XI

968 76 11
                                    

     –– Doar, să nu mai facă asta. Nu el e iubitul tău.

     Spune Taehyung pornind motorul.

     Irene și-a șters lacrimile, fiind curioasă dacă o va duce acasă sau vor rămâne în oraș. Nu mai putea să-l întrebe ce aveau să facă după tot ce s-a întâmplat.

     Bineînțeles că Taehyung venise să o ia de la liceu, voind ca apoi să iasă să se plimbe, însă i-a pierit tot cheful și tot entuziasmul cu care venise.

     A condus și a parcat în fața casei familiei Min, cei doi oameni ce se ocupau cu deschiderea și închiderea porților făcându-și datoria și lăsându-i să intre.

     Taehyung a coborât și i-a deschis ușa fetei, ea văzând-o pe mama ei cum stătea și privea totul de la geamul camerei ei.

     –– Te-ai supărat pe mine? întreabă Irene punându-și ușor mâna peste a băiatului.

     –– Nu. Ne vedem mâine. spune el privind în pământ, băgându-și mâinile în buzunarele blugilor.

     Irene și-a înfășurat mâinile în jurul abdomenului băiatului, luându-l prin surprindere.

     –– Îmi pare rău dacă te-am supărat în vreun fel.. Nu vreau să fii supărat pe mine. Doar tu și Jeongguk înțelegeți cum mă simt.

     –– Jeongguk e băiatul de azi?

     –– Da. Eram cei mai buni prieteni în copilărie, dar a plecat când aveam 5 ani împreună cu familia lui. Și acum s-a întors. În curând vor veni și părinții lui și se vor stabili din nou aici.

     Taehyung nu a avut nicio reacție, făcând-o pe fată să continue.

     –– Taehyung.. Ne știm de doar două zile, însă ai reușit să te apropii mai mult de mine în astea câteva ore, decât a reușit mama mea în 17 ani.. M-ai cunoscut mai bine decât a făcut-o ea.. Ai vorbit mai frumos decât toată lumea de pe planeta asta.. Nu vreau să te superi pe mine..

     –– Nu m-am supărat pe tine. spune Taehyung răspunzându-i la îmbrățișare.

     –– Mulțumesc.

     S-au desprins din îmbrățișare, Taehyung mângâindu-i părul roșcat.

     –– Ne vedem mâine.

     Irene a aprobat și i-a zâmbit băiatului, el întorcându-i gestul.

     Un zâmbet sincer..

     S-a îndepărtat de el și a intrat în casă, Taehyung rămânând în aceeași poziție până când fata a intrat în vilă.

     Irene a închis ușor ușa, rămânând cu mâna pe clanță pentru puțin timp, apoi s-a dus la geam și a tras puțin draperia, privindu-l pe Taehyung ce se urcase la volan.

     A observat-o la geam și i-a făcut cu mâna, ea repetându-i gestul, apoi privindu-l cum pleacă cu mașina.

     –– Parcă trebuia să rămâneți la un restaurant. se aude vocea Miei intrând în living.

     –– Umm.. Mă doare puțin burta, și am stabilit ca mâine să mergem.

     –– Ai dat-o în bară, iar. Nici nu știu ce să mă mai fac cu tine. De ce o simplă durere de burtă te-a împiedicat să ieși cu iubitul tău? O ignorai și gata.

⚊𝐥𝐢𝐩𝐬 𝐝𝐨𝐧'𝐭 𝐥𝐢𝐞 || 𝒌𝒊𝒎 𝒕𝒂𝒆𝒉𝒚𝒖𝒏𝒈 ✓Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum