Damien || tradusă

Chapter 55

Serena Mclane's P.O.V

Tot drumul stau aproape de Damien, și nu mă pot opri din a mă mișca - chiar și când sunt pe o motocicletă- din cauza nerăbdării și emoțiilor. Neștiind cum e Damien, nu pot ghici unde mergem. Tot ce pot spune e că locul este la marginea orașului, observând că ne îndepărtăm de centru, până când tot ce pot vedea sunt câteva mașini ici colo și mulți copaci pe marginea drumului.

Acel rânjet care s-a aflat pe fața mea încă de când m-am trezit se mărește atunci când Damien încetinește și virează pe un drum care pot spune că a fost trecut recent.

"Deci, unde mergem?" Întreb tare, peste zgomotul vântului și a motocicletei, însă sunt atentă să nu îi strig în ureche.

"Tu mi-ai spus unde mergem atunci când am întrebat?" Răspunde, făcându-mă să mormăi și intenționat îmi înfășor mâinile în jurul stomacului lui mai tare, însă nu pare să îi pese.

O pancardă enormă de lemn apare cu scris negru pe ea, totuși Damien accelerează pentru ca eu să nu pot citi cuvintele.

" Măgar." Sâsâi și din felul în care umerii lui se mișcă, pot spune că râde de curiozitatea mea.

Drumul murdar se mărește și transformă într-unul curat pe care multe mașini sunt parcare și oameni ies din ele.

Damien repede parchează motocicleta într-un loc liber în timp ce își privește ceasul și mă ajută să mă dau jos.

"Am ajuns la fix." Spune fericit și îmi ia mâna, trăgând-mă spre oamenii care se îndreaptă toți într-o singură direcție.

"Drumeții la o primă întâlnire?" Întreb retoric în timp ce mă încrunt spre el iar acesta se uită la mine amuzat.

"Ar fi bine pentru tine." Spune dând din umeri și mă ajută să trec peste ceva mușchi și lemne, fiind precaut ca eu să nu mă împiedic.

"Ce vrei să spui Damien Stryker? Explică." Îl avertizez în timp ce îi trimit o privire jucăușă. Damien rânjește dar nu spune nimic și se uită din nou la grupul de oameni.

"Vom întârzia. Grăbește-te." Mă îndrumă trăgându-mă de mână tot restul drumului.

"Doamne. Cine ți-a răsucit chiloții de ești așa?" Pufăi în timp ce încerc să îl ajung.

Damien se întoarce spre mine și îmi dă o privire sfioasă, "Nu port dar dacă te vei comporta ca atare, aș putea să te ajut dându-i jos pe ai tăi."

Gura mea se usucă și obrajii mi se încălzesc la cuvintele lui atât de mult încât abia mă pot uita în ochii lui, "Nu ar trebui să fiu cea care îți spune să te comporți ca atare?" Murmur.

Damien deschide gura pentru a răspunde, dar grupul din fața noastră lasă niște strigăte în timp ce sunete se aud dintr-un microfon.

"Suntem aici." El anunță mândru, în timp ce mă împinge în față. Gura mea se deschide și las un scâncet surprins.

"Cum ai știut?" Întreb bucuroasă și fac pași în față, doar ca Damien să îmi ia mâna și să mă împingă spre el până când spatele îmi este lipit de pieptul lui. Își înclină capul în jos pe al meu și își înconjoară mâna în jurul taliei mele.

"Am contactele mele." Îmi șoptește la ureche înainte să preseze un sărut sub aceasta.

Mă întorc și îi dau o privire seacă care îl face să ofteze.

"A trebuit să îl mituiesc pe Greg pentru a primi niște răspunsuri." Admite.

Mă întorc în brațele lui Damien pentru a-l vedea mai bine, "Vrei să spui despre ce îmi place?" Întreb confuză iar Damien aprobă, "Dar nu i-am spus niciodată nimic."