Percy Jackson și Jurământul Încălcat

Capitolul 11 În care lămurim niște lucruri...sau nu

Lia se agita după copaci ca un titirez (avea ceva energie fata , nu glumă :D ) . Își mușca buzele de curiozitate , iar ochii căpătaseră o nuanță verde aprins , ca smaraldul. Într-un final și-a făcut curaj și a înaintat spre Kaila , care încă se uita cu dispreț la cadoul primit de la tatăl ei. În locul ei cred că aș fi înnotat întreg Pacificul de fericire. Primește și ea atenție de la zei și tot nu îi convine...
(Câteodată fetele astea sunt foarte greu de mulțumit -Annabeth mi-a arătat pumnul :)) )
Și unde rămăsesem ? A , da... Lia. S-a apropiat de Kaila foarte bine dispusă , nici n-ai fi zis că ar fi fost certate.Și-a pus mâna pe umărul Kailei ,  s-a forțat să scoată un zâmbet , apoi a zis :
-Hei , Kaila ! Ce faci , ce ai tu acolo ?
Dar Kaila nimic. Lia , văzând că nu a primit nici un răspuns a mai întrebat odată :
-Pot să arunc și eu o privire ? Kaila , Kail ...
Și s-a oprit. Avea o față crispată . Nu știam de ce , până nu m-am uitat la expresia Kailei , care se întorsese brusc cu fața către Lia. Ochii i se făcuseră aurii și atât de strălucitori că nici nu te puteai uita la ei. Îmi aduceau aminte , nu știu de ce , de zâmbetul și privirea lui Apollo . (Nuuuu , nu știu deloc de ce 😂) M-am apropiat de ea , dar nu am apucat să fac decât vreo 5 pași că mi-a zis ca prin transă :
-Nu mă atingeți !
-Dar Kaila , vreau doar să văd ce e cu sticluța aia , a zis Lia parcă gătuită , ochii făcându-i-se de un fumuriu spre negru foarte posomorât.
-Ți-am zis... NU MĂ MAI ATINGE NICIODATĂ!!! și cu asta o izbi pe Lia de trunchiul de copac . Sincer să vă spun , am crezut că o să se ia la bătaie , dar în orice caz , eu și Annabeth eram acolo ca să le oprim. Apropo de Annabeth , chiar și ea era uimită de cele întâmplate . Nu o mai văzusem așa de când ... stai așa , nu am mai văzut-o așa NICIODATĂ. Și în fine ... primul meu instinct a fost să mă uit la Lia și tocmai atunci am observat ceva foarte ciudat. Am avut impresia că va exploda. Fața ei era așa de roșie... Mai ceva lava de pe peretele de cățărat din tabără. Iar figura ei... parcă trecea prin 1000 de stări diferite. Ba era furioasă , cu ochii în flăcări , ba aveai senzația că va plânge , cu ochii iarăși albaștri deschiși. Și tocmai asta se întâmplă. Nu mai văzusem eu fete plângând (înafară de Annabeth și Clarisse , ceea ce mi-a cam dat coșmaruri pentru un timp) , dar de Lia chiar îmi părea rău . S-a smuncit din prinsătura Kailei atât de puternic încât a trezit-o la realitate. Când a văzut-o pe Lia cu ochii în lacrimi pentru o fracțiune de secundă a zis :
-Stai , Lia , nu știu ce m-a apu...
Dar era prea târziu.Lia a fugit în pădure și odată cu ea , părea că întreaga natură plânge. Se stârnise un vânt așa de puternic încât mă luaseră toți fiorii.
Dar ceva îmi atrase atenția... Cineva fugea după Lia... STAI asa , era Leo . Cumva ne spionase ? Ce , ce... Hoț ! I-ar fi stat mai bine ca fiu lui Hermes. Am vrut să mă duc după ei , dar Annabeth m-a prins de braț:
-Lasă-i ... Sunt sigură că se vor întoarce curând... cel puțin până diseară la Capturează Steagul.
-Bine , cum spui tu , Wise Girl.
Și ne-am îndreptat spre zona de canoe a lacului , ținându-ne de mână.