Aiden (Needitată)

Capitol special: O altă perspectivă

,,Scrisoare pentru cel care m-a
învățat să iubesc,

,,Te-am privit în ochi în prima zi când ne-am cunoscut, pe atunci nu ți-am văzut toată durerea ce o porți. Mereu o ascundeai sub acel zâmbet distrugător. Mereu m-am întrebat — Cum poți fi mereu la fel? Cum poți zâmbi la nesfârșit, chiar și atunci când sufletul îți este rupt în bucăți? Am văzut cum te lupți cu acea suferință zi de zi, dar totuși nu ai încercat să renunți. Mereu ai mers spre întuneric și ai încercat să te lași pradă trecutului, iar eu am încercat să îți arat acea lumină de la capatul tunelului. Dar nu am reușit! Mă urăsc pentru asta!

Știu că zilele s-au transformat în săptămâni, săptămânile în luni, iar lunile în ani, dar eu încă sunt aici. Încă aștept ziua când îți vei găsi drumul înapoi spre mine. Încă sper, sau este greșit să fac asta? Îmi amintesc acea zi însorită în care mi-ai zis că speranța este doar o protecție preventivă a sufletului. Asta înseamnă că nu ar trebui să fac asta? Ar trebui să te uit? Știu că este ciudat, dar mereu am impresia că ești lângă mine și că îmi oferi acel veșnic răspuns care te caracterizează.

,,Poate că nu, poate că da" încă și acum după o perioadă lungă de timp, această replică mă enervează, dar în același timp îmi doresc să o aud rostită de tine.

Te-am privit mereu din spate și nu a fost zi în care să mă întreb cât de mult timp poți continua singur. Puteai respira? Sau te înecai încet? Vedeai cum totul dispare în jurul tău, iar tu zâmbeai. Priveai cum totul se ruinează, dar tu îmbrățișai suferința cu atât de multă ușurintă, încât uneori credeam că nu ești o ființă umană.

Îți doreai să fii salvat, dar totuși acceptai durerea. De ce? De ce făceai asta? Chiar dacă nu știi, te-am văzut în acea dimineață. Pentru prima dată nu te-am văzut zâmbind. Priveai în gol ca și cum sfârșitul se apropie. Știai și tu că o să strict totul în numele iubirii? Știai, nu?

Mai știi când mi-ai zis pentru prima dată că mă iubești? Ai spus că totul este prea nou pentru tine și îți era frică să nu strici acel moment. În acea clipă te-am iubit și mai mult. Chiar dacă nu ai mai făcut asta, ai încercat să îmi arăți sentimentele tale față de mine, iar eu am fost recunoscătoare. Tot în acea zi mi-ai spus că îmi acorzi puterea de a te distruge, iar eu am continuat să te dezămagesc și am făcut-o, te-am distrus.

Mi-ai oferit cheia inimii tale, iar eu am pierdut-o undeva pe drum. Scopul meu nu a fost să te rănesc. Tot ce mi-am dorit a fost să fiu perfectă pentru tine. Dar în timp ce am făcut asta, am uitat un lucru esențial. Tu nu erai ca celelate persoane. Nu căutai perfecțiunea dintr-o persoană, voiai pe cineva care să te înțeleagă și să îți fie alături.

Aceasta este una dintre zecile de scrisori pe care le-am scris. Poate cândva o să am curajul să o trimit. Ne vedem în curând!

,,Am încercat să îți ofer iubire, dar durerea mereu ți-a oferit mai mult. Am vrut să îți fiu remediu pentru toate rănile, dar deja sufletul tău era ireparabil."

O vorbăreață."