Aiden (Needitată)

Înainte de a pleca

— Ne pregătim de vreun asalt și eu nu am aflat?

— O să le strâng mâine! Dacă te întrebi ce sunt în cutii, îți spun imediat. Acolo sunt lucrurile mele, până la urmă părinții mei se mută. Mi-au zis că este timpul să încep să realizez ceva în această viață. Își i-a un moment de tăcere în timp ce scoate niște cartofi din cuptor, iar apoi zâmbește fals. Știi? M-au întrebat totuși dacă vreau să mă mut cu ei, dar nu am putut accepta. Nici nu știu cât de sinceri au fost cu această propunere, probabil deja îmi știau răspunsul. Sunt o persoană prea previzibilă!

— Regreți faptul că nu le-ai dat un răspuns afirmativ? Dacă da, ar trebui să vorbești cu ei!

— Nu, nu asta este problema. Mă gândesc la faptul că este jenant să știu că mă simt mai fericit alături de tine decât cu părinții mei. Știu că sună ciudat, dar mereu m-am simțit ca o povară. Mereu am fost pe locul doi, iar fratele meu mai mare a primit toată atenția.

— Un copil nu este o povară pentru părinții lui. Copii sunt până la urmă rodul iubirii lor, nu? Îl privesc cu multă atenție pe Martin în timp ce așează mâncarea în boluri. Tristețea se poate observa pe chipul lui, gândurile contradictorii din mintea lui nu-i fac viața ușoară. Iar părinții nu fac favoritism! Cred că pentru prima dată nu am dreptate și încerc să zic ceea ce o persoană vrea să audă. Știu că nu este corect să zic că anumiți părinți fac acest lucru, dar uneori o fac fără să realizeze acest lucru. În momentul când îl lauzi mai mult doar pe unul dintre copii, automat celălalt copil va simții acest lucru. Acesta este doar unul dintre zecile de exemple pe care le pot da. Nu este ceva pe care părinții îl fac cu bună credință, ci doar un lucru involuntar.

— Când părinții tăi se ceartă mai mereu, ajungi să crezi asta! Îl ajut cu bolurile, iar el caută în sertar niște furculițe. Mă spăl pe mâini, iar apoi mă așez la masă. Am fost în această zonă pe care o experimentează Martin pe timpul când cearta era asemenea unui viciu pentru părinții mei.

— Nu îți lăsa mintea să se joace cu tine!Încep să mă joc cu furculița în farfuria din fața mea, iar din când în când îl mai privesc pe Martin, acesta afișează un zâmbet forțat de fiecare dată când privirile ni se întâlnesc. Mintea poate fi atât cel mai bun prieten uneori, dar cât și cel mai aprig dușman.

— Nu sunt o pacoste și pentru tine?

— De când prietenii sunt o pacoste? Ridic dintr-o sprânceană în timp ce mă ridic de la masă. Văd că nu nu știe ce să îmi răspundă, așa că continui să vorbesc. Vrei ceva de băut? Scot din frigider sucul de portocale și îl ridic puțin pentru a i-l arăta lui Martin.

— Nu, mulțumesc! Încă simt că îmi explodează capul, doar apă pentru mine! Se ridică de la masă și începe să strângă tot ce trebuie spălat. Crezi că viața noastră se va schimba în bine de acum încolo?

— Dar viața noastră este acceptabilă deja. Nu este egoist să cerem ceva fără să lucrăm pentru acel lucru? Zâmbesc în timp ce încep să spăl vadele. Martin mă împinge ușor, iar apoi începe să râdă. Încă îți face probleme vinul de aseară?

— Puțin! Niciodată nu mi-am imaginat că poți fi așa serios în timp ce speli vasele. Nu ești prea serios și concentrat când este vorba de lucruri importante, dar când când speli vasele devii foarte atent și concentrat.

— Faza este că nu prea mă înțeleg eu cu vasele, nu îmi place să le spăl. Așă mă concentrez în speranța că se va sfârși acest calvar. Termin de spălat vasele, iar apoi mă șterg de un prosop. Martin încă este lângă mine și îmi urmărește fiecare mișcare. Ar trebui să te duci la somn, termin eu aici. Somnul este unul din cele mai bune medicamente împotriva durerii.