Percy Jackson și Jurământul Încălcat

Capitolul 3 În care nu mai știu ce se întâmplă

Noaptea a fost cel mai oribil lucru de până atunci. Visele mă copleșeau și mereu tresăream în somn (pfff). Vedeam frânturi din trecutul zeilor, dar de ce? Fiecare zeu în parte îmi era prezentat diferit...Parcă eram la școală (și din nou pfff).

Vedeam lupte, monștrii și alte lucruri mai oribile de atât, așa că m-am trezit brusc și am preferat să mă duc puțin pe plajă. Luna strălucea intens și se reflecta în apă. Afară era răcoare și mă simțeam mai singur ca niciodată. Îmi doream să fie și Annabeth aici... Să mă încurajeze, să îi pot povesti tot ce am visat, să îmi dea sfaturi... Chiar se pricepea la asta... Un zâmbet mi s-a strecurat pe față... Cred că în mare parte nu aș fi nimic fără ea. Deodată aud un zgomot... Era tata care se oglindea și el în apă alături de mine.

-Ai grijă ce faci! Cred și simt că se va întâmpla ceva ce va zgudui tot Olimpul...

-Așa am să fac... Și cu asta a dispărut în apele lacului.

Acum eram din nou singur, dar mă cuprinse neliniștea. Poate ar fi fost bine să mă întorc, dar n-am facuto și mi-a părut rău pentru asta... Din pădure se auzea ceva... Am mers către locul de unde se auzea zgomotul și am scos-o pe Anaklusmos... Eram la intrarea în Labirint. Era ceva de partea cealaltă care încerca să iasă, așa că am preferat să mă ascund după un copac mai mare și să văd ce se întâmpla (Wise Girl crede că sunt un laș, asta e). Apoi s-a produs o explozie... Nu mai vedeam nimic de câtă lumină era... (nu Wise Girl, nu am dat cu capul de copac). Și în fine, am văzut o siluetă... O fată... Părea extenuată... Când a făcut primul pas, din Labirint au apărut câteva raze de soare, iar apoi a leșinat.

Ca un erou ce sunt (și din nou Wise Girl zice să o las mai moale), m-am pornit spre ea. Trupul ei părea să prindă contur... O fată aproape cât mine de înaltă, slabă, cu părul blond spre șaten, lung și prins cu ceva ce părea a fi un fir de aur, un tricou alb destul de drăguț și blugi. Am verificat dacă mai este în viață, dar părea că explozia nu a afectat-o atât de mult. Era doar prea slăbită ca să mai poată continua, și fulgerător mi-am adus aminte de Lia.

Fata asta avea un colier încrustat cu numele ,,Kaila,, , deci presupun că ăsta era numele ei. Dar oare avea vreo legătură cu Lia și apariția ei ? Preferam să nu mă mai gândesc la asta... Aș fi vrut să o duc în tabără, dar nu eram sigur în privința harpiilor. ,,Ce să fac? Ce să fac?,, îmi spuneam în minte. Am decis să o păzesc până dimineață, care era destul de aproape zic eu, și apoi să o duc în tabără.

Zis și făcut, după ce prima rază de soare a apărut pe cer ne-am pornit la drum (Annabeth face o față îmbufnată). Kaila era draguță, nu chiar genul meu (fără griji, Wise Girl), iar în timp ce o duceam pe brațe a început să vorbească în somn ceva despre o misiune. Părea la fel de neliniștită pe cât eram și eu, și speram să ajung cât mai repede . Înaintam greu, nu știu de ce, iar până am ajuns se făcuse ziuă de-a binelea. Când am sosit în tabără, parcă se dăduse alarma...Toți fugeau și căutau ceva, iar pe mine și pe Kaila nu ne vedea nimeni, când deodată vine la mine Annabeth, care își schimbă rapid expresia feței. Era supărată și confuză, probabil pentru că m-a văzut cu noua rezidentă în brațe.