Consequences // FINALIZATĂ //

Al douăzecilea și cincilea capitol.

Al douăzeci și cincilea capitol.

Când m-am îndrăgostit de Erdal am știut că avea să îmi frângă, voit sau nu, trupul și sufletul, dar am continuat să îl iubesc. Am știut că avea să dărâme tot ce construise și să mă distrugă. Am știu că avea să ruineze totul căci dragostea noastră era născută din imposibil.

L-am iubit din toată inima așa cum nu iubisem pe nimeni în viața mea și, deși mi-a rănit sufletul, am continuat să îl iubesc.

În ziua în care a plecat, totul în jurul meu s-a prăbușit și am realizat că purtam în suflet o iubire ce nu putea fi împlinită sau, așa credeam.

Era o duminică, ziua bunicii mele și ne adunasem la ea acasă. Erdal avea de gând să le spună totul și eram agitată, dar abia așteptam să fie distrusă minciuna noastră.

Stătea lângă Lydia, dar mă privea pe mine și îmi simțeam întreg trupul arzând. Ochii lui albaștri mă analizau și își mușca buza din când în când.

Lydia s-a ridicat în picioare și l-a luat la dans, iar eu am zâmbit strâmb, plecându-mi privirea. Îmi doream să dansez cu el. Îmi doream să o alung pe femeia care, într-un fel sau altul, am ajuns să o urăsc din suflet, de lângă el. Îmi doream să se termine o dată pe metru totdeauna cu minciuna, dar mătușa mea avea să schimbe cursul întregii seri.

Mi-am șters o lacrimă și n-am asigurat că nu mă vede nimeni, apoi am rememorat fiecare atingere, fiecare sărut și fiecare atingere. Mă durea că știam că nu era numai al meu. Mă durea că mă îndrăgostisem de el, când puteam alege orice alt bărbat. Și mai ales, mă durea inima pentru că simțeam că ceva o să se întâmple.

După ce au dansat, Lydia l-a prins de mână și au venit spre masă, stând în fața tuturor. El nu încerca să o distanțeze, dar mă privea adânc în ochi, ignorând atingerile ei. Mi-am mutat privirea și am oftat, iar pe el l-am auzit pufnind.

—Vreau să vă anunț ceva! și-a mutat ea ambele mâine pe masă și Erdal și-a întors chipul spre ea.

Inima îmi bătea agitat și trupul îmi tremura. La naiba, știam atât de bine că avea să facă ceva ce o să ne despartă. Știam pentru că inima îmi spunea asta. Știam pentru că Lydia distrugea tot timpul totul.

Toți o priveau atenți și Erdal se uita la mine, mimând că nu știe ce vrea să facă bruneta de lângă el.

I-a luat o mână într-a ei și a zâmbit. Îmi părea atât de frumoasă și mă gândeam că visez. Nu se putea ca eu să îl fi avut pe bărbatul de lângă ea. Era imposibil căci știam că nu mă pot compara cu frumusețea ei.

—Cred că știți cât de mult ne iubim eu și Erdal! a început ea și el și-a dat ochii peste cap, mestecându-și buza de jos între dinți.

Am înghițit în sec. Poate că Erdal o iubea, asta gândeam atunci, dar, pe parcursul atâtor zile, mi-a demonstrat cât de mult ajunsese să mă iubească și cât de importantă eram pentru el.

—Și, când doi oameni se iubesc, nimic nu îi oprește în relația și în pașii pe care îi fac în dragostea lor! a continuat și m-a privit într-un mod ciudat. Îi plăcea atât de tare să mă rănească.

—Unde vrei să ajungi? a pufnit și și-a tras mâna dintr-a ei. Despre ce tot vorbești? s-a încruntat.

—Ce te alarmezi așa? a pufnit unchiul Bruce. Lasă fata să vorbească! a continuat.

Nu înțelegeam despre ce vorbește și mă simțeam agitată. Nu înțelegeam de ce îi plăcea să mă rănească atât de tare.  Nu am aflat niciodată care a fost motivul pentru ceea ce a făcut, dar am urât-o și înțeles-o în același timp. Avea toate motivele să mă urască, să mă distrugă, dar nu puteam să aleg pe cine să iubesc. Nimeni nu are forța asta.