Aiden (Needitată)

Începutul e mai greu

      Mă trezesc de dimineață din cauza razelor de soare prea insistente, verific cât este ceasul și văd că nu este mai târziu de ora cinci jumătate. Am adormit destul de târziu aseară. Cele patru ore și jumătate de odihnă nu îmi sunt prea prielnice, deoarece somnul meu a fost plin de rememorări. Unele vizează viața mea de dinainte de a fi izolat într-o școală de corecție, dar analizând imaginea de ansamblu, această izolare are și o parte bună. Deoarece m-a transformat în ceea ce sunt astazi, un mic monstru ce urăște pe deplin oamenii. Nu pot spune că am avut o viață perfectă înainte de ajunge la școala de corecție. Viața familiei mele a fost una destul de modestă, dar în mare parte se poate spune că exista și dăinuia puțină iubire.

       În momentul de față nu mai știu ce înseamnă iubirea, nu știu cu ce se mai mânâncă acest sentiment. Odată ce am încetat să mai primesc iubire, nici eu nu am mai oferit. Singura persoană pe care am iubit-o și încă o iubesc necondiționat este mama mea sau mai bine zis, amintirea ei. Odată ce mama mea s-a stins, eu am fost lipsit de iubire părintească, iar școala de corecție și-a pus din plin amprenta asupra mea, transformându-mă.

      Mereu am avut o mentalitate ciudată, mai matură și mai dezvoltată față de celelalte persoane, iar asta m-a făcut să văd cu alți ochi oamenii și tot ce mă înconjoară. Dacă aș vedea o persoană care iese din tiparul pe care îl știu eu, sincer cred că mi-aș pune mai multă speranță în omenire și aș recunoaște că eu am greșit, având această mentalitate. Dar până atunci o să joc după propriile mele reguli și principii.

     Îmi deschid ochii ușor și verific din nou ceasul, în câteva ore încep cursurile și nu prea aș vrea să întârzii. Sunt prea ,,entuziasmat'' de noua mea școală ca să pot întârzia încă din prima zi. Nu îmi plac în general oamenii, dar pot trece cu vederea anumite persoane, în special cele care nu vorbesc cu mine și sunt liniștite.

     Înainte de ore trebuie să ajung la ora de consiliere cu doamna psiholog, dar am de gând să lipsesc. Nu îi înțeleg rostul acestei ore de consiliere, dacă totuși mai am una fix după ore. Probabil îi este frică că nu mă voi comporta frumos cu noii mei colegi și aș putea isca vreun conflict, sau poate îi este frică că nu mă voi putea integra printre printre zecile de elevi din liceu. Sincer, nu am de gând să îmi fac zeci de prieteni, iar dacă nimeni nu o să mă bage în seamă, o să fie excelent. După amiază la consiliere, îi voi zâmbi frumos și îi voi zice că pur și simplu am uitat de consilierea de dimineață. Dacă o să mă creadă sau nu, este strict problema dânsei.

     Mă ridic într-un sfârșit din pat și trag draperiile, iar soarele puternic pătrunde și mai adânc în cameră. Ochii mei sunt puțini neputincioși din cauza lui, dar totuși ador să mă scald în razele luminoase. Ele fac ca totul să pară mai aparte și deosebit. Îmi aleg îmbrăcămintea pentru ziua de astăzi, trebuie să fiu prezentabil în fața noilor mei colegi. Prezentabil însemnând o pereche de pantaloni negrii prespălați, bocanci și un tricou alb.

     Odată ajuns în baie, dau drumul la robinet, iar apa fierbinte mă face să tresar puțin. Nu îmi place să stau cu zecile de minute la duș, uneori am senzația că o să mă sufoc între pereții de sticlă. Ies repede din duș, mă șterg ușor, având grijă să nu îmi ciufulesc prea tare părul. Cred că am o obsesie față de părul meu, nu las pe nimeni să îl atingă, iar când este timpul să mai trec pe la frizer mă comport ca și cum cineva urmează să mă tortureze. Un comportament total copilăresc.

     Mă îmbrac repede cu hainele pe care le-am pregătit cu mare atenție, îmi așez patul, iar apoi mă îndrept ușor spre balcon. Mă așez pe unul dintre cele două scaune și iau de pe măsuță pachetul de țigări. Rămân puțin dezamăgit când deschid pachetul și văd că acesta este gol. Nu fumez mereu, doar ocazional. Fumatul mă face să mă simt mai bine, iar uneori o fac pur și simplu din plăcere.