Aiden (Needitată)

Avertisment

     — Nu am nicio slăbiciune, mint fără să mă gândesc că este posibil să fi luat o decizie proastă. Se pare că până la urmă prima decizie este mult mai ușoară. Negarea reprezintă un loc de refugiu și un lucru mai ușor de ales.

    Cea mai mare slăbiciune a mea?    Ocazional, îmi pasă.

   Îmi pasă de acei copii care stau în stradă, în frig zi și noapte, care își așteaptă eroul mult visat ca să îi salveze, dar care de cele mai multe ori nu apare. Uneori când trec pe stradă și îi văd, am impresia că oamenii undeva greșesc. Chiar dacă viața mea nu a fost strălucită și nici acum nu este, mi-am dat seama că ar trebui să o apreciez mai mult. Dar din păcate ura mea pentru persoane îmi cam stă în cale.

     — Orice persoană are o slabiciune, deci trebuie să ai și tu o slăbiciune. Nu vrei să vorbești despre asta?

     — Nu!

     — Haide Aiden, trebuie să discutam despre ceva, despre ce te macină de exemplu, ce este în sufletul tău.

     — Ora s-a terminat!

    — Oh, pe data viitoare, zice cu o mare dezamagire în glas. Oftează ușor tristă și începe să își strângă lucrurile. Mă ridic de pe scaun, iar înainte de a ieși din salonul dânsei îi mai arunc o privire scurtă. Îmi aruncă un zâmbet larg, dar care este total fals. Trăsăturile feței o dau de gol. Încearcă din răsputeri să ajungă în mintea mea, iar asta o epuizează de tot. Problema este că încă nu știu ce înseamnă aceste ore de consiliere pentru ea. Poate lua necooperarea mea ca o provocare prin care încearcă să își forțeze limitele, ori este o persoană prea bună pentru această lume.

   Îmi așez casca pe cap, iar când sunt gata să pornesc spre librărie zăresc o siluetă cunoscută. Este fata de la școală, fata cea vorbăreață și veselă, Emery. Își scoate dintr-o singură mișcare căștile și le pune în geantă, iar în următoarele secunde silueta ei dispare în clădirea de unde tocmai am ieșit.

   Este oare posibil ca ea să aibă nevoie de consiliere? Îmi scutur capul în speranța că aceste gânduri nu mă vor mai deranja, iar apoi pornesc în viteză spre librărie. Ce caută ea acolo? Poate o persoană ca ea să ascundă ceva? Sub atitudinea aceea prea veselă, prietenoasă și pe sub acel zâmbet enervant, poate să ascundă adevarata ei persoană? Totul poate fi doar de aparență și doar joacă un rol Emery?

     — Văd că ai ajuns până la urmă, rostește o voce cunoscută. Privesc în jurul meu și văd că deja am ajuns în fața librăriei. Nici nu am realizat când am oprit, am fost prins printre gânduri încât am luat atitudinea unui robot.

    — Nu am vrut să întârzii Seth! zic, așezând casca pe motor. Acesta îmi zâmbește și face un semn prin care îmi transmite să nu îmi fac prea multe griji. Seth Morison este unul dintre autorii mei preferați, nu este foarte cunoscut, dar cărțile lui sunt absolut minunate. Scrierile lui sunt pline de emoții și de sentimente transcrise din inimă pe hârtie. Seth este singura persoană care a văzut prin mine. Acum un an și jumătate Seth a predat la școala de corecție și se pare că s-a văzut pe el prin mine, cel puțin așa a zis el.

    — Când ai de gând să îmi arăți ciornele tale?

     — Nu am mai scris nimic, spun în timp ce așez niște cărți noi pe rafturi. Se pare că de la un timp accept minciună prea ușor. O găsesc prea des ca un mijloc de scăpare, iar asta nu mă reprezintă, dar asta este singura cale să evit discuțiile cu alte persoane.