Damien || tradusă

Chapter 21

Serena Mclane's P.O.V

Muşcându-mi buza de jos, mă uit de la ecranul luminat al telefonului la Damien.

A fost o săptămână ușoară dar asta nu înseamnă că și comportamentul lui a fost ușor de înțeles.

Dintr-un anumit motiv în aceste câteva zile care au trecut Damien a fost ciudat de... protectiv cu mine.

Trebuia să fiu de partea lui tot timpul unde mergem, și doar acasă mă lăsa singură.

A fost destul de ciudat.

"Damien." Murmur în timp ce îmi fac drum spre el și îi dau un zâmbet strălucitor.

Damien mormăie în răspuns fără să își ia capul din documente.

Fac o față copilăroasă dar repede mă abțin.

Nu pot să mă comport ca un copil de față cu el.

Doar în spatele lui.

"Voi pleca într-o oră. Pot?" Întreb, încrucișându-mi degetele.

Nu am nevoie de permisiune pentru a pleca, dar trebuie să întreb.

Muncește ore întregi și măcar atât pot face și eu.

Dar, teoretic nu lucrez pentru el.

La naiba nu e ca și când sunt plătită.

Damien își ridică capul, "Unde mergi?"

Îi dau zâmbetul meu cel mai luminos.

"Mă întâlnesc cu cineva."

Ochii lui Damien se îngustează.

"Cu cine mai exact?"

Îmi dau ochii peste cap la interogatoriul lui.

"Cu Amelia. Fata cu care te-ai întâlnit acum ceva timp. Trebuia să mă întâlnesc cu ea în ziua de după cina de la casa tatei dar cineva m-a ținut trează până târziu." Murmur în  timp ce îl privesc.

Damien se uită la mine gânditor înainte să aprobe.

"Nu vreau să mă întrebi. Doar spune-mi când pleci să știu. Ca acum. Okay?" Întreabă.

Inima mea se încălzește la cuvintele lui și de data asta zâmbetul meu strălucitor e sută la sută real.

"Super. Mersi." Spun fericită, aplecându-mă să îi sărut obrajul.

Când buzele mele îi întâlnesc fața netedă, amândoi înghețăm.

În ce naiba m-am băgat?

Mă aștept ca Damien să mă împingă și să mă înjure să mă dau de pe el dar nu o face.

În schimb, atunci când mă dau înapoi, el pare mai relaxat și mai puțin încordat.

"Voi pleca acum." Murmur cu o față înroșită, încercând să evadez din atmosfera incomfortabilă.

"Stai," Strigă brusc, "Ia câțiva gardieni cu tine. Vor fi la parter." Spune.

Mă întorc pentru a-l vedea, scuturându-mi capul.

"Nu va fi necesar. Va fi un prânz scurt. Vrei să îți iau ceva?" Spun grăbită.

În primul rând pentru a schimba subiectul, şi în al doilea rând deoarece nu a mâncat toată ziua, şi pot simți un junghi de îngrijorare trecând prin mine.

"Serena. Te rog ascultă-mă cu asta," Spune ferm și apoi își scutură capul, "Și nu mulțumesc. Îl voi trimite pe Max să îmi ia ceva."

Îi trimit un zâmbet amuzat dar aprob și îl salut înainte să plec.