Aiden (Needitată)

Take me to infinity

     Totul în jurul meu s-a transformat în cenușă, iar întunericul a început să predomine tot mai mult din mine. Dacă m-aș privi în oglindă în acest moment, mai mult ca sigur mi-aș vedea ochii mai întunecați ca niciodată. Trag cu putere aer în piept, îmi trec mâna prin păr, iar apoi îmi fixez privirea spre fata care mi-a adus trecutul înapoi în prim plan.

— Aiden, te rog! Ochii ei ca doi cărbuni neșlefuiți mă privesc cu mare atenție, iar cu pași mărunți se apropie de mine.

— Și tu mă rogi? Să presupunem că te ascult, zi-mi ce mă rogi? M-ai făcut foarte curios! Surâd ușor la gândul că acum minute bune, Angela mă rugase, iar acum și Vivian. Totul se întâmplă ca și cum toți au dreptul să greșească, iar eu să mă confrunt cu consecințele greșelilor lor. Haide, dă-i drumul! Zi-mi ce mă rogi?

— Chiar îmi pare rău pentru tot ce am făcut, dar încerc să mă revanșez, bine? rostește ea, ridicând tonul la mine. Se așează ușor pe una dintre borduri, iar apoi își șterge două lacrimi jucăușe de pe față. Îmi pare rău, bine? Acea perioadă a fost una dintre cele mai rele momente din viața mea. Nu a fost alegerea mea să fac acele lucruri teribile!

— Cum să îți explic eu, tu ai ales ce să faci și ce să nu faci. Atâta timp tu când ai făcut un lucru, nu poți spune că nu a fost alegerea ta. Ai luat o decizie proastă, acum înfruntă consecințele. Îi mai arunc o ultimă privire, iar apoi mă îndrept spre intrarea liceului.

— Aiden, cum poți fi așa crud? rostește o voce feminină în timp ce se apropie ușor de mine. Ochii ei verzi sunt mai înfiorători ca niciodată, iar zâmbetul ei lipsește cu desăvârșire. Uită-te la ea, chiar îi pare rău!

— Emery dă-te din calea mea, și nu te băga în ceva ce nu te privește!

— Cum te poți comporta în felul acesta cu o persoană care regretă?

— O să îți răspund cu o altă întrebare. Cum au putut să încerce să mă distrugă toți acești oameni? Cum de am ajuns în acest stadiu?

— Aiden, nu vreau să...

— Ți-ai dorit să vezi iadul din ochii mei, acum te asigur că o să ai oportunitatea să îl vezi. Dar nu te asigur că te va încânta, dar cine știe, poate că focul lui te va atrage. Zâmbesc fals, iar apoi mă îndrept val vârtej spre intrarea liceului.

     Mă opresc fix în fața intrării în liceu, trag cu putere aer în piept și privesc cum toți aceste persoane din jurul meu trec pe lângă mine zâmbăreți. Îmi așez părul printr-o mișcare aparent nervoasă, afișez un zâmbet fals și fac stânga împrejur. Fiecare părticică din mine mă conduce direct spre motorul meu, cumva trebuie să scap de toate aceste sentimente și temeri care mă surpă pe dinăuntru. Pornesc motorul în viteză și las în urma mea numai praf.

     Știu că ochii vorbăreței nu m-au scăpat din raza ei vizuală și că m-au urmărit încă din momentul de când am plecat de lângă ea. Dar din păcate, în acest moment îmi doresc să fiu cât mai departe de ea. Deoarece o parte din mine nu vrea să o lase să cunoască cu adevarat iadul pe care eu îl controlez. Odată ce face cunoștință cu acest iad, este posibil că sentimentele ei pentru mine să se schimbe, iar eu nu doresc asta. Fără să îmi dau seama, Emery a devenit cel mai mare viciu pentru mine. Adorm cu imaginea ei în minte și mă trezesc cu ea curgându-mi prin vene. Emery este drogul de care eu nu mă pot lăsa, este țigară pe care o savurez în fiecare zi și pe care nu o pot lăsa sub nicio formă. Ea este aerul fără de care eu nu pot trăi, pe scurt, Emery este elixirul vieții mele.

     Sunt așa prins în gânduri, încât nu sunt atent la semafor și trec ca o săgeată pe roșu. La câțiva metrii în fața mea un camion se apropie cu viteză de mine. Mai bine spus, eu mă îndrept cu viteză spre el, iar săracul șofer nu știe ce să facă. Ușor, ușor încep să îmi intru și eu în fire, iar făcând asta realizez că șoferul camionului a intrat pe contrasens și nu deține tot controlul asupra automobilului. Șoferul camionului reușește într-un final să oprească, dar eu încă mă îndrept spre el ca o săgeată neștiind ce să fac.

     Am pierdut controlul asupra motorului, iar un pic de teamă amestecată cu puțină adrenalină îmi învadează corpul. Încep să clipesc din ce mai tare, dar totuși mă mențin calm. Cât de tare ar putea fi impactul? Sincer, niciodată nu mi-a fost frică de moarte. Odată și odată ne vine tuturor rândul, dar totuși, astăzi nu este vremea mea. La numai doi metrii față de camion, mă opresc într-o singură roată, iar numai la o fracțiune de secundă se aude sunetul puternic provocat de cealaltă roată la contactul brusc cu asfaltul. Îmi ridic ochii asupra șoferului, care dă impresia că în următoarele secunde o să leșine, zâmbesc ușor în colțul gurii, iar apoi pornesc în viteză. De data aceasta am fost aproape, dar acest mic incident nu o să mă facă să las viteza într-un cufăr, ascunsă de văzul lumii.

     Știu că am fost aproape de propriul meu iad, dar încă nu este timpul meu. Dar totuși, teama pe care am simțit-o acum minute bune, nu dă semne că vrea să dispară. Teama că eu să nu o mai văd pe vorbăreața mea îmi lasă un gust amar și îmi furnică pielea. Când am văzut acel camion la numai câțiva metrii de mine, Emery mi-a invadat toată mintea. Așa prins în gânduri ajung în fața mormântului mamei mele, privesc cu mare atenție trandafirii pe care i-am adus ieri, iar apoi un sentiment de vinovație începe să mă bântuie. Pentru un moment, în acel moment îmi doream ca impactul să aibă loc.

     Am fost egoist, chiar dacă acel gând m-a bântuit doar pentru câteva secunde. De ce? De ce acel gând și-a croit loc prin mintea mea? Trag cu putere aer în piept, iar când sunt pe cale de a mă așeza pe iarba puțin crescută de lângă mormânt, o siluetă feminină se apropie val vârtej spre mine. Ochii ei verzi, acum sunt predominați de un foc mistuitor, iar un val de frică îmi invadează corpul.

— Cum ai putut? De ce vrei să îmi faci asta? Tu nu gândești, cum crezi că inima mea s-a simțit când te-a văzut la un pas de moarte? Emery începe să mă lovească cu putere în piept. Lacrimile îi învadează fața, dar totuși nu se oprește din a mă lovi.

— Liniștește-te! Totul este bine, nimic nu s-a întamp...

— Credeai că nimeni cunoscut nu o să vadă acel moment? Dacă erai mai atent, ai fi văzut că eram în spatele tău la semafor. Ești cea mai rea persoană pe care o cunosc! De ce? Zi-mi de ce? Țipă ea la mine, încă lovindu-mă cu furie în piept. Îi prind mâinile și o privesc direct în ochi, iar apoi o trag în brațele mele.

— Emery sunt bine, nu s-a întâmplat nimic!

— Nimic nu este bine, chiar nimic! Nici nu îți imaginezi cum mi s-a rupt inima în bucăți când am văzut că ai pierdut controlul.

— Emery!

— Aiden, ești un idiot... Ești idiotul pe care eu îl iubesc!