Aiden (Needitată)

Can you hold me?

     Ochii mari și verzi strălucesc frumos, buzele rozalii formează cel mai frumos zâmbet de pe pământ, iar eu sunt norocosul care poate să vadă aceasta ființa minunată de aproape. Emery se așează pe podea lângă mine și își lasă capul puțin pe spate pentru a mă putea analiza mai bine, ochii ei îi fug când la ochii mei, când la buzele mele. Iar eu îi urmez exemplul și imit aceleași mișcări ca și ea.

— Îmi spui la ce te gândești așa profund?

— Dacă ți-aș spune ar trebui să te omor!

— Haha, ce amuzant! rostește destul de serioasă, dar totuși având un aer plin de amuzament. Ridic din sprâncene și evit să o privesc deoarece nu știu ce pot să îi zic. În orice moment aș putea deveni ridicol și sincer, nu mi-aș dori acest lucru.

— Dacă eu te-aș întreba la ce te gândești, mi-ai răspunde fără să eziți?

— Sigur!

— Atunci, la ce te gândeai în momentul când mă spionai? zic zâmbind larg, iar Emery îmi aruncă o privire serioasă, în timp ce se sprijină cu atenție de un raft plin cu cărți.

— Am uitat!

— Pentru o persoană care vorbește în permanență, nu prea știi să minți.

— De unde știi tu dacă am mint sau nu?!

— În primul rând mi-ai evitat privirea, iar în al doilea rând, expresia feței ți s-a schimbat brusc. Ți-aș mai spune încă două motive care îmi arătă că m-ai mințit, dar îmi este lene.

— Ce să zici și tu acum, ai citit probabil o carte și acum te crezi expert în analizat persoane.

— Nu am zis că mă cred expert înanalizat persoane, dar mai mult ca sigur știu că sunt perfect!  Emery începe să râdă, iar în următoarele secunde mă lasă fără ochelarii de soare pe care îi aveam lângă mine. Îi analizează puțin, iar apoi îi pune pe ochi. Pot spune că este singura persoana căruia nu îi stă bine cu ochelari, dar frumusețea ei tot iese în evidență.

— Uită-te la mine, eu sunt perfecțiunea întruchipată! rostește încercând să adopte o atitudine cât mai serioasă, dar din păcate nu îi prea reușește și începe să râdă în hohote în momentul când ochelarii îi cad.
Ochelarii tăi sunt stricați!

— Sau tu nu știi să porți o pereche de ochelari, pe ce pui mâna strici. Cred că ești o pagubă la casa omului.

— Hei, vorbește mai încet, nu vreau să audă asta vreun posibil pretendent asta! zice încet, lăsându-și capul pe umărul meu, din instinct am vrut să o iau în brațe, dar m-am oprit la timp.

— Nu este Kieran pretendentul tău?!

— Nu îi mai rosti numele, nu vreau să îi mai aud numele! Adică știu că ne-ai mai văzut împreună, dar între mine și el nu poate fi mai mult decat o relație de prietenie.

— Înteleg, oricum el nu știe asta din câte am văzut.

— Nu pot sta cu Kieran dacă nu simt nimic pentru el, oricum în acest moment îmi place foarte mult de o altă persoană.

— Și de ce îmi spui mie toate astea? rostesc  puțin nervos, nu știu ce îmi provoca această stare de nervozitate, dar trebuie să scap cât mai rapid de ea. Chiar dacă îi zic indirect că nu vreau să aud ce are de spus, sincer cred că în acest moment aș putea să o ascult non stop.