„Dacă vrei să dobândești puterea de a suporta viața, fii gata să accepți moartea." — Sigmund Freud.
1. Hurts like Hell.
— Îți place aici Aiden? Mă întreabă mama în timp ce se așează lângă mine, pe una dintre băncile căminului.
— Sigur! mint fără nicio remușcare, nici nu își poate imagina că în acest loc este iadul pe pământ. Nu este un loc pentru copii, ci pentru niște jocuri ale unor nebuni.
— Îmi pare rău că nu ți-am luat nici un cadou de ziua ta!
— Mamă fac treisprezece ani, sunt aproape un adult și nu mai am nevoie de cadouri.
— Îmi pare atât de rău, nu am vrut să te las aici. Ești copilul meu, iar eu te-am lăsat aici... Mâna ei caldă îmi mângâie fața într-un mod delicat, în ochii ei poți vedea un ocean infinit de sentimente, iar buzele îi tremură ușor în încercarea de a-și stapâni lacrimile, dar totul este în zadar, deoarece două perle fierbinți mi-au atins palmele. Iartă-mă Aiden! spune în timp ce se așează în genunchi în fața mea și îmi sărută mâinile ușor.
— Nu plânge! Te iubesc. Mă las pe pâmântul rece alaturi de ea și o strâng în brațe cât de tare pot, nu îi pot oferi multe lucruri, dar îi pot oferi iubire necondiționată. Mama este cea mai importantă persoană din viața mea, o prețuiesc ca pe o comoară, iar zâmbetul ei calm și gingaș mă făce să îmi doresc să ajung un bărbat cu măcar jumătate din bunătatea ei.
— Promit că o să strâng destui bani pentru a ne întreține și că o să te scot de aici cu orice preț. Îmi lipsești așa mult...
— Dar tata de ce nu a mai venit? Nu mă interesează de ce nu a venit, dar întreb doar pentru a vedea adevărul de pe fața mamei. Mama suferă mereu din cauza lui, el nu face prea mare lucru cu viața lui, dar totuși are pretenția ca mama să îi ofere totul. Adevăratul motiv pentru care sunt aici, este faptul că mamei îi este frică ca tata să nu mă rănească, bine că și lipsa banilor este una dintre cauze, dar eu încă aștept cu nerăbdare ziua când mama mă va lua de aici.
Odată ce noaptea se așterne, aici dezvălânțuie iadul pe pământ. Orfelinatul se transformă în cel mai urât loc. Până și cele mai urâte coșmaruri nu bat întâmplările de aici, totul este terifiant. Nu am experimentat încă jocul nebunilor de aici, dar țipetele din fiecare seară mă țin treaz pâna la răsăritul soarelui.
— Tata este ocupat, muncește! Privirea i se întoarce asupra unui copac bătrân, minte atât de prost, dar dau din cap aprobator.
Tata este genul de om care încearcă să dețină controlul și să aibă totul, dar nefăcând nimic. Alcoolul și violența fizică cât și cea verbală îi sunt cei mai buni prieteni, iar asta m-a făcut să mă distanțez de el. Nu știu ce l-a adus în această stare, probabil lipsa banilor și multiplele datorii.
Mama este o persoană prea bună pentru el, iar ea știa asta. Dar de când m-am născut, ea a încercat să facă tot ce este mai bine pentru mine. Eu am încercat să fac același lucru după ce am mai crescut, dar în mare parte am eșuat, deoarece nu am fost în momentul când ea a avut cea mai multă nevoie de mine și am pierdut-o.
— Trebuie să plec puiule, când pot o să trec pe la tine. Te iubesc mult!
— Și eu te iubesc! zic în timp ce îmi înfășor mâinile de după gâtul ei și o strâng strâns, iar ea la rândul ei mă cuprinde în brațe.
— La mulți ani pentru mâine! zicând asta îmi lasă un mic sărut pe frunte, iar apoi pleacă spre ieșirea din acest cămin blestemat.
Dacă aș fi știu ce urma să mi se întâmple, nu aș mai fi lăsat-o pe mama să plece. Din această zi, viața are să mi schimbe pentru totdeauna, iar eu am să mă închid în cel mai întunecat colț al inimii. Aveam să fiu prins într-o lume în alb și negru, o lume delimitată de gratii imaginare, în care eu o să devin eroul negativ, iar inima mea se v-a transforma în ură pură pentru oameni.
Seara a venit mai devreme decât mă așteptam, iar o liniște asurzitoare s-a instalat în camere și pe coridoare. Majoritatea copiilor tremură de frig, iar alții de frică sub păturile găurite și mâncate de molii. Dar eu sunt fară nicio reacție, liniștea mă făce să intru cu totul într-o altă lume. Aceasta este spartă mult mai tarziu de o ușă izbită de peretele, care de abia mai stă în picioare și de vocile nebunilor, care își căută prada asemenea unor lupi.
— Cine este pregătit de un nou joc? Râsetele tipului îmi creează o stare de disconfort total, iar un fior își face prezența pe șira spinării.
— Ușor Scott, nu speria copii! Pe cine pariezi în această seară? Individului i se mai alătură și prietena lui nebună. Un cuplu perfect de nebuni.
— Data trecută ai câștigat cu un mucos, de data asta eu o să câștig cu o mucoasă, zice el în timp ce se mișcă printre zecile de paturi, în timp ce analizează fiecare copil. Când privirea îi rămâne pe mine pentru câteva secunde, îngheț. Iar inima mea o ia razna. Nu vreau să mă aleagă pe mine, dar totuși nici pe ceilalți, cu toții suntem niște copii nevinovați, iar ei doar niște adolescenți răsfățați.
— Te provoc să pângi pe...tine!
Acesta alege o fetiță, pe Malia. Această fată este prietena mea cea mai bună, ochii ei căprui i se dilată din cauza șocului, iar buza superioară începe să îi tremure. Două lacrimi fierbinți îi mângâie obrajii rozalii, în timp ce tipul îi face semn să coboare jos din pat.
— Ia-mă pe mine în locui ei! zicând asta am făcut cea mai proastă alegere pe care aș fi putut să o iau vreodată. Privirea tipului cade asupra mea și începe să mă analizeze destul de amuzat, ochii îi fug când asupra feței mele, când asupra trupului.
— Pe el nu! Aiden e preferatul meu și nu vreau să participe, zice prietena tipului, în timp ce se apropie de mine ușor. Zâmbetul ei mă dezgustă maxim, dar totuși îmi dă un fior ce se resimte până la oase.
— De ce nu?
— Îmi place acest copil, e drăguț!
— Vivian ce tot faci? Până acum nu a contat cât de draguț este un copil, noi ne-am distrat! Ochii îmi fug când de la ea, la el și invers, par niște oameni draguți, dar sub acest aspect plăcut sunt doar niște monștrii fără suflet.
Mult mai tarziu aveam să aflu cum este să fi un monstru, dar între mine și ei, o să existe un anumit prag. Eu voi fi un monstru cu sentimente, pe când ei nici nu știu ce înseamnă să ai așa ceva.
— Îmi pare rău puștiule! Tu iei băiatul, iar eu mă mulțumesc cu fata.
— O să fie o provocare care va strânge o grămada de bani, ai pregătit camerele de filmat?
— Da, totul este...
— Nu o luați și pe Malia! Strig eu la cei doi, nu îmi pasă ce o să se întâmple cu mine, vreau ca Malia să fie în siguranță.
— Nu tu decizi aici!
În următoarele minute gurile ne-au fost astupate și am fost legați la ochi, și așa a început coșmarul care are să ne marcheze pe viață. După zeci de minute, locul a devenit foarte liniștit, nu știu unde suntem exact, dar liniștea asurzitoare domnește din plin. Din când în când mai aud respirația greoaie a Maliei. Este foarte speriată, iar eu nu o pot liniști deloc.
— Jocul începe în șaizeci de secunde, să fiți cuminți! zice tipul în timp ce ne lega pe amândoi la mâini. Legatura de la ochi mi-a fost îndepărtată, iar lumina slabă m-a lovit direct în față, o privesc pe Malia cum se zbate sub privirile amuzate ale tipului, iar asta mă face să îl urăsc din toată inima.
Cine este capabil de așa ceva?
— Cine trage primul de acel steag trece în runda următoare. Să zâmbiți la cameră!
Inchide ușa de la pivnița în care ne aflam și se îndepărtează fără să se uite măcar încă odată la noi. Niciodată nu am mai văzut un loc mai înfiorător ca acesta. În jurul nostru sunt niște firmituri de pâine, iar în următoarele secunde niste șobolani își fac apariția și par destul de înfometați. Aceștia încep să mănânce firimiturile, iar după ce termină de devorat mâncarea prea puțină pentru apetitul lor, încep să ne muște de unde apucă. Durerea este îngrozitoare, dacă nu aș fi avut gura astupată aș fi țipat din toți plămânii. Malia este mai ghinionistă, majoritatea șobolanilor o atacă pe ea, iar lacrimile îi cad șiroaie pe fața mică și delicată.
Încerc mă apropii de ea și să lovesc cu picioarele micii monstruleți, dar nu prea mă descurc. Eu suport cu greu durerea, dar Malia cedează și nu vreau ca starea ei să se agraveze. După ce m-am chinuit cu scociul de pe gură, am început să trag cu dinții de șireturile cu care sunt legat. Câteva firișoare de sânge cad pe podeaua rece, răsunând asemenea unui ritm prost, iar aerul dă senzația că are să ne lase în cel mai scurt timp.
Șobolanii deven din ce în ce mai înfometați, iar mușcăturile lor par din ce în ce mai dureroase. Pe lângă faptul că suntem într-o durere continuă, în pivnița este atât de rece încât lasă impresia că suntem la Polul Nord. Realizez că cei doi nu au de gând să ne lase să scăpam ușor, sau măcar să ne lase să plecăm fără să își atingă obiectivele. Acestor oameni nu le păsa deloc de viața noastră, pentru ei noi suntem calea cea mai ușoară de a face rost de bani.
Odată ce imi eliberez mâinile și picioarele vreau să o ajut pe Malia, dar în momentul când mă trag cu putere, sunt aruncat cu tot corpul de unul dintre pereți, sunt legat de mijloc și efectiv nu mi-am dat seama la timp. Durerea este prea mare pentru a mai simți orice altceva. Malia începu să intre în șoc, ochii i se închid ușor, iar respirația îi scade în fiecare minut trecut, iar eu încerc din toate puterile să o ajut, să o fac cumva să rămână trează.
— Malia nu închide ochii. Nu mă lasa singur, am nevoie de cineva...
— A-Aiden!
Încep să trag de funie ca un nebun, trag și încerc să și mușc legăturile. Dinții mă dor îngrozitor, iar palmele nici nu le mai pot simți, dar trebuie să continui. La naiba, vreau să trăiesc ca să o pot vedea pe mama, dar în același timp vreau să o salvez și pe Malia.
Într-un sfarșit funia s-a destrămt, dar când am văzut sânge pe podea, m-am blocat. Ochii ei mari mă privesc fără nici o expresie, iar buzele îi sunt între deschise.
În acest moment sunt îngrozit până la oase și mă simt extrem pustiu, un sentiment de vinovație s-a instalat rapid, atât în mintea mea cât și în inima mea. Și doare extrem de tare. Doare mai tare decât orice altceva, ceva se sfâșie în interiorul meu și simt că cedez.
Totul a fost de la început un joc al morții, în fața căruia eu trebuia să pierd și nu Malia. Malia era drăguța, frumoasă, înțelegătoare, răbdătoare și bună, dar eu ce fel sunt? Nu sunt nici pe jumătate din ceea ce ea ar fi putut deveni în timp, ea ar fi putut face lucruri mărețe de-a lungul timpului.
De ce ea și nu eu?
Lacrimile îmi curg încet pe fața mea murdară, nu mai sunt capabil să zic nimic, darămite să mă mai și mișc. Sunt asemenea un stane de piatră, a unui zombi. Simt cum ceva se rupe în mine, tot ce este mai bun în mine dispăre, sunt gol pe interior, totul este pustiu.
Dar în timp, din acel zombi care nu se putea mișca de pe podeaua unei pivnițe infecte, am devenit un monstru cu sentimente. O părticică din mine se simte vinovat de pierderea Maliei, iar alta apreciază faptul că încă trăiesc. Niciodată Malia nu va fi uitată, ea dăinuie în sufletul meu alături de mama mea, ele păstrează puțin din vechiul Aiden și putin din umanitatea care astăzi iese foarte greu la suprafață.
— Aiden! Aiden! Ești bine? Te simți rău? rostește Izy în timp ce mă privește confuză. Am stat atât de mult timp prins în trecut și în coșmarul cel mai întunecat al meu, încât am uitat de treaba pe care o am de făcut. Un junghi mă lovește din plin în inimă, dar totuși reușesc să îi ofer lui Izy un zâmbet perfect.
— Da sunt bine și mă simt perfect!