Aiden (Needitată)

Just a little happiness

— Vreau un tricou mai larg dacă ai! Emery începe să se plimbe prin camera mea și să analizeze totul în amănunt. Știu că este rușinos, dar camera ta este de două ori mai curată decât a mea. Vine cu pași mărunți spre mine și își mărește ochii. De ce eviți să mă privești?

— Nu vreau să par un nesimțit, chiar dacă în majoritatea timpului fac asta. Indiferent dacă ești doar în prosop sau îmbrăcată, pentru mine ești la fel de frumoasă. Nu vreau să iei ca pe o insultă faptul că evit să te privesc, ești foarte frumoasă! Îi las un mic sărut pe frunte, iar apoi ies din cameră și o las să se schimbe.

     Privesc ceasul și văd că Martin întârzie prea mult, iar eu nu o să mai am timp să prepar prăjitura. Oftez ușor, iar apoi mă apuc să pregătesc masa. În acest moment mă simt ca acum zece ani în urmă. Mama mereu mă ruga să așez masa cât timp ea punea mâncarea în farfurii. Îmi lipsesc foarte mult acele momente, dar poate acum mi se oferă o altă șansă să retrăiesc din nou acele momente de fericire. Este ciudat să zic asta acum, dar mă simt fericit în acest moment.

— Scuză-mă că am întârziat, dar nu știu cum de toți oamenii din oraș s-au gândit să meargă la supermarket tocmai astăzi. Uh, miroase așa frumos!

— Dacă tot ești aici, pune niște furculițe la masă! Pun mâncarea în farfurii, iar apoi le așez pe masă. În scurt timp apare și Emery îmbrăcată doar într-unul dintre tricourile mele.

— Martin sper că nu m-ai dezamăgit! Emery zâmbește larg și începe să caute în plasele aduse de Martin. Știam eu că știi ce să alegi! Scoate din geantă o sticlă de vin și o sticlă de tequila și începe să zâmbească.

— Știu ce este bun, sper doar că Aiden să nu se sperie de noi. Martin începe să râdă sub privirile confuze ale mele, cei doi sunt puși pe distracție.

— Vezi tu, eu și cu Martin în fiecare lună facem o seara ca aceasta. Jucăm cine poate să stea mai mult timp fără să clipească, iar cine nu reușește trebuie să bea.

— Atunci distracție plăcută, doar să nu spargeți nimic prin casă. Surâd ușor și le fac semn să se așeze la masă. Cei doi se așează la masă, iar odată ce au început să mănânce nu au mai scos nici un sunet. Le privesc pe cele două persoane care stau în fața mea și fără să vreau încep să zâmbesc. Văzându-i pe cei doi că se bucură de ceva făcut de mine mă face să mă simt bine. Oare mama se simțea la fel când eu mă simțeam fericit?

— Doamne ce bun este! spune Emery cu gura plină de mâncare, o privesc blând și încep să zâmbesc. Chiar dacă este caraghioasă îi iubesc fiecare gest, iar faptul că se comporta ca un copil mic și că nu se ascunde, mă face să o admir și mai mult.

— Trebuie să ne gătești mai des! Martin își mai pune o porție și începe să mănânce din ce în ce mai repede.

    Odată ce toată lumea a terminat de mâncat, am strâns masa, iar Emery a insistat să se ocupe de vase cât timp fac eu duș. Dau drumul la apa fierbinte și tresar ușor când face contact cu pielea mea. În mai puțin de zece minute ies din duș, mă șterg și mă îmbrac cu o pereche de pantaloni scurți. Ies din baie și mă îndrept spre dulap după un tricou, dar sunt oprit de către Emery și Martin. Aceștia se opresc în fața camerei mele cu sticla de vin în mână și încep să îmi analizeze toate tatuajele. Emery se apropie ușor și privește tatuajul cu numele Maliei, îl atinge ușor și mă privește cu o mare supărare în ochi.

— Noi vrem să începem, vii? Își mută degetele pe tatuajul din zona coastelor și îl trăsează ușor, îl studiază cu mare atenție, iar apoi se axează pe cel din zona pieptului. Zâmbesc ușor văzându-i interesul pentru tatuaje, așa că îi ridic bârbia și îi las un mic sărut.

— Sper că nu trebuie să fiu babysitter în seara asta! Mă îmbrac cu un tricou, iar apoi o apuc pe Emery de mână și mergem pe balcon. Martin deja este aici și pregătește paharele. Ne așezăm la masă și încep să îi privesc curios. Și acum o să vedeți care e mai bun la clipit?

— Da, Martin este campion la asta. Sigur nu vrei să te joci și tu?

— Nu, mulțumesc! Eu o să fiu arbitrul și o să mă asigur că nimeni nu trișează. Odată ce jocul a început, atitudinile celor doi s-au schimbat radical ca și cum viața lor depinde de asta. Dacă la început Emery a pierdut într-una, a venit și timpul lui Martin să înregistreze eșecuri unul după altul. După aproximativ douăzeci de minute, cei doi sunt așa amețiți încât au început să se certe din cauza bicicletei pe care Martin a stricat-o acum zece ani. Sincer nici nu știu cum de s-a ajuns la această discuție. Acum câteva secunde amândoi îmi povesteau despre micile lor aventuri, iar acum se ceartă din cauza unui lucru stricat de acum o mie de ani. Am încercat să o țin pe Emery departe de alcool, dar nu am reușit. Nu pot interveni în ritualul lor, așa că mă bucur de momentul acesta.

— Și tu ai luat-o din garaj și ai plecat cu ea, de ce Martin? De ce mi-ai luat bicicleta?

— Tu ai zis că o pot imptrumuta! se plânge Martin privind sticla goală din fața lui. Surâd ușor la discuția lor interesantă, nici nu am intenția să intervin în momentul lor special.

— Aiden! Tresar când Emery mă strigă, îmi îndrept privirea spre ea, iar aceasta începe să râdă ca un copil mic. De ce nu m-ai plăcut de la început? spune încercând să pară cât mai serioasă și cât mai trează.

— Eu mă duc să dorm, nu mă simt prea bine. Aiden, poți vorbi cu tavanul ca să nu se mai învârtă? Acesta se ridică de pe scaun și mă privește în ochi secunde bune. Nici nu știu cui ar trebui să răspund mai întâi și nici cine face mai urât la beție dintre cei doi.

— Tavanul este la locul lui, nu îți face griji o să discut eu cu el! Acesta aprobă și pleacă ținându-se de perete. Dar te-am plăcut de la început Emery!

— Nu minți, te-am văzut eu vorbind cu colega Camilla pe bancă la sport. O placeai pe ea atunci?

— Ce? rostesc râzând, ea se apropie de mine și încearcă să mă privească în ochi. De ce zici asta?

— Am văzut când s-a apropiat de tine, iar tu ai vorbit cu ea!

— Nu am voie să vorbesc cu alte fete? Încerc din răsputeri să nu râd în această situație, mai ales că ea a devenit prea serioasă.

— Nu, nu și nu! Eu te iubesc și nu trebuie să vorbești cu alte fete, doar eu trebuie să fiu aici. Îmi face semn spre inimă, iar apoi își sprijină capul de masă. Tu ești singura persoană care mă iubește așa cum sunt, iar eu am nevoie de tine. Știi? Nu am crezut că vreodată o să am nevoie așa tare de o persoană.

— Deja ești aici, doar tu ești în inima mea. O mângâi ușor pe părul moale în timp ce îi privesc chipul angelic. Cum poate fi o persoană așa frumoasă? Emery? îi șoptesc, dar ea nu răspunde, semn că a adormit. Mă ridic de pe scaun, o iau în brațe și o duc pe patul din camera mea. O așez ușor pe pat și o învelesc fără să fac prea multă gălăgie. Mă așez pe podea la marginea patului și încep îi mângâi ușor părul, vreau să mă înec cu imaginea ei înainte de a pleca spre patul improvizat din living.

— Nu vreau să pleci niciodată, am nevoie de tine...