Aiden (Needitată)

What is love?

— Lasă-mă să îți fur durerea și suferința! Sufletul meu îți poate alina toată durerea, iar inima mea îți poate oferi liniștea de care tu ai nevoie. rostesc  în timp ce o fixez cu privirea, la fel ca și mine, Emery este foarte surprinsă de vorbele pe care le-am rostit. Pur si simplu cuvintele mi-au ieșit pe gură fără nici un pic de control. Rostesc doar ceea ce simt în acest moment, dar sigur am să regret mai târziu.

— Ce te face să crezi că eu o să am încredere în tine? De unde nu știu că nu este decât o atitudine temporară? Că nu ești doar acel Aiden de treabă pentru câteva minute sau chiar secunde?

— Pur și simplu alege! Ori lași ca durerea ta să vină spre mine, ori te poți îneca în propria ta durere. Nu lăsa durerea să te determine să devii alta persoană Emery!

— Și ce te face pe tine un expert în cunoașterea durerii?

— Doar alege! spun în timp ce îmi las mâinile pe lângă corp, o parte din mine încă iși dorește să simtă pielea fină a feței ei, dar cealaltă știe că am făcut bine că m-am oprit. Ochii ei curioși mă analizează mai amănunțit ca niciodată, dar nu am de gând să o las să îmi intre și în suflet. Deocamdată, Emery este în mintea mea și la un mic pas de a intra în inima mea, dar nu am de gând să o las în acel loc întunecat. Ridic din umeri ușor, iar ochii îmi fug ușor spre buzele rozalii. În acest moment sunt tentat să o sărut, dar bariera din jurul meu nu mă lăsa să fac acest lucru.

     Răspunsul ei întârzie să apară, așa că mă întorc pe vârfuri și mă îndrept spre motorul meu. Emery își poate lua propriile decizii, nu are nevoie de un nimeni ca mine să o ajute. Nu sunt încă la stadiul în care eu pot da sfaturi excelente, mă limitez doar la ceea ce cred. Odată ajuns în fața motorului, mă opresc și închid ochii încet. Respirația încă îmi este greoaie, iar bătăile inimii încă cântă acel cântec zgomotos. Deschid ochii când niște pași se aud în spatele meu, dar nu le dau atenție și mă urc dintr-o singură mișcare pe motor.

— Vreau să merg și eu cu tine!

— Și dacă atitudinea mea este una temporară? Nu te deranjează acest lucru? rostesc în timp ce îmi las capul puțin pe spate pentru a analiza fiecare expresie pe care o adoptă. Ochii mari îi exprimă dorința de a face ceva anormal, ceva ce nu face de obicei, iar zâmbetul mai mult fals decât adevărat, arată incertitudinea cu care se confruntă în acest moment.

—  Oferă-mi măcar o oră cu adevăratul Aiden!

—  Ăsta sunt eu, de unde să îți ofer o altă variantă a mea?

— Vreau să îl văd pe Aiden pe care eu mi-l doresc să îl am în preajmă. Lasă-mi-l pe Aiden cel de treabă măcar pentru o oră, cer prea mult?

— Sincer? Cred că îți dorești ceva ce este imposibil. Ăsta sunt eu, nu există un Aiden de treabă sau un Aiden nesimțit, sau cum crezi tu că sunt.

— Doar te rog. O singură oră, vreau să văd prin ochii tăi.

—  Îți dorești așa tare să vezi iadul? Crezi că este ușor să vezi prin ochii mei? Dacă crezi asta să stii că te înșeli amarnic, spun în timp ce îi înmânez casca mea. Ochii ei confuzi mă privesc de parcă ar vorbi cu un nebun, dar totuși un mic zâmbet îi luminează fața.

     Emery își așează casca pe cap, iar apoi se așează pe motor strângându-mi talia cu putere. Îi arunc o scurtă privire să văd dacă este gata, iar apoi pornesc în viteză spre nicăieri. Acum ceva timp mă gândeam că mi-aș dori să văd totul de sus, așa că în acest moment mă îndrept spre cea mai înaltă clădire din apropierea cartierului meu. Îmi doresc să fac acest lucru de atât de mult timp, iar acum am șansă aceasta cu persoana care îmi bântuie mintea.