Aiden (Needitată)

Integrarea

Cartea din mâna mea mă aruncă cu totul într-o altă dimensiune. Este atât de magic modul în care toate problemele și gândurile neliniștitoare dispăr, încă de la prima pagină citită. Iar cu cât înaintez în miezul poveștii, pot spune că mi-aș dori să pot rămâne în acest univers al cărților pe veci. Din când în când, mai arunc câte o privire fugitivă spre cartea care a trezit în mine o mare curiozitate. ,,Avertisment". Un nume puțin straniu pentru o carte, dar totuși care trezește încă de la prima vedere un sentiment foarte ciudat, ce îmi ajunge până în măduva oaselor. Îmi iau privirea de pe cartea respectivă și revin la cea pe care o țin în mână, mai citesc câteva pagini, iar apoi privirea îmi este îndreptată spre geamul imens aflat la câțiva metrii de mine.

Întunericul și-a făcut tiptil loc în acest oraș plin de oameni, iar luminile acoperă întregul oraș, asemenea unui covor imens. Mi-aș dori să pot vedea orașul de undeva de sus, atât pe timpul zilei, dar și noaptea. Dar acest lucru nu va fi posibil în viitorul apropiat, va rămâne doar o dorință ascunsă în interiorul meu. Mă ridic ușor de pe podeaua rece și așez cartea pe unul dintre zecile de rafturi. Înainte de a mă îndrepta spre casierie, mai arunc o privire cărții care a trezit în mine o curiozitate imensă și o analizez preț de câteva secunde. Privesc ceasul de pe închietură și îmi dau seama că este destul de târziu și că ar trebui să mă întorc și eu acasă. Librăria este prinsă într-o atmosferă liniștitoare, semn că toți ceilalți au plecat, iar eu ca de obicei m-am pierdut prin sutele de cărți.

- Aiden, încă nu ai plecat? rostește Seth în timp ce iese din biroul lui. Privește librăria pentru câteva secunde, iar apoi îmi acordă toată atenția lui.

- Încă nu, dar urmează să o fac. Dar tu, Seth?

- Eu mai am ceva de rezolvat, o să plec în câteva minute și eu.

- Bine atunci. O seară bună! Spun eu în timp ce îmi caut geaca de piele cu privirea.

- Am văzut că a fost Izy pe aici.

- Am discutat despre asta și ai zis că este ok să o aduc aici.

- Aiden, nu vreau să pui mult suflet, ca apoi să fii rănit. Dacă ceva i se va întâmpla ceva, o să fii distrus.

- Nu readuce din nou asta în discuție!

- Ești conștient că boala ei se poate agrava oricând, iar tu o să fi mai devastat ca niciodată!

- Seth, eu nu o voi lăsa!

- Aiden, trebuie să înțelegi că nu e bine și...

- La revedere Seth! spun încet. Ies val vărtej din librărie și mă îndrept ca o furtună spre motorul meu. Închid ochii și inspir aerul rece pentru câteva momente, iar apoi acord puțină atenție oamenilor din jurul meu. În comparație cu mine, ei par extrem de fericiți. Iar o întrebare își face simțită prezența încă de când am început să mă gândesc la asta. De ce? Fericirea lor mă face să îi urăsc puțin și mai mult. Dacă ceilalți au o viață fericită, oamenii ca mine și Izy de ce nu avem o viață fericită? Ar putea fi de vină statutul nostru? Faptul că noi nu avem așa mari posibilități financiare sau doar oamenii îi disprețuiesc pe cei care nu se ridică la nivelul lor?

După minute bune mă opresc din a analiza oamenii din jurul meu, îmi pun casca pe cap și pornesc în viteză pe străzile luminate ale orașului. Gândurile îmi zboară în permanență la Izy, dar sunt sigur că ea va fi bine. Eu sunt cel care va avea grijă de ea, oricât timp va trebui. Fără ea, este posibil că până și ultima bucățică de umanitate din mine să dispară.