Aiden (Needitată)

Fight?

     Zorile dimineții mă prind mai obosit și lipsit de energie ca niciodată. Îmi privesc pachetul de țigării de pe masă, iar dintr-o singură mișcare îl iau în mâinile mele mari. Oftez ușor, îmi las pe spate pentru câteva secunde, iar apoi strivesc pachetul de țigări, ca și cum nu ar însemna nimic. La ce este bun să fumez, dacă toată durerea nu dispare. Pe masă zace scrisoarea pe care Izy mi-a trimis-o, nici nu știu de câte ori am citit-o. Știu fiecare cuvânt și semn de punctuație pe de rost, fiecare propoziție s-a imprimat în mintea mea. Surâd ușor, la gândul că tot ce se întâmplă ar putea fi numai și numai din vina mea. Totul se distruge în jurul meu ca de fiecare dată, iar eu nu fac nimic. Oare ar fi timpul să îmi doresc să lupt?

— Încă te gândești la scrisoarea de la Izy? rostește Martin, ridică scrisoarea de pe scaun, o privește pentru puțin timp, iar apoi o așează cu atenție pe măsuță. Cine s-ar fi gândit că un copil de doisprezece ani, ar putea vedea atât de multe!

— Izy este foarte inteligentă, am știut prin ce trece și totuși nu am încercat să vorbesc cu ea. Am crezut că dacă aștept să îmi zică ea când este pregătită, totul o să fie mai bine, dar m-am înșelat.

— Nu te înțeleg deloc! Martin începe să zâmbească larg, iar eu îl privesc confuz. Jur că nu te înțeleg! Izy ți-a zis că este bine și că tu ești cel plin de durere, și tu nici nu te gândești la tine. Chiar încerci prea mult să salvezi persoanele din jurul tău, uneori trebuie să te salvezi și pe tine.

— Să mă salvez pe mine? Ar trebui? Am nevoie să fiu salvat?! Îmi fixez privirea pe Martin, iar acesta surâde ușor.

— Tu chiar ești amuzant, știai? Martin se ridică de pe scaun și începe să privească peste balcon. Cât de orb poți, Aiden?

— Mh, nu cred că sunt. Totul ține de percepția fiecăruia. Și eu te văd ca pe un băiat super de treabă, iar tu te vezi inferior. Vezi?

— Înțeleg ce vrei să zici, dar acum vorbim despre tine și nu despre mine. Ai consiliere și astăzi?

— Da, doamna Astrid nu vrea să mă scape din ochi. Încă crede că aș putea face ceva nesăbuit.

— Păi și nu are dreptate? Zâmbește larg, iar apoi îmi aruncă un baton cu ciocolată. La cum te știu eu, cred că ai fi în stare să dai buzna în cămin și să o iei pe Izy de acolo.

— Ciocolată, de dimineață?

— Nu încerca să schimbi subiectul! Și da, ciocolată de dimineață. Este vreo problemă? Eu aș mânca ciocolată în fiecare moment al zilei.

— Nu mânânc dulciuri, dar mulțumesc. Îi dau batonul de ciocolată, iar apoi îmi verific telefonul. Rămân surprins când văd multiplele apeluri și mesaje de la Emery, nici nu știu de ce nu le-am văzut până acum.

— Probleme în paradis? Mă întreabă Martin în timp ce îmi privește expresia. Un zâmbet involuntar îi apare pe față, iar apoi își ferește privirea.

— Zi-mi tot ce știi! Îmi las capul pe spate și aștept răspunsul lui. Martin este o persoană foarte ușor de citit, din momentul când a început să zâmbească, mi-am dat seama că este ceva la mijloc.

— Va trebui să pleci pregătit sufletește la școală, Emery uneori poate fi un mic monstruleț uneori. Am vorbit cu ea dimineață, își face griji pentru tine.

— O să îi răspund la mesaje, dar totuși nu ar fi interesant să îi descopăr și altă latură? Zâmbesc,  nu mă pot gândi cum vorbăreața se poate transforma într-un mic monstruleț, cred că ar fi o imagine foarte interesantă.