Aiden (Needitată)

Înapoi în timp

                  
„Dacă vrei să dobândești puterea de a suporta viața, fii gata să accepți moartea." — Sigmund Freud.

                         1. Hurts like Hell.

      — Îți place aici Aiden? Mă întreabă mama în timp ce se așează lângă mine, pe una dintre băncile căminului.

     — Sigur! mint fără nicio remușcare, nici nu își poate imagina că în acest loc este iadul pe pământ. Nu este un loc pentru copii, ci pentru niște jocuri ale unor nebuni.

     — Îmi pare rău că nu ți-am luat nici un cadou de ziua ta!

     — Mamă fac treisprezece ani, sunt aproape un adult și nu mai am nevoie de cadouri.

     — Îmi pare atât de rău, nu am vrut să te las aici. Ești copilul meu, iar eu te-am lăsat aici... Mâna ei caldă îmi mângâie fața într-un mod delicat, în ochii ei poți vedea un ocean infinit de sentimente, iar buzele îi tremură ușor în încercarea de a-și stapâni lacrimile, dar totul este în zadar, deoarece două perle fierbinți mi-au atins palmele. Iartă-mă Aiden! spune în timp ce se așează în genunchi în fața mea și îmi sărută mâinile ușor.

     — Nu plânge! Te iubesc. Mă las pe pâmântul rece alaturi de ea și o strâng în brațe cât de tare pot, nu îi pot oferi multe lucruri, dar îi pot oferi iubire necondiționată. Mama este cea mai importantă persoană din viața mea, o prețuiesc ca pe o comoară, iar zâmbetul ei calm și gingaș mă făce să îmi doresc să ajung un bărbat cu măcar jumătate din bunătatea ei.

     — Promit că o să strâng destui bani pentru a ne întreține și că o să te  scot de aici cu orice preț. Îmi lipsești așa mult...

     — Dar tata de ce nu a mai venit? Nu mă interesează de ce nu a venit, dar întreb doar pentru a vedea adevărul de pe fața mamei. Mama suferă mereu din cauza lui, el nu face prea mare lucru cu viața lui, dar totuși are pretenția ca mama să îi ofere totul. Adevăratul motiv pentru care sunt aici, este faptul că mamei îi este frică ca tata să nu mă rănească, bine că și lipsa banilor este una dintre cauze, dar eu  încă aștept cu nerăbdare ziua când mama mă va lua de aici.

    Odată ce noaptea se așterne, aici dezvălânțuie iadul pe pământ. Orfelinatul se transformă în cel mai urât loc. Până și cele mai urâte coșmaruri nu bat întâmplările de aici, totul este terifiant. Nu am experimentat încă jocul nebunilor de aici, dar țipetele din fiecare seară mă țin treaz pâna la răsăritul soarelui.

     — Tata este ocupat, muncește! Privirea i se întoarce asupra unui copac bătrân, minte atât de prost, dar dau din cap aprobator.

   Tata este genul de om care încearcă să dețină controlul și să aibă totul, dar nefăcând nimic. Alcoolul și violența fizică cât și cea verbală îi sunt cei mai buni prieteni, iar asta m-a făcut să mă distanțez de el. Nu știu ce l-a adus în această stare, probabil lipsa banilor și multiplele datorii.

   Mama este o persoană prea bună pentru el, iar ea știa asta. Dar de când m-am născut, ea a încercat să facă tot ce este mai bine pentru mine. Eu am încercat să fac același lucru după ce am mai crescut, dar în mare parte am eșuat, deoarece nu am fost în momentul când ea a avut cea mai multă nevoie de mine și am pierdut-o.

     — Trebuie să plec puiule, când pot o să trec pe la tine. Te iubesc mult!

     — Și eu te iubesc! zic în timp ce îmi înfășor mâinile de după gâtul ei și o strâng strâns, iar ea la rândul ei mă cuprinde în brațe.