Consequences // FINALIZATĂ //

Al patruzeci și unulea capitol.

  Al patruzeci și unulea capitol.

Într-o zi de 19 iulie, a avut loc miracolul care ne-a schimbat viața. Afară era cald, iar Erdal făcea grătar, în timp ce eu și Elisa pregăteam salata. Momentul în care aveam să dau naștere copilului meu era atât de aproape.

—Mami, a zâmbit Elisa și a luat castravetele în mână, venind spre mine. Pot să tai eu asta? a zâmbit ea și am dat negativ din cap.

—Nu, scumpo, tu nu ai voie cu aia! m-am aplecat, cu greu, și i-am sărutat fruntea, dar te las să rupi salata, e bine așa? i-am spus și a aprobat. Cum am mai spus, chiar dacă nu era copilul meu, o iubeam atât de mult.

Într-un moment pe care abia l-am anticipat, o durere puternică mi-a cuprins pântecele și am gemut atât de tare încă Elisa a țipat:

—Tati! iar el a venit în cameră, fugind. M-a privit cu prosopul din mână și a venit lângă mine. Era speriat, dar știa ce se întâmplă, amândoi știam asta.

—Mi s-a rupt apa! am rostit și a dat din cap.

—Cum adică s-a rupt apa? a întrebat copila de lângă noi și, cu toată durerea care îmi străpungea trupul, am râs ușor.

Erdal m-a ajutat să urc în mașina lui, iar în acest timp a chemat o vecină pentru a stinge grătarul și a sta cu Elisa până ce părinții lui aveau să ajungă. Vorbise și cu ai mei, care erau în drum spre maternitate.

Mașina rula cu viteză, iar eu mă foiam de durere și încercam să îmi înăbuș gemetele. Copilul meu avea să vină pe lume și eram în al nouălea cer de fericire. Simțeam că merit toată durerea, pentru că a fi mamă, merita orice sacrificiu.

—Ajungem în două minute! m-a prins iubitul meu de mână,peste schimbătorul de viteze, iar eu am dat din cap în timp ce lacrimi curgeau pe obrajii mei. Nu îmi era frică și nu îmi făceam griji, pentru că aveam să dau viață.

Când am ajuns la spital, Erdal s-a dat jos din mașină și m-a luat în brațe, fugind cu mine, în timp ce doi infirmieri veneau cu o targă. Mama și tata erau deja acolo, m-au prins de mână și mi-au zis că totul o să fie bine și i-am crezut pentru că totul avea să fie bine. După atâta timp în care suferisem, totul avea să fie bine și aveam să învingem totul.

Am fost dusă în sala de nașteri și Erdal alături de ai mei, priveau de la fereastra mare. Mi-au spus că îmi țin pumnii și viitorul meu soț stătea cu mâinile împreunate ca la rugăciune. Plângea. După toți anii în care suferisem și viața ne pusese piedici, amândoi plângeam de fericire.

Medicii mi-au vorbit și am început să plâng. Trebuia să împing și mă durea atât de tare. Plângeam și strigam cât de tare puteam.

—Hai, Elisse, împinge! mă ajuta asistenta care stătea lângă mine și mintea mea era cuprinsă de toate momentele dintre mine și Erdal. După tot ce trăisem, aduceam pe lume copilul nostru.

M-am gândit la Lydia și la copilul pe care îl adusese pe lume, tocmai ca să îl țină pe Erdal lângă ea, cu un copil care nu era al lui, ca mai apoi să se sinucidă. Mi-am jurat că eu nu o să fiu așa și că am să cresc și copiii pe care aveam să îi aduc pe lume cu Erdal, dar și copilul care era născut în minciuna Lydiei și pe care îl iubeam.

M-am chinuit momente întregi și am împins, simțim cum rămân sleită de puteri, până în momentul în care am auzit un plâns puternic ce copil.

Nici măcar nu pot să descriu cu adevărat ce simțeam în acel moment. Inima îmi bătea atât de tare și eram atât de fericită și tot trupul meu tânjea să îmi țin copilul în brațe. Eram mamă și toată viața mea avea să se schimbe din acest moment.

—E băiat! mi-a spus doamna doctor care m-a ajutat să nasc, apoi l-am auzit pe Erdal strigând de fericire și plângând. Era băiat, așa cum el își dorise, iar eu pierduse pariul pe care îl pusesem cu el.

Mai târziu, eram așezată în camera de spital, stând pe pat și încercând să îmi recapăt puterile. Îmi duseseră copilul la incubator, iar eu așteptam ca Erdal să vină la mine.

—Scumpa mamei! a intrat mama în cameră și m-a sărutat pe ambii obraji. Am încercat să mă mișc, dar nu puteam pentru că întreg trupul îmi ardea de durere.

—Unde e Erdal? am întrebat-o și mi-a zâmbit, așezându-se pe fotoliul de lângă patul meu.

—Abia l-au convins asistentele să plece de lângă copil, acum a ieșit să cumpere ceva! a zâmbit ea și am dat din cap. Poate că încă nu conștientizam că sunt mamă, dar eram atât de fericită și abia așteptam să îmi strâng copilul în brațe. Cum putuse Lydia să se sinucidă și să lase copilul fără mamă? Ea nu se simțise așa cum o făcea.

Am discutat cu ea și câteva momente mai târziu, Elisa a intrat în cameră, țopăind și ținând un buchet de flori în mână, urmată de tata și de Erdal. Am zâmbit văzând că toți aveau flori.

—Câte flori! am zâmbit eu și Erdal și-a șters lacrimile cu mâneca, apoi a venit și m-a sărutat.

Am stat și am vorbit, bucuria fiind exprimată de noi toți, iar Elisa mă ținea de mână și mă tot săruta pe frunte.

Când părinții mei au luat-o pe Elissa să meargă să mănânce, Erdal s-a așezat pe pat, lângă mine, și m-a sărutat, rânjind.

—Te iubesc! a șoptit el și mi-a sărutat chipul în nenumărate rânduri. Te iubesc atât de mult! și-a tras nasul.

—De ce tot plângi? l-am ironizat și mâna lui a poposit pe talia mea. A rânjit zi m-a sărutat pe frunte.

—Tu de ce crezi? a șoptit și am dat din cap, luându-l de mână. M-aș fi gândit la asta înainte? Aș fi crezut vreodată că aveam să ajung în această situație?

—Îți vine să crezi că mogâldeața aia e a noastră? a dat din cap și am zâmbit. Elisa a mâncat? E îmbrăcată bine? am întrebat și a dat din cap.

—Ăsta e un motiv pentru care te iubesc și mai mult, dragostea mea, faptul că o iubești și pe ea la fel de mult! mi-a sărutat mâna. Ai pierdut pariul, deci te las câteva zile și o să ți-o trag de nici nu îți imaginezi! mi-a spus la ureche și am simțit cum îmi arde întreg trupul.

Viața noastră se schimba în bine și nimic nu avea să ne mai despartă de data aceasta. Noi eram născuți să ajungem împreună și toate momentele prin care treceam, ne făceau să ne iubim și mai mult. După ce am devenit părinții, am conștientizat că familia era locul unde amândoi ne simțeam bine și adormeam plini de iubire.