Al douăzeci și șaptelea capitol.

5.1K 345 29
                                    

Al douăzeci și șaptelea capitol.

În ziua în care am împlinit optsprezece ani, am fost tristă pentru că... mi-am amintit de aniversarea trecută. Erdal, într-un fel, a reușit să îmi pătrundă fiecare colț al inimii, al minții și al trupului, devenise o parte importantă din mine.

Am așteptat să mă sune, să îmi trimită măcar un mesaj, dar știam că nu o să o facă și că el e departe, că nu o să îl mai văd. Știam, totuși, în adâncul sufletului, că într-o zi, avea să reapară și să adune fiecare bucata pe care a rupt-o din inima mea și să o reconstruiască așa cum știa el mai bine pentru că el, era Erdal, bărbatul pe care, și astăzi, îl iubesc din tot sufletul meu.

—La mulți ani, iubito! mi-a sărutat tata obrazul și m-a strâns în brațe. Toată familia adunată în jurul meu, dar privirea mea îl căuta. Așteptam să intre pe ușa aia idioată și să îmi spună că totul s-a rezolvat, dar nu am făcut-o și asta, m-a distrus psihic.

—Mulțumesc, tată! mi-am mușcat buzele și am luat cadoul pe care mi l-a întins. Am incercat să îmi opresc lacrimile care amenințau să curgă, doar era majoratul meu și toți erau strânși la locul unde îl sărbătoream, dar cel care se jucase cu inima mea și mă făcuse să îl iubesc, dispăruse de luni întregi și, deși încercam să mint, îmi era din ce în ce mai dor de el.

Am sărbătorit alături de ei, dar inima și gândul meu erau departe, căci întreg trupul și tot ce însemnam, tremura și tânjea după Erdal.

Și mă gândesc, oare ce s-ar fi întâmplat dacă nu îl întâlneam? Dacă Lydia nu îl cunoștea și nu se decidea să ni-l prezinte, dacă nu intra în viața mea ca un uragan și mă făcea să mă îndrăgostesc nebunește, dacă nu mă săruta, atunci, în ploaie și nu mă făcea să devin trup și suflet a lui?

Am încercat zile întregi să îl uit și să mă conving că nu merită, să îmi demonstrez că ceea ce simțeam pentru el era o prostie, dar niciodată inima mea nu a acceptat să îl ascundă, ci l-a iubit din ce în ce mai mult, mai puternic, mai adevărat.

—Elisseeee! a țipat fiica lui Aaron și a venit spre mine, țopăind. Poate că nu îl cunoșteam prea bine și că avea să mă facă să îl uit pe Erdal într-un fel, dar Aaron a ajuns să fie un bărbat important pentru mine. Genul de persoană pe umărul căreia poți să plângi și care știe să te asculte. Nu ne potriveam spre a fi un cuplu, dar am știut mereu că pot să contez pe sfaturile și afecțiunea lui.

—Lucy! am zâmbit și am îmbrățișat-o, iar ea mi-a prins obrajii în palmele ei mici și m-a privit în ochi.

—La mulți ani! a rostit, zâmbind cu gura până la urechi și mi-a întins o felicitare pe care a scos-o de la spatele rochiței.

—Pentru mine? am zâmbit și am luat-o, sărutând obrajii copilului care, prin simplele gesturi, îmi încălzea inima.

Aaron a știut încă de la început cât de mult îl iubeam pe Erdal și nu mi-a cerut niciodată ceva ce eu nu i-aș fi putut oferi, el a fost, pur și simplu, cel mai bun prieten al meu.

Zilele au continuat să treacă rapid după plecarea lui Erdal din viața mea și, deși încercam să uit și să merg mai departe, zâmbetul pe care îl afișam ziua, se transforma în lacrimi de durere pe timpul nopții. Lacrimi pentru că îmi aminteam de el, pentru că îmi treceau prin minte toate momentele în care m-am făcut să uit de tot și să nu țin cont de lume, dar și lacrimi pentru momentul în care mi-a distrus inima.

L-am așteptat. L-am așteptat zile întregi să intre pe ușă și să îmi spună că totul a trecut și că e cu mine, să dea măcar un mesaj și să îmi spună că e bine și că e fericit cu Lydia, până și mesajul ăla m-ar fi făcut să zâmbesc, dar în cinci ani de zile, Erdal a fost complet detașat de viața mea.

Îi auzeam glasul când dormeam, îmi apărea în vis și îmi spunea că o să trecem peste, că mă iubește și că a fost o încercare și reușim să învingem greutățile, mă mințea și în vis, la fel de frumos cum o făcea în realitate.

—Te gândești la el? a venit mama după mine în baia localului și m-a prins de umăr, făcându-mă să o privesc în ochi. Mi-am tras nasul și am aprobat.

—Mi-e dor de el! am oftat și am lăsat câteva lacrimi să curgă pe obrajii mei, iar mama mi-a sărutat fruntea.

—De ce nu ai încercat să îl cauți? Să vezi dacă dai de el și...

—Dacă îi păsa câtuși de puțin, m-ar fi căutat el! am întrerupt-o și a țâțâit ușor.

—Te gândești și ce e în sufletul lui? Te gândești că poate și el plânge? Că și lui îi e dor de tine? Nu i-ai dat șansa să îți explice! a încercat să îmi vorbească, dar am dat negativ din cap.

—Sa îmi explice ce? am pufnit. Că mă mințea că mă iubește doar ca să își bată joc de mine? Nu mamă, nu știu ce ar putea să îmi mai explice! și am dat drumul apei, spălându-mi fața.

—Ești sigură că a făcut asta? a râs ușor. Elisse, iubito, știi de câte ori m-am certat cu tatăl tău când eram tineri? a ridicat o sprânceană și am tras aer adânc în piept. Povestea ei cu tata era diferită sau asta credeam atunci.

—Crezi că o să se întoarcă vreodată? am suspinat ușor și mi-a șters lacrimile cu mâneca bluzei sale. Nu știu cum a aflat că îl iubesc, dar faptul că a fost langa mine în tot acest timp, m-a făcut să îmi dau seama că e singura persoană care mă poate înțelege cu adevărat.

—Sunt sigură și știi de ce? Pentru că se citea pe chipul lui cât de mult te iubește! mi-a zâmbit și am simțit cum alte lacrimi amenință să curgă pe obrajii mei.

—Are un copil cu Lydia! Cum m-aș simți dacă s-ar întoarce aici ai nu și-ar crește copilul? am vorbit răgușită.

Privirea mamei a rămas blândă și mi-a zâmbit în colțul gurii, uitându-se adânc în ochii mei.

—Tu luă decizii pripite, puiul mamei! O să se rezolve totul! m-am încurajat și mi-a șters obrajii, apoi am ieșit împreună.

Am dansat și am lăsat să pară că totul e ok, dar inima mea urla de durere. De ce speram că o să vină, dacă el nu avea să o facă?

Poate dacă mă lăsam iubită de un alt bărbat în acel timp, dacă mă lăsam sărutată și alintată, aveam să îl uit, dar știam prea bine că nu poate fi așa, pentru că atunci când iubești pe cineva cu adevărat, inima ta se dedică total acelei persoane.

—Dansezi? mi-a zâmbit Aaron și i-am privit tatuajele ce se iveau pe sub cămașa ușor descheiată pe care o purta. Era un bărbat frumos și probabil orice fată s-ar îndrăgostit de el, dar pentru mine, a rămas doar un prieten foarte bun.

—Nu mă pricep la dans! am chicotit și mi-am privit pantofii roșii.

—Nici eu! a mărturisit și am râs. L-am lăsat să intre în viața mea și nu am regretat decizia nici o clipă. Elisse, știu că îți e dor de el, dar o să se agraveze și mai tare dacă nu încerci să îți ocupi timpul cu ceva! mi-a explicat el.

Și Aaron suferise după soția lui și încă o făcea, dar încerca să îi molipsească pe toți cu zâmbetul lui și să o facă pe Lucy să nu simtă lipsa mamei.

—Îmi pare rău să te anunț, dar o să te calc zdravăn pe picioare! l-am anunțat și am acceptat să dansez cu el.

Seara majoratului meu a fost seara în care, deși știam că e departe de mine, într-un fel, se gândea la noi. O simțeam. Simțea cum gândul îi zboară la mine și îi vedeam chipul în lună, luna pe care sunt sigură că o priveam amândoi.

Dragostea adevărată cere sacrificii și Erdal mi-a arătat asta de atâtea ori, dar, de fiecare dată când inima mea era rănită, el o lipea cu iubirea lui și mă făcea să îl iubesc din ce în ce mai mult.

Am plâns nopți întregi cu gândul la el, am blestemat ziua în care mi-a ieșit în cale și ochii pe care nu îi puteam uita, l-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute să nu îl mai iubesc, dar, odată intrat în inima mea, Erdal a devenit, întru totul, stăpânul ei.

Consequences // FINALIZATĂ // Where stories live. Discover now