Consequences // FINALIZATĂ //

Al douăzecilea capitol.

—Nu te poți duce și singură? și-a dat el ochii peste cap și ea a pufnit, plecând singură.

—Elisse, a început unchiul Bruce și Erdal, și-a îndreptat, discret, atenția spre mine, a mai trecut un an, nu ți-ai făcut și tu iubit? a continuat el și Erdal și-a încordat maxilarul. Mama și tata au chicotit ușor și nu știam de ce.

—Nu, unchiule, nu mi-am făcut! mi-am răsucit ochii și am simțit cum îmi iau obrajii și fruntea foc. Ce contează dacă am sau nu un iubit? am pufnit ușor.

—Relațiile nu sunt bune la vârsta ta! a vorbit, pe un ton ciudat, bărbatul care îmi dăduse lumea peste cap.

—Aprob! a ridicat tata o sprânceană. La ce îți trebuie băieți? Mai bine stai singură, cine știe de ce tâmpit dai! a continuat tata și Erdal a făcut ochii mari.

—Cum zici tu! am râs ușor și ceilalți au chicotit la rândul lor.

—Oh, hai, Elisse, pun pariu că nici primul sărut nu l-ai avut! a rânjit Lydia când a intrat înapoi în sufragerie. Dumnezeule, de ce dracu făcea asta?

Erdal a mârâit și a prins-o de mână.

—Ce-i, iubire, ți se pare că zic ceva greșit? l-a privit ea în ochi și el și-a încordat pumnul. Îl vedeam…era agitat și îmi era frică…îmi era frică, dar nu de el…ci de ceea ce putea spune Lydia căci greșisem, dar nu eu alesesem de cine să se îndrăgostească inima mea.

—Nu cred că ne privește pe noi dacă ea avut sau nu primul sărut. E viața ei, iubito! a spus el. În momentul în care a numit-o " iubito " , inima mea a început să bată într-un stil haotic, stomacul mi se strânsese într-un ghem și mâinile începură să îmi transpire. Mă durea sufletul, dar aveam ceva de ales? Trebuia să îl văd cum se comportă cu ea...și nu puteam face nimic.

—Oh, hai, Erdal, Elisse e o fată frumoasă și inteligentă, sigur a avut parte de prima iubire! a făcut ea un gest ciudat cu mâinile.

—Prea multă dragoste strică! a întrerupt rata discuția și în mintea mea, i-am mulțumit.

Mai târziu, în noapte, când toată lumea adormise, am ieșit în curte, privind absentă cum ningea. În ultimii ani, zăpada de Crăciun apărea tot mai greu și asta mă întrista, dar în acel an, ningea arăt de liniștit încât m-aș fi întins pe pământul rece și aș fi lăsat frigul să mă facă una cu fulgii de zăpadă.

—De ce nu dormi? i-am auzit vocea și, inițial, m-am speriat, dar inima mea bătea deja într-un stil nebunesc.

—Nu mi-e somn. Nu prea îmi place să dorm aici! am strâmbat din nas. Ai mei hotărâseră că e mai bine să petrecem noapte de Crăciun la bunica. Tu de ce nu dormi? am îndrăznit să îl întreb.

—Mă macină ceva! și-a aprins o țigară și a băgat-o între buze. Îmi era frig, dar prezența lui îmi făcea palmele să transpire și obrajii să îmi ardă.

—Ok! am făcut eu.

—Nu vrei să știi ce mă macină? a tras un fum de țigară, apoi l-a expirat puternic.

—Erdal … nu e bine să vorbim…. dacă ne vede cineva? am întrebat. Eram atât de speriată că puteam fi văzuți.

—Vino! m-a prins de mână și m-a tras în garaj, apoi a închis ușile și mi-a făcut semn să urc în mașină. Gata, aici nu ne vede nimeni! a zâmbit și a urcat pe scaunul șoferului. Ți-e frig? m-a întrebat și a întins mâna pe bancheta din spate, dându-mi geaca lui.

—Ce vrei să vorbim? m-am încruntat.

—De ce nu le-ai spus alor tăi că ai un iubit? Așa ar fi încetat să te tot întrebe!

—Nu, așa m-ar fi luat la întrebări! i-am explicat.

—Eu sunt iubitul tău, Elisse? m-a întrebat. Adică…ce avem noi…ții la asta, nu? și-a tras nasul.

—Normal…adică, țin la ceea ce avem Erdal, dar nu e bine…uite, Lydia a aflat! O să vă căsătoriți! am oftat.

—Nu o să o fac. Ți-am zis, o să găsesc o soluție, dar vreau să știu, mai … mai vrei ceea ce avem noi? Sau vrei să terminăm? nu îl înțelegeam. Inițial, am crezut că ea beat, dar apoi am realizat că nu băuse toată noaptea. În garaj și în mașină era întuneric, dar ochii lui albaștri sclipeau atât de frumos.

—Sunt așa confuză. Acum ești cu mine, dar tu și ea…

—Dar eu te iubesc! Sentimentele mele pentru Lydia s-au diminuat de dinainte să îmi dau seama că te plac! a spus și am simțit cum ochii mi se umezesc. De ce iubeam să îmi spună că mă iubește?

Mi-a prins mâinile într-ale lui.

—Spune-mi că nu vrei să ne oprim aici! Am nevoie de tine! și-a mușcat buza. Era atât de vulnerabil și nu știam ce să fac.

—Nu vreau! m-am aplecat spre el și i-am atins buzele, cu ale mele. A gemut ușor, iar eu nu știam ce să fac.

L-am lăsat să mă sărute. Au trecut, secunde sau minute bune, dar noi am stat îmbrățișați, de parcă nimic nu conta. Eram doar eu, el și magia nopții.

Mai târziu, am ieșit pe ușa din spate a gradului și el pe cea din față, întoarcându-ne în paturile noastre. Inima îmi bătea frenetic și îmi simțeam buzele arzând după săruturile noastre. O făcusem și în seara de de Crăciun. Ne sărutasem fără să ne pese de ceilalți și, pentru prima dată, nu aveam remușcări.

Dacă atunci mă simțeam josnic datorită sentimentelor mele, pe parcurs am înțeles că destinul ne-a vrut împreună și nu, nu cred în destinul propriu zis, dar cred în ceva ce a dorit ca eu și el să formăm un întreg. Fără Erdal, viața mea ar fi fost cu totul altfel acum, căci el, a fost bărbatul pe care l-am iubit din toată inima și pe care, continui să îl iubesc și acum.