Aiden (Needitată)

You and I

   Soarele puternic stă trufaș deasupra mea și trimite din când în când câte o rază puternică care să îmi mângâie chipul. Privesc tot ce mă înconjoară și de abia acum realizez că mă aflu în pustietate, iarbă neatinsă și nederanjată îmi arată că nici o urmă de om nu a mai fost pe aici de foarte mult timp. Așez cei șase trandafiri pe care i-am cumparat de la florărie pe iarba verde, iar apoi mă întind și eu.

     Tresar involuntar când corpul meu face contact cu iarbă umedă și cu pământul rece, dar mă acomodez repede cu aceste condiții. După cearta cu tata, am vorbit cu Vivian care mi-a dat cea mai prostă veste. Nu este ca și cum viața mea este deja pe dos, tot ce îmi mai lipsea este încă o veste proastă. După vorbele ei, nu o pot vedea pe Izy până când nu se termină toată încurcătura aceasta, iar asta mă sfâșie pe dinăuntru.

     Cine mă poate repara în acest moment? Cine o să mă ajute acum să țin monstrul din mine sub control? Cu cât mă gândesc mai mult, nu pot înțelege de ce destinul îmi tot aduce trecutul în prezent. Mai întâi întâlnirea mea cu tatăl meu și acum acest nume, Vivian, care nu îmi dă pace. Am început să cred că așa cum eu urăsc oamenii, este posibil ca viața să mă urască și ea pe mine. Altfel nu îmi pot explica de ce trecutul meu este mereu prezent și nu mă lasă să trăiesc așa cum mi-aș dori. De ce mi se întâmplă toate aceste lucruri? Este simplu, primesc doar ce ofer.

— Am rămas foarte surprinsă când am primit mesajul tău. Am venit într-un suflet aici! rostește o voce feminină în timp ce se apleacă deasupra mea, făcându-mi astfel umbră. Mă privește nedumerită preț de câteva secunde, strâmbă usor din nas ca un copil mic, se încruntă și își mijește ochii, iar apoi se întinde lângă mine. Sper că nu m-ai chemat ca să îmi arăți cât de indiferent poți fi cu mine!

— Și dacă te-am făcut să vii până aici ca să îți arăt indiferența, ce vei face? Îmi întorc capul spre ea și îi ofer cel mai frumos zâmbet pe care îl dețin. Ea nici nu își imaginează cât de multe sentimente ascunde acest zâmbet sincer, și câte cuvinte frumoase doar pentru ea se ascund sub acesta ironie constantă.

— Aiden, ce se întâmplă? Care e motivul prezenței mele aici? Te simți bine?

— Am nevoie de un motiv anume ca să te chem ca să îmi fi alaturi!? Nu, nu am! Te-ai gândit că poate doar vreau să te am alături?

— Nu mă gândeam că tu ai vrea să mă ai prin preajmă!

—  Nu? Cum să nu faci asta? Rup un fir de iarbă și încep să îi trăsez chipul. Emery este mai mult ca sigur un înger, la ea nu există nici cel mai mic defect. Iar bunătatea și inocența ei mă fac să îmi doresc să o protejez de orice urmă de suferință. Cred că pentru ea aș putea înfrunta toată lumea la un loc, și aș face cele mai nebunești lucruri doar ca să o văd fericită. Cumva, Emery a început să mă schimbe încă de la prima noastră întâlnire, fără ca eu să îmi dau seama. Emery, tu m-ai schimbat foarte mult!

— Și asta este de rău sau de bine?

— Sincer? Cred că ambele, dar te las pe tine să alegi. Vreau să știi că îți las posibilitatea să mă distrugi. Alegerea îți aparține!

— Nu te înțeleg, Aiden! Nu înțeleg ce vrei să îmi zici?

— Nu mă pricep deloc la lucrurile de genul acesta...Dar o să îți zic, fix așa cum se simte in interiorul sufletului meu.

— Aiden!

— Doar asculta-mă și nu scoate nici un cuvânt! Totul e prea nou pentru mine, așa că îmi cer scuze de pe acum. Mâinile au inceput să îmi transpire, iar inima a început să îmi bată mai repede ca niciodată. Vezi tu, Emery, tu ești pentru mine o persoană foarte importantă. Tu ești persoana care mă face să îmi doresc să devin o persoană mai bună. Iar pe zi ce trece, eu încerc să devin persoana de care tu ai nevoie, chiar dacă nu arăt asta. Emery, mai pe scurt, tu ești persoana căruia am hotărât să îi dăruiesc inima mea, din acest moment tu ești stăpâna inimii mele. Inima mea este în mâinile tale, tu alegi dacă mă distrugi sau nu. Alegerea îți aparține!