Aiden (Needitată)

Avertisment

    O privesc pe doamna psiholog cu multă indiferență, tot ce creierul meu înregistrează este faptul că ea își mișcă buzele constant. Vorbele ei nu mă ating deloc, doar trec pe lângă mine. Chiar dacă știe că nu o ascult, ea tot încearcă să îmi explice despre teoria vieții. Uneori mă întreb cât de mult poate continua așa. Vede clar că sunt deja pierdut, eu o știu și ea sigur o știe, dar totuși, e posibil ca ea să vadă ceva mai mult în mine? Sau doar încearcă să își facă treaba cât mai bine?

     — Aiden, am văzut că nu vrei să îmi vorbești de colegii tăi, așa că o să deviem de la subiect. Ești de acord?

     — Cum vreți!

     — Cine este eroul tău? rostește în timp ce se face confortabilă pe scaunul din piele. Răsuflă ușor, iar apoi îmi acordă toată atenția ei.

     — Nu am un erou.

     — Atunci un model de urmat în viață?

     — Vă bateți joc de mine? spun cu o voce răgușită. Nu înțeleg ce tot încearcă să facă, dar îmi dă impresia că vrea să îmi ies din minți.

   Se spune că fiecare persoană se naște erou, că poate deveni ceva ce ar putea oferi multe zâmbete în viața cuiva și poate cândva va oferi viață altor suflete. Uneori viața poate fi atât de crudă, încât poți depăși o anumită linie. Dar dacă îi permiți, viața te va împinge dincolo de limita unde devii personajul negativ. Problema este că nu știi de fiecare dată dacă ai depășit acee linie sau nu. Poate dacă aș încerca, dacă aș munci din greu și poate m-aș păcăli, mi-aș putea lăsa impresia că sunt un erou și că nu sunt un ratat.

     — Îmi poți răspunde? zice tușind fals, își aranjează părul dintr-o singură mișcare și îmi trimite o privire rugătoare.

     — Nu am un model în viață.

    — Vezi că poți să și răspunzi. Acum, ce te face pe tine să te simți în siguranță?

    — Mă simt și sunt în siguranță, mai rău este de celelalte persoane din jurul meu.

    — Te crezi o persoană periculoasă, Aiden? Crezi că inspiri teamă în rândul celorlalte persoane?

     — Nu sunt periculos deloc, chiar sunt foarte inofensiv.

     — Așa crezi? zice în timp ce își ridică una dintre sprâncene. Zâmbește cald și mulțumitor, faptul că încep să vorbesc îi crează o stare de confort.

     — Oamenii cred în aparențe, dacă am corpul mai bine lucrat asta înseamnă că sunt periculos? Nu, nu asta înseamnă. Doar arată că fac sport și nimic mai mult.

    — Așa este! Ce slăbiciune ai Aiden?

   Cum aș putea vorbi cu ea despre slăbiciunile mele? Încearcă din răsputeri să îmi între în minte, dar din păcate intră pe un tărâm minat, iar eu nu am de gând să fac pe eroul și să o salvez. Nu am slăbiciuni, eu sunt o persoană destul de puternică, pot suporta orice fel de tortură. Sunt foarte puternic...

   Atât de puternic încât nu pot recunoște că sunt slab. Am atâtea slăbiciuni, iar acestea trebuie să rămână ascunse în colțul cel mai întunecat al inimii. Știind că asta este adevărat înseamnă că trebuie să iau o decizie. Prima, să neg că sunt o persoană slabă, iar a doua să fac ceva în privința asta. Deciziile sunt cele mai importante lucruri, orice decizie luată greșit poate schimba absolut totul. Totul este despre decizii în viață, iar fiecare decizie luată duce la o altă decizie care pregătește în mare parte parcursul vieții. Uneori modificând un viitor previzibil, ori păstrându-l așa.