after school ↦ hemmings

Capitolul 39

Dupa scoala,eu si Luke am mers in mall pentru a ne uita ce putem cumpara de Craciun.Mai erau cateva spatamani pana la Craciun,dar nu stiam unde sa mergem asa ca am ales sa mergem in mall.Am cautat mult si habar nu aveam ce sa-i cumpar mamei,iar Luke se plictisea prea rau,asa ca am decis sa venim alta data si am mers la McDonald's.Luke din nou si-a cumparat nuggets si incepeam sa cred ca are o obsesie.

"Chiar iti plac nuggets,huh?" Am spus inainte de a aduce paiul din paharul cu milkshake la gura mea.

"Oh da." Mi-a raspuns cu gura plina,iar eu am chicotit.

Isi savura puiul atunci cand i-a sunat telefonul.Si-a sters putin mainile pe blugii lui negri stramti,iar eu am aruncat un servetel in directia lui.S-a incruntat apoi si-a dat ochii peste cap si a scos telefonul din buzunar.Un oftat lung a iesit de sub buzele lui.

"Ce e?" Am intrebat jucandu-ma cu paiul.

"Nimic." A murmurat apoi a atins ecranul telefonului. "Alo?" 

Am ridicat umerii apoi i-am lasat sa cada lenes.Ma comportam ca si cum nu-mi pasa cine era la telefon,dar chiar voiam sa aflu.Nu mi-a placut reactia lui si incepusem sa ma ingrijorez.

"Nu,nu mai fac asta." Vorbea incet tinandu-si mana la gura. "Am spus nu.Intelege." Ridicase tonul,apoi a scos un sunet prin care si-a exprimat nervozitatea si s-a ridicat de la masa.A ridicat un deget apoi a disparut in baia barbatilor.

Multe intrebari ma rascoleau ((AMINTIRILE MA CHINUIESC AMINTIRILE MA RASCOLESC SCUZE NU M-AM PUTUT ABTINE)),dar nu il puteam urmari pana la baie.Il voi intreba cand se va intoarce.Sper doar ca imi va raspunde.

Dupa ceva timp,care a parut o vesnicie,Luke s-a intors nu prea fericit si s-a asezat in locul lui,plimbandu-si mainile pe fata.Am impins paharul din fata mea si mi-am incrucisat mainile la piept.

"Ce a fost aia?"

"Nimic." Abia am putut auzi cuvantul pentru ca mainile lui inca era pe fata.

"Nimic? Mie mi s-a parut destul de important." 

Si-a indepartat palmele si m-a privit. "Claire,nu a fost nimic important." 

"De ce nu vrei sa-mi spui?" Tonul meu a devenit bland si m-am intins pentru a ne intercala degetele.

"Clairey,nu e important,ok? Chiar nu conteaza." Mi-a sarutat fiecare deget,apoi am facut contact vizual.

"Sigur?" Luke a dat din cap aprobator dar ingrijorarea mea inca nu plecase.

-

Eram in autobuz atunci cand telefonul lui Luke a inceput sa sune in buzunarul lui.Imi tineam capul pe umarul lui deci m-a surprins putin.A inceput sa se miste pentru a scote telefonul,dar nu a raspuns,a oftat,apoi a inchis.Nici macar nu am avut timp sa citesc cine suna.

"Cine era?" Vorbele mele au iesit sub forma de soapta din cauza oboselii.

"Nimeni important." 

"Pft,ok." Un alt oftat a parasit gura lui Luke iar eu mi-am ridicat capul de pe umarul lui.

-

Tot drumul spre casa mea,eu si Luke nu am vorbit.Ma simteam oribil,voiam sa-l prind de mana apoi sa-l sarut,dar ceva nu ma lasa.Era ca si cum ma tradase.De ce nu avea incredere in mine? Cine il putea suna? 

Cand am ajuns in pe aleea casei mele,ne-am oprit si privirile noastre s-au intalnit.

"Claire,imi pare rau." Si-a ascuns mainile in buzunar,vorbind cu o expresie trista.

"Nu ai de ce.Nu sunt suparata pe tine...oarecum...doar ca..." Am luat o pauza pentru ca nu prea imi gaseam cuvintele. "Luke,ai incredere in mine?" Evitasem intrebarea asta si poate ca din nou exageram,dar simteam nevoia sa il intreb.

Pupilele lui s-au dilatat si a facut un pas in fata. "Claire,iti bati joc de mine? Este primul lucru pe care nu ti-l spun pentru ca nu este deloc important." Incerca sa-si pastreze calmul si era foarte evident.

"Mie mi se pare important.Ai primit multe apeluri si niciodata nu ai reactionat bine." Imi muscam buza,asteptand ca Luke sa spuna ceva.Nu imi placea discutia noastra,nu imi placea deloc.

"Doamne,Claire,nu trebuie sa-ti spun chiar totul!" A ridicat mainile in aer,iar glasul lui rasuna pe strada pustie.

"Dar eu vreau sa stiu,Luke." O durere puternica era prezenta in zona pieptului meu,inima batand foarte zgomotos,dar nu chiar asa de repede.Voiam sa plang,voiam sa tip,dar nu puteam face nimic.Eram slabita.

"De ce vrei sa stii totul?" Devenise nervos,dar eu nu eram deloc speriata.Stiam ca nu-mi va face rau.Poate doar prin vorbe.Iar intrebarea lui nu prea avea sens.Era normal sa vreau sa stiu.

"Pentru ca imi pasa...pentru ca..." Pentru ca acel sentiment puternic care apare atunci cand il vad era iubire si nu puteam nega asta.El imi putea face ziua mai buna indiferent de ce se intampla.Rasul lui era sunetul meu preferat,zambetul lui imi transimtea toata fericirea chiar daca era real sau fals.Nu era niciun dubiu.Nu trebuia sa mai stau sa ma mai gandesc la asta.Era foarte clar. "...pentru ca te iubesc." Nici nu am observat ca lacrimi imi curgeau pe obraji,nici nu am observat ca abia am scos aceste cuvinte.Tot ce am observat era cum pulsul meu se simtea in tot corpul si tot ce vedeam in jurul meu era Luke.

"Ce?" Fata lui Luke era palida,iar ochii lui albastri ma priveau adanc.Am dat din cap pentru ca nu mai puteam vorbi iar el m-a atras intr-o imbratisare.Ma tinea atat de strans si imi saruta capul incontinuu.Lacrimile mele ii udau hanoracul,dar el nu-mi dadea drumul. "Si eu te iubesc,Clairey." Un zambet si-a facut loc pe fata mea posomorata,apoi am chicotit.

Luke a iesit putin din imbratisare pentru a-mi studia fata.Buzele lui se conectau cu buzele mele din secunda in secunda,neoprindu-se pentru a deveni mai pasional,dar era perfect.Zambeam in timp ce lasa multe saruturi pe buzele mele. "Te iubesc asa de mult." 

-

woah nici nu planificasem sa isi zica 'te iubesc' in capitolul asta dar ma rog 

IDK NU-MI PREA PLACE MI SE PARE CA M-AM CAM GRABIT SI AM ATATEA IDEI DECI TREBUIA SA ISI ZICA 'TE IUBESC' PUTIN MAI REPEDE SCUZE DACA M-AM GRABIT SAU CEVA OH DOAMNE DC NU POT SA AM SI EU INCREDERE IN SCRISUL MEU