Aiden (Needitată)

Aproape de sfârșit

     Ochii mi se măresc când văd micuța ființă cum aleargă spre mine. Zâmbesc larg când ajunge în fața mea și o îmbrățișez strâns. Simt cum sufletul mi se întregește, iar inima îmi este împăcată. Izy este la fel de frumoasă, iar zâmbetul imens de pe buzele ei îmi demonstrează cât de fericită este. Îmi opresc lacrimile care sunt pregătite să îmi invadeze fața, o ciufulesc puțin, iar apoi o privesc direct în ochi. Niciodată nu m-am gândit că mai pot ține așa mult la anumite persoane, iar gândul că Izy nu o să îmi fie alături mă sfâșie pe dinăuntru. Dar totuși, zâmbesc. Ea merită să fie fericită, chiar dacă mă doare să știu că eu nu pot contribui la fericirea ei. Ochii ei mă privesc cu admirație, dar și cu o mare ezitare. Îmi cuprinde față în mâinile ei mici și adoptă o atitudine serioasă.

— Nu vrei să mă asculți, nu? Încă ești supărat, iar mie nu îmi place asta. Își mijește ochii și își schimbă atitudinea la o sută optzeci de grade. Crezi că dacă sunt mică, nu îți pot vedea tristețea?

— Când sunt eu supărat? Niciodată! Îi ating nasul cu o mișcare delicată, iar ea zâmbește larg. Ești bine? Cum te simți? Ți-a mai fost rău? Încerc să nu o întreb prea multe deodată, dar nu prea reușesc.

— Sunt foarte bine! Eva și cu Richard sunt foarte drăguți cu mine. Le-am povestit despre tine, iar ei sunt curioși să te întâlnească. Izy mă apucă strâns de mână și îmi face semn să o urmez. Privesc curios tot ce mă înconjoară, se vede că această familie este una destul de înstărită. Izy mă privește neîncetat până ajungem în curtea din spate, ca și cum ar vrea să îmi poată citi gândurile. Odată ajuns în această curte, sunt întâmpinat de către o femeie și un bărbat.

— Bine ai venit, Aiden! rostește femeia în timp ce se apropie de mie, dar din instinct fac un pas în spate. Privesc atent femeia din fața și încep să o analizez. Părul negru îi este prins într-un coc elegant, iar modul cum zâmbește și poziția corpului, îmi arată că este o femeie manierată și cu o educație foarte bună. Ochii îi sunt foarte blânzi, iar pe față nu i se poate observa nici cel mai mic rid.

— Eu sunt Richard, iar ea este soția mea, Eva. Ne pare bine să te cunoaștem! Izy ne-a povestit foarte multe despre tine. Spune bărbatul spărgând liniștea jenantă care s-a așternut în jurul nostru.

— Îmi pare bine să vă cunosc! Reușesc eu să zic. Privesc bărbatul din fața mea cu multă atenție, iar apoi zâmbesc politicos. Richard îmi face semn să mă așez pe unul dintre fotolii, iar îi urmez îndemnul.

— Îți aduc ceva de băut? Mă întreaba Eva zâmbind. O mângâie ușor pe Izy pe cap, iar eu zâmbesc involuntar. Îmi face plăcere să văd că Izy are parte de afecțiune.

— Nu, mulțumesc!

— Am auzit că îți place să citești și că adori cărțile. Eva se așează lângă mine și mă privește curioasă, vrea să vadă prin mine, iar o las să îl vadă pe adevăratul Aiden. Faptul că citești are o influență bună asupra acestui îngeraș. Izy deja și-a ales câteva cărți, a spus că acelea sunt preferatele tale. Clipesc neștiind ce să zic, de la un timp îmi cam las cuvintele acasă.

— Vreau să îți mulțumim pentru tot ce ai făcut pentru Izy până acum, dar din acest moment nu trebuie să îți mai faci griji. Noi putem să îi oferim tot ce își dorește. Mă abțin cu greutate să nu îmi las zâmbetul ironic la iveală. Nu mă interesează starea lor materială sau câte lucruri îi pot oferi. Pentru mine contează ca Izy să fie iubită, acest lucru este cel mai important.