Consequences // FINALIZATĂ //

Al șaselea capitol.

Al șaselea capitol

Nicolaus nu m-a mai căutat după incidentul cu Erdal, ba chiar am auzit că a fost arestat în seara aceea și m-am simțit, oarecum, ușurată.

Eu și Erdal ne înțelegeam din ce în ce mai bine, vorbeam mult și, deși nici unul nu spunea asta, o tensiune ciudată apărea de câte ori eram singuri. Îmi doram să îl sărut. Îmi doream să mă strângă în brațe, dar nu era bine deloc și mă simțeam o trădătoare.

—Cine are chef să pescuim? ne-a întrebat el pe mine și pe frații mei, verișorul meu mai mic fiind cel care își dorea cel mai tare să pescuiască. I-am ignorat întrebarea și mi-am trecut o mână prin păr, deblocând ecranul telefonului.

—Elisse o să stea singură cum face de obicei! și-a dat fratele meu ochii peste cap și m-am abținut să nu mă iau la ceartă cu el.

—Mergeți înainte! Restul sunt deja acolo, o să o aduc eu și pe Elisse! le-a făcut el cu ochiul și s-a așezat, pe leagăn, lângă mine.

A așteptat să se depărteze și s-a apropiat, uitându-se încruntat la mine.

—De ce nu vrei să mergem la pescuit? a ridicat o sprânceană și am înghițit în sec. Mă îndrăgosteam de el, era sigură de asta, dar era greșit și trebuia să mă abțin.

—Nu mă simt bine! am ridicat din umeri și și-a țuguiat buzele.

—S-a întâmplat ceva?

—Nu. Vreau doar să stau singură și atâta tot, așa că du-te dracu Erdal și lasă-mă! i-am vorbit. Nu mă simțeam bine. Bayda mă făcuse în fața tuturor nebună, mă jignise în fața clasei pentru ceea ce îi făcuse Nicolaus. Și mă consideram vinovată că intrasem în jocul lui murdar. Avea probleme cu capul, ce dracu era în mintea mea de acceptasem să o mint pe cea mai bună prietenă a mea din perioada aceea?

—Elisse...! a șoptit Erdal îngrijorat și mâna lui dreaptă a poposit pe chipul meu,  ștergându-mi lacrimile. Ce se întâmplă cu tine? s-a uitat încruntat la mine.

—Dă-mi pace, Erdal! m-am tras de o parte, dar m-a prins de talie și m-a tras într-o îmbrățișare strânsă.

—Ce e cu tine, Elisse? s-a încruntat el. De ce rămânea lângă mine deși îl respingeam?

—Lasă-mă, te rog, Erdal! Mă schimbi! Mă faci să mă descopăr în fața ta, dar ești iubitul mătușii mele! Nu mai face asta! i-am mărturisit direct și m-a privit în ochi, mușcându-și buzele. Tocmai îi mărturisisem, indirect, că încep să simt ceva pentru el deși ne cunoșteam de câteva lumi și urma să se căsătorească cu Lydia.

Da, Lydia avea optsprezece ani atunci, dar relația lor mi se părea atât de frumoasă încât știam că se vor căsători. Și Erdal își dorea asta! Își dorea să se căsătorească cu Lydia, dar ea nu era tocmai sigură de asta.

—Îmi pare rău, Elisse! a spus și mi-a prins mâinile într-ale lui.

—Să-ți pară! i-am întors-o acid. Eram mult prea nervoasă pe el atunci.

—Hai doar să încercăm să fim prieteni, atâta tot! Ne-am înțelege perfect! mi-a spus, stând aproape de urechea mea.

Puteam să fiu doar prietenă cu el după primul nostru sărut? Primul meu sărut. După faptul că începusem să simt ceva pentru el? Dar Erdal? Erdal putea fi prieten cu mine sau avea să cedeze primul?

—Hai, ai noștrii ne așteaptă! s-a ridicat el și m-a prins de mână. Trebuia să uit de sărutul ăla, dar puteam, oare?

În timp de băieții pescuiau, eu stăteam cu fetele pe pătură și priveam balta. Era deja toamnă deja. Frunzele ruginii ale copacilor dansau in jur și vântul adus ușor. Îl întâlnisem pe Erdal la începutul primăverii. Când, pare, trecuse timpul atât de repede? Îl vedeam pe Erdal în fiecare săptămână, de atunci, și asta mă făcea să mă simt, oarecum, atrasă de el.