Consequences // FINALIZATĂ //

Al zecelea capitol.

Al zecelea capitol

Erdal a condus mașina cu viteză prin ploaie și a luat-o pe un drum retras. Mă uitam distrasă pe geam și ascultam versurile melodiei pe care o găsise pe un post de radio. Eram agitată și inima mea bătea într-un ritm ciudat. El bătea cu degetele în volan și privirea îi era întunecată. Avea maxilarul încordat și o venă i se cunoștea proeminent pe gât.

—Mai avem puțin și ajungem! a făcut semn cu capul și o căsuță mică se vedea pe drumul pustiu. Unde mă adusese, habar nu aveam, dar, dintr-un motiv sau altul, nu îmi era frică de Erdal. Ce rău îmi putea face?

—Dar unde mergem? am ridicat din umeri și mi-a făcut semn să tac. Picăturile de ploaie încetaseră să mai cadă, dar continua să fulgere și să tune puternic.

Vântul bătea destul de tare, iar tunetele mă îngrozeau. Atunci când fulgera, drumul pustiu și întunecat se lumina, scoțând în evidență tot ce ne înconjura.

—Vin aici destul de des!, a parcat mașina în fața căsuței. O lumină mică se vedea în interior, semn că cineva era acolo. Dar ce era locul ăla? De unde îl știa Erdal?

—Locuiește cineva aici? mi-am mușcat buzele și Erdal a dat afirmativ din cap. Cine? l-am întrebat și a zâmbit în colțul gurii.

—Mereu pui atâtea întrebări? a rânjit caraghios.

—Doar când sunt dusă într-un loc străin și mi-e frică! am mărturisit și a râs ușor.

—Nu te teme! Nu o să îți fac nimic! și-a pus o mână pe umărul meu, apoi a continuat ca pentru sine. Încă! am înghițit în sec și și-a decuplat centura de siguranță.

—Totuși, de unde știi locul ăsta? am decuplat centura mea.

—Vin aici destul de des. Locuiește un fost preot. M-a găzduit cândva și de atunci continui să îl vizitez de câte ori simt nevoia. E liniștitor la el și poveștile lui te calmează. Obișnuiesc să și dorm aici! a zâmbit Erdal.

Avea o latură sensibilă și asta mă uimea. Descopeream tot mai multe secrete și calități ale lui. Erdal mă fascina pe zi ce trece.

Am coborât din mașină și m-a tras lângă el, punându-mi haina lui pe umeri. Vântul era foarte puternic și am înghițit în sec. Sigur urma o furtună groaznică.

—Nu-i spune Lydiei de locul ăsta, știi cum e ea! a chicotit și am dat afirmativ din cap.

Mă dureau picioarele îngrozitor din vina tocurilor și simțeam cum, ușor - ușor, o să mor de durere.

Când Erdal a sunat la ușa, m-am tras mai aproape de el, habar nu am de ce am făcut asta. Și-a pus o mână pe talia mea, lipindu-mă cu spatele de pieptul lui. Zona intimă îi era presată de soldul meu și am roșit în obraji.

Ușa s-a deschis și un bărbat cărunt, cu barbă albă și lungă, ochelari mici și haine negre, largi, a deschis ușa. L-a privit pe bărbatul de lângă mine, apoi s-a uitat la chipul meu și a zâmbit.

—Bătrâne Angel! a vorbit Erdal și bărbatul, șchiopătând, s-a apropiat de noi. Aveam nevoie de puțină liniște și am decis să venim la tine! i-a explicat în continuare.

—Bună alegere, fiule, bună alegere! avea glasul peltic, dar convingător și, într-un fel, liniștitor. E genul acela de glas pe care nu îl poți uita nici dacă îți dorești. Și nu l-am uitat. Părintele Angel a făcut parte și încă face, din povestea mea cu Erdal. Domnișoara e iubita ta? a întrebat și l-am privit uimită. Frumoasă fată, frumoasă! și-a împreunat el mâinile sub bărbie și ne-a privit, oarecum, fericit.