Al treizeci și doilea capitol.

6.2K 381 29
                                    

        Al treizeci și doilea capitol.

Buzele lui Erdal îmi erau medicament și glasul lui îmi era călăuză atunci când simțeam că mă prăbușesc. El era ceea ce oamenii din jur numesc iubire, suflu, speranță.

Continua să mă sărute și să mă strângă în brațe, iar eu simțeam cum întrega lume se restrânge în jurul nostru. Inima îmi bătea de dor și sufletul îmi tremura de fericire, în timp ce trupul meu îl dorea atât de tare, de puternic, de nebunesc.

Și-a strâns mâinile și mai tare peste talia mea și m-a tras în brațele lui, continuând să mă sărute. Îmi fusese atât de dor de el încât credeam că visez și că o să mă trezesc, iar Erdal o să dispară. Dar nu visam și el era acolo pentru totdeauna.

—Elisse, a șoptit și s-a depărtat de sărut, mângâindu-mi chipul și ochii lui mă priveau cu atâta dorință. Cum rezistasem atâta timp fără el? Cum credeam că pot să îl uit când Erdal îmi era adânc întipărit în inimă?

—Chiar te-ai întors! am șoptit și mi-am plecat privirea. Stăteam încă deasupra lui și îi simțeam trupul zguduit de respirația precipitată.

M-am ridicat de pe el și, speriată că o să plece iar, l-am privit în ochi și am fugit, iar el? El nu a venit după mine, nu atunci.

Câteva zile mai târziu, trebuia să îmi încep rezidențiatul așa că eram atât de nervoasă și agitată. Inima îmi bătea cu putere și, ca de fiecare dată, simțeam că ceva o să se schimbe astăzi și o să mă facă să iubesc din toată inima.

Mi-am îmbrăcat hainele pregătire de seara trecută și mi-am încălțat tenișii. Eram atât de emoționată și, în adâncul inimii mele,  îmi doream ca Erdal sa fie acolo cu mine.

Am anunțat că plec și mama mi-a urât baftă, spunând că o să am o zi minunată. La naiba, mama chiar știa toate planurile lui Erdal.

Tatăl și frații mei m-au îmbrățișat, apoi am plecat grăbită. Eram atât de nerăbdătoare!

Ajunsă în fața spitalului, inima mea a început să bată cu putere și respirația mi-a devenit precipitată. Colegii mei erau deja acolo și discutau.

—Elisse! a strigat Lucia și i-am zâmbit, mergând spre ea. Bună! a zâmbit și m-a îmbrățișat. Îți vine să crezi că suntem atât de inteligenți încât ne facem rezidențiatul în cel mai bun spital din țară? a zâmbit ea și am râs, aprobând.

—Cum crezi că o să fie medicii cu care lucrăm? am zâmbit și, în sinea mea, mi-am amintit de faptul că Erdal devenise neurochirurg. După ce aflasem vestea, am căutat pe internet și am aflat cât de bun și apreciat este pentru meseria lui. Și m-am bucurat. M-am bucurat pentru că mă îndrăgostisem de un bărbat ca el.

—Sper că nu ursuzi și mereu plictisiți! a chicotit ea și am zâmbit.

Am intrat cu toții în spital și directorul ne-a privit. Eram atât de emoționată și fericită că datorită lui Erdal și pasiunii lui pentru medicină, îmi găsisem și eu pasiunea.

—Bună ziua, dragilor! a vorbit bărbatul și și-a plimbat privirea spre noi. Îmi părea atât calm și diferit. Imediat vin și medicii care au rolul să vă coordoneze rezidențiatul și vă garantez că sunt niște persoane minunate, doar știu ce am coordonat! a zâmbit el și colegii mei au aprobat.

Și, fără să am timp sa realizez, l-am văzut și inima mea a început să bată atât de tare încât simțeam că îmi va părăsi pieptul și va cădea la picioarele lui. Am înghițit în sec și am simțit cum broboane de transpirație curg pe fruntea mea. Erdal era acolo, în uniforma lui de medic și avea să ne coordoneze iar eu...eu simțeam cum întreg trupul îmi cere să îl sărut.

Consequences // FINALIZATĂ // Where stories live. Discover now