Consequences // FINALIZATĂ //

Al douăzeci și nouălea capitol.

Al douăzeci și nouălea capitol.

Când credeam că reușesc să îl uit, că mă vindec și că durerea pe care mi-a pus-o în inimă o să dispară, s-a întors și mi-a dat toate gândurile peste cap, mi-a făcut inima să plângă iar și să bată cu putere. Erdal a fost singurul pe care îl uram atât de puternic pentru că îl iubeam.

Era sâmbătă seara și Aaron voia să mă scoată din starea în care eram în ultimul timp, așa că alesese să mă i-a cu el și Rachel într-un club. Inițial, am refuzat pentru că era întâlnirea lor, dar m-au asigurat că o să mă distrez și că, pentru câteva ore, nu mi-ar strica puțin timp în care să ies din casă. Trecuseră, totuși, cinci ani de când Erdal alesese să plece cu Lydia, dar continuam să sper că o să se întoarcă și că o să reparăm totul.

Când i-am spus mamei că ies,a fost fericită și a căutat prin dulapul ei cu haine după ceva. A scos o cutie împachetată frumos și mi-a întins-o, zâmbind. Mama a fost persoana care, în toate nopțile în care am plâns, mi-a șters lacrimile și m-a lăsat să dorm cu capul pe pieptul ei.

Dacă aș fi știut de atunci că ei aveau un rol în a mă face să îl revăd pe Erdal...

—Voiam să ți-o ofer de Crăciun, dar nu vreau să mai aștepți! mi-a spus și am deschis pachetul.

O rochiță albastră, de catifea și cu dantela neagră la piept și mâneci stătea frumos împachetată. Mi-am simțit inima sfâșiată căci eu credeam că Erdal și cu mine nu o să ne regăsim și nu o îl pot strânge iar în brațe.

—Îți mulțumesc, mamă! i-am zâmbit și am îmbrățișat-o. În adâncul inimii mele am simțit că în acea zi ceva avea să se schimbe, am simțit că inima mea o să fie sfâșiată și reconstruită.

—Încă îți e dor de el? și-a mușcat buza de jos și mi-a mângâiat părul.

—Nu știu...nu mai știu! În fiecare zi mă gândesc la el și...au trecut cinci ani, dar nu pot...și e numai vina mea! De ce nu l-am lăsat să spună totul? De ce l-am lăsat să îmi fure inima dacă știam că e o relație imposibilă? Ce adolescentă credulă eram! am vorbit și mi-am șters lacrimile. Mai târziu, aveam să aflu că tot ce se întâmplă are o importanță în viața noastră.

—O să se întoarcă, Elisse, mai devreme sau mai târziu o să revină și fiecare problemă o să se rezolve! nu știam atunci de ce mama îmi spunea asta, dar n-am crezut. N-am crezut până în ziua în care el s-a întors în viața mea. N-am crezut, dar mama știa pentru ca vorbise de multe ori cu el. Acum, fugi și pregătește-te, imediat ajunge Aaron.

Și am îmbrăcat rochia și mama mi-a aranjat părul. Deși aveam crescusem, eram aceeași copilă prostuță și care nu știa să se integreze.

Și am ieșit din casă, mergând spre mașina lui Aaron care aștepta în fața casei. A coborât și a venit spre mine zâmbind, iar Rachel l-a urmat.

—Arăți genial! a zâmbit ea și m-a îmbrățișat strâns. În Rachel am găsit, într-un fel, prietenia pe care o pierdusem cu Bayda.

—Zâmbește, Elisse! a chicotit Aaron când m-a văzut distrasă și i-am zâmbit.

Și am urcat în mașina lui Aaron. Muzica răsuna timid în boxele mașinii și mi-am strâns rochia în pumni. Eram tristă și simțeam că ceva o să se întâmple. Eram agitată și îmi simțeam inima bătând cu putere. Întreg trupul meu tremura și buzele îmi erau uscate. Ochii nu mă ascultau și lacrimile amenințau să curgă, iar privirea mea îl căuta disperată, pe fereastră. Nu înțelegeam ce mi se întâmplă, dar eram speriată de ceva.

Noaptea aceea avea să se schimbe și simțeam asta până în adâncul sufletului. Pentru prima dată după cinci ani, simțeam că Erdal o să se întoarcă și mă temeam de asta. Mă temeam că avea să îmi frângă inima în milioane de bucăți.