind înspre baie, unde s-a machiat cum trebuie, chiar dacă nu avea chef de nimic. Amenințarea cu Tarra era cea care o putea face să facă orice.

     Și-a aranjat părul și s-a întors în cameră, privind la rochia de pe pat, ce era însoțită de o pereche de pantofi negrii cu toc.

     Rochia era una de catifea, de culoarea negru, fără bretele, iar la piciorul drept avea o crăpătură. Talia era strânsă de un elastic, iar materialul se mula perfect pe corp.

     Și-a dat ochii peste cap și a smuls rochia de pe pat, fugind la baie și așezând-o pe corpul ei de porțelan.

     A ieșit din baie și s-a poziționat în fața oglinzii ce era lipită de dulap, privindu-se scârbită.

     Atât de frumos ar trebui să se aranjeze doar pentru Taehyung, nu pentru altcineva..

     Și-a închis ochii pentru câteva secunde în încercarea găsirii curajului de a coborî, însă a tresărit când a simțit o mână mângâindu-i brațul, întorcându-și corpul înspre brunetul ce intrase în camera ei.

     — Jeongguk..

     — Cât de frumoasă ești, Irene. Ești perfectă.

     Un zâmbet a apărut pe chipul lui, Irene privindu-l cu sprâncenele ușor arcuite.

     — Cum ai putut accepta asta?

     Zâmbetul a dispărut de pe chipul băiatului, Irene neclintindu-se, în schimb așteptându-i răspunsul.

     — Cine nu ar accepta? Te plac foarte mult, Irene. Îți amintești că ți-am spus la fel înainte să plec, în urmă cu mult timp?

     Fata și-a adus aminte de momentul de când erau mici copii, iar Jeongguk i-a spus că o place mult și i-a sărutat obrazul, apoi a plecat și nu s-a mai întors.

     — Mă.. Placi?

     — Foarte mult. Nici nu-ți imaginezi. Am așteptat atâta timp să ne întoarcem, ca să te pot vedea din nou. Numai la tine m-am gândit, și numai pe tine te-am vrut, dintre toate. Te iubesc mai mult decât orice și oricine, Irene. spune ultima propoziție apropiindu-se un pas de fată, făcând-o să se lipească de dulap.

     Privirea lui a coborât pe buzele ei, Irene punându-și mâinile între ei, făcându-l să o privească.

     — Să coborâm..

     Jeongguk și-a dres vocea și s-a îndepărtat de ea, aprobând. A vrut să întindă mâna pentru a o prinde pe a ei, însă nu a putut deoarece Irene a trecut rapid pe lângă el.

     A mers în urma ei până au ajuns în living-ul de la parter, soții Jeon zâmbindu-i fetei.

     — Bună, Irene!

     — Bună ziua, domnule și doamnă Jeon.

     Fata a înghițit în gol și s-a așezat pe același fotoliu pe care s-a așezat și când a venit familia lui Taehyung prima dată, Jeongguk așezându-se lângă ea.

     — Știți cauza venirii noastre, acum că suntem toți. începe domnul Jeon să vorbească privind înspre Irene. Căsătoria voastră. Nu o să o lungim, așa că o vom face oricând sunteți pregătiți.

     "Adică niciodată." gândește Irene privind dezamăgită înspre mama ei.

     — M-am născut pregătit. vorbește Jeongguk zâmbind, Irene intersectându-și privirea cu a lui.

     — Tu ce zici, frumoaso? o întreabă doamna Jeon pe cea mică.

     — Ce să zic? întreabă fata trezindu-se din gândurile ei, însă își revine rapid când vede privirea urâtă a mamei ei. Eu.. Oricând. Nu-mi p– Adică poate avea loc oricând. se corectează ea lăsându-și privirea în jos. Cât mai curând posibil.. șoptește ea pentru a-și îndrepta greșeala.

     — Mă bucur că gândești așa. spune Jeongguk punându-și mâna peste a ei, Irene privind înspre mâinile lor.

     — Da.. mimă ea un zâmbet.

     — Și.. Nu ieșiți să luați masa în cuplu, până nu începe ziua lui Jiwoo? sparge Mia liniștea după câteva momente.

     Irene imediat a privit-o uimită și șocată, revenind apoi la statura ei neutră. Nu e ca și cum tocmai a trecut printr-o despărțire, ca să iasă cu altcineva.. Știa oricum că se poate aștepta la orice de la femeia asta.

     — Nu mă simt prea–

     Mia a tușit, întrerupând-o pe Irene și făcând-o să își dreagă vocea.

     — Ieșim, de ce nu..

     Poate cu mica asta ocazie, își va lua puțin gândul de la Taehyung, și cât de nedreaptă a fost cu el numai din vina părinților ei. Ce le-o fi venit cu căsătoria cu Jeongguk? Taehyung ce avea?

     — Perfect. Mergem? întreabă Jeongguk.

     — Să mergem.

     S-au ridicat împreună și Jeongguk i-a făcut semn să meargă. Când au ajuns în dreptul mamei ei, Mia s-a ridicat numaidecât și a tras-o pe Irene lângă ea.

     — Stai scumpo, să-ți aranjez puțin rochia. spune ea zâmbind, începând să îi așeze rochia, apoi își apropie buzele de urechea fetei, șoptind.. Zâmbește mai des, nu degeaba ai gură. Uită și continuă-ți viața. Comportă-te ca iubita lui, sau când te vei întoarce, Tarra nu va mai fi.