after school ↦ hemmings

Capitolul 30

Am fugit spre intrarea spitalului si am mers direct la receptie unde am intrebat de Luke.O asistenta m-a condus in fata salonului unde Calum se plimba inainte si inapoi.I-am multumit femeii,iar ea mi-a oferit un zambet apoi a plecat.Am mers langa Cal si am tusit,a ridicat privirea de pe podeaua spitalului si am facut contact vizual.Ochii lui erau asa de obositi si de rosii.Nu m-am putut abtine,mi-am pus mainile in jurul gatului lui si l-am atras intr-o imbratisare.

"Claire e numai vina mea." Ma tinea asa de strans si plangea pe umarul meu.Habar nu aveam ce s-a intamplat dar si eu am inceput sa plang.

"Cal,ce s-a intamplat?" Am soptit,incercand sa-l linistesc plimbandu-mi mana pe spatele lui.

"Sunt un idiot,Claire,stiam ca e trist,stiam ca nu trebuie sa-l las sa plece,dar l-am lasat.Doamne,Claire,daca i se intampla ceva?" L-am impins usor pentru a iesi din imbratisare si am incercat sa-i zambesc dar am esuat total.

"Cal,o sa fie totul bine,ok? Te rog,spune-mi ce s-a intamplat." Ma indreptam spre scaune,dar am observat ca el nu m-a urmat asa ca am ramas si eu in picioare.

"Nu stiu.Mi-au spus ca l-au gasit in masina inconstient,iar masina era intr-un copac.Nu stiu,Claire,dar mi-e foarte frica." Vorbea foarte repede si accentul lui nu ajuta deloc.

Unghiile mele erau deja intre dinti.Eram asa de speriata si ingrijorata. "L-ai vazut?" Am intrebat,mutandu-mi mana in par.

"Nu! Asta e cel mai rau lucru! Idiotii astia nu ma lasa sa-l vad! La dracu',frate,sunt singura lui familie!" A inceput sa strige pe holul spitalului.

Chiar cand Calum s-a oprit din strigat,din camera lui Luke a iesit un om batran,care clar era doctor.M-am apropiat de el,la fel si Calum.A ridicat o spranceana spre Calum dar el era prea speriat pentru a mai spune ceva,asa ca doctorul a oftat.

"E bine,nu te mai impacienta atat.Nu a fost nimic grav,doar a intrat intr-un copac." O spunea asa de linistit,de parca oamenii intrau in copaci cu masinile zilnic,era un lucru firesc.

"O spuneti de parca nu e ceva grav! Doamne,a facut accident cu masina! Nu avea nevoie de asa ceva!" Strigatul lui Calum rasuna prin spitalul posomorat.

"Ce ar fii sa--" 

"Nu! Nu vreau sa ma calmez! Vreau sa-l vad!" Ridica mainile in aer,apoi si le plimba pe fata palida.

"Domnule,nu se poate acum." Inteleg ca era doctor si ca trebuia sa fie calm,dar Doamne,era mult prea calm.

"Nu ma 'domnule' pe mine! Vreau sa-l vad." Tonul lui se inmuiase,deja nu mai avea energie si se prabusea din nou."Intelege-ti,va rog,sunt singura lui familie,va rog lasa-ti ma sa-l vad." 

"Oricat de mult as vrea sa te las sa-l vezi,nu se poate.Are nevoie de odihna,trebuie sa mai astepti."

"Dar e bine? Sigur e bine? Nu e in coma,nu?" Se apropiase asa de mult de medic incat barbatul a trebuit sa faca un pas in spate. "Doamne sa nu fie in coma,nu nu,nu din nou." A murmurat dar si eu,atat cat si cel din fata lui am auzit.

"Calmeaza-te,te rog.Nu e in coma,este bine." 

Calum a rasuflat usurat si a plecat pentru a se aseza pe scaun.Ii tremurau toti muschii si se vedea.Eu eram in stare de soc.Pur si simplu nu stiam ce sa zic.Voiam sa-l vad,normal ca voiam,dar nu mai aveam grai.Era ca si cum nu mai puteam scoate niciun sunet.L-am privit in ochi pe doctorul batran,apoi el a plecat.Cu pasi mici,am ajuns langa Calum si am luat un loc.

"E-Esti..." Am luat o gura mare de aer inainte sa continui. "Esti bine?" 

"Splendid!" Isi tinea capul ascuns in palme.Am dat din cap,si mi l-am rezemat apoi de peretele alb din spatele nostru.