Aiden (Needitată)

Just don't . . .

     Fumul intens de țigară îmi invadează toate simțurile, iar plămânii îmi sunt sufocați ușor de acest viciu care creează dependență. Chiar dacă stiu că țigările nu sunt bune, aleg să mă sting ușor alături de ele. Sincer, analizând tot ce mi se întâmplă, nu îmi pot da seama ce reprezintă această continuă durere din piept. În anumite momente am impresia că inima mea vrea să îmi iasă din piept, deoarece nu mai poate rezista acestei dureri sufocante.

     Inima și mintea îmi sunt pline de o goliciune imensă, iar cea ceea ce doare cel mai tare este faptul că nu știu ce îmi cauzează aceste răni adânci. Închid ochii ușor, iar la scurt timp arunc a treia țigară din ultimele zece minute. Cu fiecare țigară terminată, am crezut că toată această durere care îmi străpunge sufletul o să dispară, dar m-am înșelat amarnic. Emery a făcut în așa fel încàt eu să mă pierd prin propriile mele sentimente, iar acest lucru nu este un gest prea frumos.

     M-am gândit mult la reacția ei și la modul cum m-a îndepărtat brusc, dar nu am găsit un argument care să îmi alimenteze toate curiozitățile. Gândul că există șansa ca Emery să se fi jucat cu mine mă face să zâmbesc, dar să mă și simt ca un ultimul ratat de pe pământ. Odată ce începi un joc cu un monstru, trebuie să fi sigur că vor exista și consecințe, iar Emery sigur va simți pe pielea ei iadul din ochii mei.

     După vreo zece minute, deschid ochii și sunt lovit din nou de această crudă realitate. De la un timp am început să mă gândesc la faptul că fiecare persoană are nevoie de un vis, ca să suporte realitatea. Dar nu știu dacă este chiar așa, dar totuși, de ce noi oamenii încercam să fugim de această realitate? Încercam să ne construim propria noastră lume magică, deoarece viața reală este destul de tragică.

— Țigările nu îți rezolvă problemele sau necazurile! zice Martin, în timp ce se așează lângă scaunul liber de lângă mine. Îmi ia țigările și le analizează preț de câteva secunde, iar apoi le aruncă pe masa din balcon.

— Dar mă relaxează, de asta am nevoie în acest moment!  Să fiu sincer nici nu îmi amintesc când am cumpărat și acest pachet, dar este sigur că am exagerat puțin cu fumatul.

— Ce este cu tine? Ești rănit?

— Eu, rănit!? Nu, niciodată! Doar sunt în perioada când inima mea se îngheață la loc, iar asta mă afectează puțin. Dar, te asigur că în următoarele ore voi fi din nou eu.

— Aiden nu e bine să te închizi în tine!

— Dar cine a zis că o să mă închid în mine? O să fiu ca un aisberg. Rece și de neclintit! Trag din țigară cu putere, iar apoi privesc fumul cu foarte mare atenție. Vorbăreței nu îi place faptul că fumez, iar eu fac exact opusul. Acest gest cumva mă aduce mai aproape de ea, un gest puțin copilăresc, dar care mă face să mă simt eu.

— Să înțeleg ca până acum nu a fost nimic? Ai fost doar un mic cub de gheață? Dacă este așa, atunci nu știu cât de rău poate fi.

— Martin, tu nu vei cunoaște acea parte din mine. Nu cred că aș fi spus asta vreodată, dar te consider prietenul meu.

— Nici nu știi cât de mult mă bucur să aud asta. În ultimul timp m-am simțit așa de singur...Dar, vreau să îți mulțumesc din suflet pentru că mă lași să stau cu tine. Nu știu cum să te răsplătesc, bani nu am și...

— Ușurel! Prima dată este gratis! Și să știi că poți vorbi cu mine, absolut despre orice. Am învățat să fiu un bun ascultător, chiar dacă nu se vede.