Al douăzecilea capitol.

6K 339 94
                                    

        Al douăzecilea capitol.

Pentru mine, prima dragoste nu a fost ca pentru alte fete de vârsta mea. Nu am putut să mă plimb cu cel pe care îl iubeam, prin parcuri, ținându-ne de mână, să ieșim la film sau la masă împreună, să ne afișăm în public. Prima mea dragoste, nu a fost așa, dar pentru mine, a fost unică și romantică. Singura poveste de iubire care mi-a marcat sufletul, trupul și mintea și care mă urmărește și astăzi. Deși mi-aș fi dorit la nebunie ca în unele momente, eu și Erdal să fim un cuplu obișnuit, acum, probabil, mă gândesc că greșeam să vreau asta.

Întâlnirile pe furiș, modul în care mă ținea de mână, cum buzele ni se uneau în timp ce degetele lui îmi mângâiau obrajii, îmbrățișările în care îi simțeam inima bătând în aceleași timp și la fel se tare cu a me, fiecare " te iubesc" , spus printre șoapte și respirații șuierate...totul a făcut din prima mea relație ceva ce, pur și simplu, nu pot să îmi scot din minte.

Poate e amuzant că, de atâtea ori, eu și Erdal ne purtam ca doi copii care nu știau nimic din greutățile prin care eram nevoiți să trecem, dar când eram împreună, pur și simplu simțeam cum timpul se oprește în loc și suntem doar eu și el, singuri în întreg universul. Când Erdal și cu mine eram singuri, sentimentele ni se citeau în priviri și ne înțelegeam doar prin gesturi.

Și, dacă înainte cu ceva timp ca el să apară în viața și să o schimbe la trei sute șaizeci de grade, cineva mi-ar fi spus că o să fiu iubită și că o să am parte de o poveste atât de... intensă, i-aș fi râs în față. Nu mă credeam frumoasă. Nu mă simțeam demna de iubire și nu aveam încredere în mine și în felul în care arăt, dar a apărut el și m-a dezbrăcat de fiecare teamă, învelindu-mi trupul în curaj și iubire.

Au fost atâtea momente când l-am urât din toată inima și mi-am dorit să ardă în flăcările iadului pentru ceea ce îmi făcea, dar în adâncul sufletului meu, îl iubeam și îi voiam binele. Am plâns nopți întregi, cu capul sub pătură și căștile în urechi, ascultând aceeași melodie și blestemând ziua în care mi-a apărut în cale, dar știam că fără el, nu aș fi fost la fel și viața mea ar fi fost atât de nenorocită.

Îmi amintesc și acum fiecare moment, fiecare cuvânt pe care mi-l rostea, fiecare atingere și fiecare șoaptă, pentru că, deși au trecut atâția ani, șoaptele lui mi-au rămas întipărită în memorie și atingerile lui îmi bântuie și astăzi fiecare părticică a corpului.

Îmi amintesc primul Crăciun pe care l-a petrecut în casa bunicilor mei și îmi amintesc cum, pierdută printre gânduri, mi-am dorit să dansez cu el, dar nu puteam…nu puteam să o fac pentru că Lydia era acolo, dar el…el a făcut tot posibilul să dansăm.

—Cum te simți să faci Crăciunul cu noi? a întrebat unchiul Bruce, privindu-l pe Erdal care încerca să se tot ferească de atingerile Lydiei. Pe mine nici nu mă privea și, deși îmi spusese că e mai bine așa ca să nu dăm de bănuit, la dracu de nu mă durea în cel mai mare hal.

—Îmi place! a zâmbit el și bunica l-a prins, peste masă, de mână.

—Știi că ești parte din familie acum! a zâmbit ea și Erdal a dat din cap.

Părul blond îi stătea la fel de bine ca de fiecare dată și celebra cămașă cu carouri avea primii doi nasturi deschiși, astfel încât îi puteam vedea pieptul. Poate par o nebună, dar mă simțeam atât de mândră că avusem ocazia să dorm strânsă la pieptul lui, inspirându-i mirosul puternic și simțindu-i respirația pe părul meu.

—Iubitule, poți te rog să mergi cu mine până în dormitor? s-a pisicit Lydia lângă el, mângâindu-l pe piept. Mă simțeam…geloasă, dar trebuia să îmi reprim sentimentul…poate că aveam să uităm  de ceea ce avusese loc între noi și el avea să fie fericit cu Lydia, sau poate că avea să se despartă de ea…atâtea gânduri îmi treceau prin cap în momentele în care o vedeam lângă el. Se potriveau arăt de bine…ea era frumoasă și înaltă...eu nu aveam nimic, dar nu am realizat că, lui Erdal nu calitățile exterioare îi plăceau, ci sufletul.

Consequences // FINALIZATĂ // Where stories live. Discover now