Percy Jackson și Jurământul Încălcat

Capitolul 18 În care sunt băgat în sperieți de Lia

Stăteam pe scaunul din dreptul geamului de la bucătărie , învârtind pe degete pixul meu , Anaklusmos , lama blestemată . Ascultam tot ceea ce îmi îndrugă mama , cum că a fost foarte urât din partea mea să plec din tabără fără să știe nimeni , bla bla bla... Numai că mama nu înțelegea cum mă simțeam și eram sigur că dacă i-aș fi povestit tot ce se întâmplase avea să spună că tot ca un nesimțit mă purtasem. Să nu râdeți după ce auziți asta , dar mă abțineam din răsputeri să nu izbucnesc în plâns (da , și semizeii mai plâng câteodată). Și mai erau și fetele care , ce să zic... Mă încurajau cum puteau ele mai bine : cu hilizeli și chicoteli. Iar Paul... ei bine , Paul nu făcea nimic.
-Știi ceva ? Până aici ! Îl sun imediat pe Chiron și-o să îi spun ce tocmai ai...
-Nu nu nu ! Te roooog... Am o grămadă de probleme și asta i-ar pune capac. Te rog , o să... o să fac tot ce îmi ceri! O să spăl rufele sau ceva de genul... Numai nu îl anunța pe Chiron că sunt acasă !
Ochii mamei au început să licărească. În viața ei nu a mai auzit așa ceva de la mine. Pentru ea era o oportunitate ce nu avea să-i scape chiar așa ușor printre degete. Dar totuși , ca fiecare mamă care nu vrea să pară dusă de val și distrasă de ceva în fața propriului copil , a zis cu vocea plină de căldură :
-Percy... Nu e vorba de asta... Doar vreau ca puiuțul meu să își ajute prietenii , dar și să facă după cum îi spună inima.
A zis asta în timp ce apăsa cu degetul arătător în partea stângă a pieptului meu , puțin mai jos de umăr. Și din nou , Kaila si Lia se înghionteau una pe alta și își șopteau întruna ceva la ureche. Din fericire , având simțurile de semizeu foarte ascuțite (Annabeth se întreabă de când am devenit așa lăudăros :)) ), am reușit să aud ce îi spunea Lia Kailei:
-Să îi spunem acum ?
-Nu... Nu cred că ar fi momentul potrivit . Dar totuși asta ar însemna să fie și mai jenant pentru el , deci cred că o să-i spunem acum.
Bine ... De la ele mă așteptam să primesc orice veste care m-ar fi pus într-o lumină proastă față de mama și de Paul . De fapt , mai ales de față cu mama pentru că , să fim serioși , Paul mai avea puțin și adormea cu una din cănile de cafea în mână.
-Percy , trebuie să-ți spunem ceva foarte important , a zis Kaila dregându-și glasul.
-Da... Foarte important ! adaugă Lia cu siguranță și convingere în voce încât nici nu o recunoșteam. În ultima vreme se schimbase foarte mult (deși atitudinea ei era mereu schimbătoare).
Pentru câteva clipe se lăsase o liniște de mormânt. Apoi Lia a spart gheața , zicând :
-NIMIC , HA !
Toată lumea se uita la ea de parcă era o nebună scăpată de la spital. Dacă asta ar fi trebuit să fie o glumă , nimeni nu a înghițit-o . Chiar și Kaila a dat ochii peste cap și și-a dat o palmă peste față.
-Trebuia să îi zicem altceva... a zis Kaila printre dinți către Lia.
-Ăă... Am uitat de asta , a spus Lia , făcându-se parcă mică de rușine.