Aiden (Needitată)

Non-prieteni

     Oftez ușor fiind plictisit să aștept, mă ridic apoi de pe scaun și mă îndrept spre ieșire sub privirile insistente ale secretarei. Când deschid ușa, un trup firav intră în mine, iar apoi cade pe podea, spărgând liniștea care plutește în aer. Tocmai a apărut eleva îndrumătoare ca prin magie și deja mi-a creat o primă impresie destul de ,,bună''. Oare toți elevii acestui liceu sunt așa împiedicați ca eleva de față? Nici nu am mai mult de zece minute de când sunt aici și deja încep să urăsc acest liceu.

     — Excelent, o împiedicată! Nici că se poate mai bine.

     — Scuză-mă, sunt chiar aici! rostește aparent nervoasă, se pune pe picioare și începe să se scuture de praf. Odată ce își termină treaba, zâmbește larg și începe să îmi caute privirea cu multă curiozitate.

    — Scuze! rostesc eu destul de plictisit, în timp ce îi evit privirea. Ochii ei verzi sunt prea curioși, iar asta mă enervează puțin și mă face să mă simt inconfortabil.

    — Eu sunt Emery, iar tu ești Aiden! Nu?

    — Da, eu sunt.

    — Încântată de cunoștință, zice zâmbind larg. O privesc cu mare indiferență și încep să îi analizez cu mare atenție trăsăturile feței. Ochi verzi strălucitori, buze rozalii care se așează într-un zâmbet mirific pe fața fetei, iar părul lung nu îi este nici închis, dar nici deschis. Îmi place să analizez trăsăturile unei persoane, în special fața. Trăsaturile feței pot spune multe lucruri despre o persoană. În cazul fetei din fața mea, citindu-i trăsăturile feței pot afirma că este o persoană foarte energică, veselă și foarte prietenoasă. Dar din păcate aceste persoane mă obosesc, mă fac să îmi pierd și cel mai mic strop de energie.

    — Doamna Astrid a zis să îți arăt liceul, ce ai vrea să vezi prima dată? spune, spârgand liniștea dintre noi. Clipește de câteva ori, iar apoi îmi oferă din nou zâmbetul angelic pe care îl deține.

    — Mă las pe mâna ta!
 
    — Nu prea îți place să vorbești!?

    — Se pare că nu.

    — Liceul nostru este foarte mare, dar o să îți arăt mai întâi sala de curs, iar apoi laboratorul și sala de sport. S-ar putea să te deruteze așezarea sălilor și dacă te pierzi să știi că este ok, nu este o rușine. Fata aceasta vorbește într-una, nu îi mai tace gura. Este ca și cum vorbitul excesiv o ține în viață, asemenea aerului. Energia și cheful ei de viața mă stoarce și de ultimul strop de energie. Oricum, cred că pe lângă faptul că vorbește într-una, cel mai tare mă deranjează faptul că mă tratează ca pe un copil.

     Cum m-aș putea pierde într-un liceu?
     Zău așa, chiar par ca un copil de șapte ani?

    — Bine, rostesc fără niciun pic de energie în glas. Dacă mai stau mult pe lângă ea, este posibil să adorm. Oare fata aceasta este o ființă umană?

    — Aici este sala de sport, iar în capătul holului sunt vestiarele și dușurile. O să îți fie ușor să le găsești, iar dacă nu, să știi... Vorbește și iar vorbește, cred că doamna psiholog s-a gândit foarte mult pentru a-mi găsi așa un îndrumător. Probabil în acest moment se amuză foarte tare pe baza mea și a vorbăreței de lângă mine. Cel mai sigur este o metodă la care ea s-a gândit mult și a crezut că o să funcționeze. Ce o fi fost în capul ei să creadă că o persoană care vorbește într-una mă va face și pe mine să cooperez?