Damien || tradusă

Chapter 17

Serena Mclane's P.O.V

Încerc să nu îmi las ochii să hoinărească spre Damien, care stă fix lângă mine.

Dar cu toate acestea ochii mei călătoresc spre el repede înainte să mă uit înapoi pe fereastră.

"Cina familiei a fost prelungită." Damien răspunde cu o voce calmă.

Asta este prima dată când a vorbit după așa mult timp așa că aproape mă face să sar de pe loc.

"Ce vrei să spui?" Întreb pentru a-mi explica, dar am o presimțire că știu ce vrea să spună.

Părinții mei nu pot trăi fără să arunce o petrecere măcar o dată pe săptămână.

"Alți oameni vin. Ca o întrunire cu mai mulți oameni." El răspunde răspicat, comfirmându-mi gândurile.

"Tata ți-a spus?" Întreb întorcându-mă să mă uit la el.

Fața lui se încoardă de enervare în timp ce își încleștează maxilarul.

"Sora ta mi-a spus." Scrâșneşte.

Ochii mei se măresc la informația primită și o suspiciune care a persistat înainte își face iar loc în mintea mea.

"Sarah?" E tot ce spun.

Damien se întoarce spre mine, o expresie goală pe fața lui.

"Nu începe Serena."

Gura mea se deschide în timp ce mă uit la el lung.

"Nu începeam nimic." Murmur chiar dacă e departe de adevăr.

Damien îmi dă o privire neîncrezătoare.

"Deci e ceva între tine și sora mea?" Încerc să întreb inocent.

Damien oftează tare în timp ce se întoarce să se uite la mine.

"De ce îți pasă?"

"Ea e sora mea și am dreptul de a știi."

Conversația asta pare atât de repetitivă.

Damien își scutură capul la comentariul meu.

"Nu, nu e nimic între noi, acum las-o baltă."

Bombănesc în locul meu dar nu mai spun nimic.

"Nu încerca să creezi certuri, mai ales când suntem acolo." Damien murmură, arătând spre casa părinților mei care se ivește.

"Nu creez nimic." Spun ofensată în dispreț.

Cina nici măcar nu a început și am reușit să ne enervăm unul pe celălalt deja.

Gura mea se subțiază într-o linie dreaptă când văd linia de mașini parcate pe lângă casă.

Damien îi spune șoferului să oprească mașina aproape de casă și apoi iese împreună cu mine.

"Nu poți fi serios." Mârâi în timp ce el deschide ușa pentru mine.

"Ce?" Întreabă în timp ce se uită împrejur.

"Ai încercat vreodată să mergi pe tocuri? Hmm?" Întreb retoric.

"Nu pot spune că am făcut-o." El spune, "Dacă vrei să te car. Pot." El răspunde arătând spre mine să vin mai aproape.

Totuși râd și pășesc înapoi.

"Nu. Nu. Sunt bine." Spun repede, simțindu-mă afectată de gândul ca Damien să mă ia în brațe.