Aiden (Needitată)

Just a little happiness

     De ce dragostea ne face așa orbi? De ce iubirea ne face să ne dorim să fim mai buni? De ce o singură persoană dintr-un univers este fericirea noastră? Emery a venit ca o ploaie de vară într-o perioadă secetoasă din viața mea. Nici nu știu ce mă atrage cel mai tare la ea, poate faptul că este opusul meu? Sau faptul că pentru mine ea reprezintă perfecțiunea întruchipată? Totul la ea este perfect, bine aici aș putea exclude faptul că vorbește mult, dar până și asta este adorabil la ea. Cred că Emery m-a atras încă din prima clipă când am văzut-o, dar am fost eu prea orb ca să realizez acest lucru.

— Frigiderul este aproape gol! strigă Martin în timp ce deschide frigiderul. O să mă duc eu la supermarket să fac cumpăraturi, te descurci tu aici? Se sprijină de masă și zâmbește larg în timp ce face semn spre baie. Nu o să vă luați la bătaie pe aici, nu?

— Crezi că am cinci ani? Ridic dintr-o sprânceană și continui să curăț fructele de mare. Martin zâmbește cu subînțeles, iar eu încep să mă uit serios la el. Martin ai de gând să te duci la magazin astăzi?

— Pe lângă cele necesare mai iau ceva?

— Ia și niște frișcă și cremă de ciocolată! zic cu atitudine serioasă în timp ce caut în dulap niște paste, răscolesc tot dulapul în căutarea lor, dar măcar știu că le-am găsit.

— Nu îmi spune că vrei să faci ceva dulce! Martin se apropie de mine și mă atinge ușor, iar apoi începe să râdă. Tu chiar ești real!

— Uneori chiar mă sperii...

— Vrei să iau și ceva de băut?

— Eu nu beau nimic din comerț, îmi fac singur suc de fructe.

— Nu mă refeream la asta, ci la alcool. Începe să râdă sub privirile confuze ale mele, dar asta nu îl oprește din a zâmbi constant.

— Nu beau alcool, dar dacă vrei să îți iei, ești invitatul meu! De când mă știu nu am pus mâna le alcool, nu este ceva ce aș vrea să beau. Mă dezgustă total, mai ales mirosul. Nu am să înțeleg cum oamenii pot bea așa ceva, dar aici este ceva subiectiv. Dacă mie nu îmi place, asta nu înseamnă că cei din jurul meu nu ar trebui să o facă.

— Am înțeles, dacă mai vrei ceva mă anunți. Îmi zâmbește larg, iar apoi se îndreaptă spre ieșire.

     Odată ce Martin a plecat toată atenția am acordat-o preparării mâncării. Privesc toate ingredientele din fața mea și încerc să îmi amintesc exact cum le prepara mama. Mai întâi pun pastele la fiert, iar cât acestea fierb călesc în puțin ulei de măsline și unt niște căței de usturoi și ardei iute. După aproximativ trei minute adaug mixul de fructe de mare și roșii. După puțin timp presar puțină sare și piper, iar apoi adaug niște suc de lămâie. Aștept să fiarbă pastele, iar apoi le adaug peste mixul din tigaie și le amestec. Privesc mândru tot ce am făcut, chiar dacă nu este o rețetă destul de grea.

— Uh, ce frumos miroase! rostește Emery în timp ce intră în bucătărie. Când văd că are doar un prosop în jurul corpului, înghit în sec și îmi feresc privirea. Doamne Aiden, tu gătești prea bine! Se apropie de mine ușor și gustă din pastele pe care le-am pregătit. Se ridică pe vârfuri și îmi lasă un sărut dulce. Îmi place cum miroase gelul tău de duș, ai gusturi bune.

— Cum au ieșit?

— Sunt foarte bune, chiar mai bune decât ale mamei, dar să nu îi zici asta. Îmi poți da un tricou ca să mă pot schimba?

— Sigur, urmează-mă! Își așează prosopul din două mișcări stângace, iar eu tot ce pot să fac este să o admir. Pielea ușor bronzată iese în evidență în contrast cu prosopul alb ca laptele.