Damien || tradusă

Chapter 27

Serena Mclane's P.O.V

"Hmm." Mă bâlbâi în timp ce îmi îngustez ochii.

Unu, doi, trei.

Cât de repede și pe furiș posibil, îmi vâr capul pe ușă și scanez coridorul gol înainte să încep să fug ca o nebună.

Pun pariu că gardienii care se uită la camerele de securitate râd de mine încercând să fiu un ninja.

Dar asta nu e o situație de râs.

E o situație pe viață și pe moarte.

Okay, poate nu este așa de seriosă.

Doar mica fugă de pe coridor mă face să pufnesc și să respir greu.

Ajungând la un colț, îmi continui acțiunile trecute de a număra secundele înainte să mă uit în față pe hol.

Mă opresc ezitant când îl observ pe Damien stând la capătul acestuia, vorbind cu ceva femeie cu păr brunet care pare prea atentă la conversație.

Gura mea se mișcă în antipatie dar asta e tot ce fac în timp ce îl privesc pe Damien uitându-se la ceasul lui și apoi la ușa biroului, deasemenea știută ca ținta mea.

"Pe cine urmărim?" Se aude o voce discretă, făcându-mă să sar în sus de șoc și aproape cad, dacă persoana nu mi-ar fi anticipat deja mișcarea și nu şi-ar fi încordat mâna pentru a mă prinde.

"M-ai speriat." Bâzâi spre Max.

Max îmi rânjește și apoi își întoarce capul în direcția în care mă uitam.

Când vede cine se află acolo, el spune un 'ah' și apoi țâțâie.

"M-am gândit." El meditează arătând adâncit în gânduri.

Sprâncenele mele se încruntă la comportamentul lui ciudat dar asta îl face pe Max să se uite spre mine.

"Ce?" Întreb cu un ton îmbufnat.

E ca și când am mers toată ziua cu un nor negru deasupra capului care îmi umbrește fiecare mișcare.

Toată lumea mă evită.

Mă gândesc că e din cauza expresiei mele iritate și nervoase de pe fața mea.

E totul din vina lui, sâsâi mintal în capul meu.

Dacă Damien nu ar fi fost atât de frumos și misterios, și plăcut, și frumos -la naiba, l-am folosit pe ăsta deja- nu aș fi fost forțată să îl sărut.

E vina lui.

Doar gândindu-mă la noaptea aia mă face să mă foiesc pe loc.

În aceste două zile Damien m-a evitat ca ciuma și tot timpul când am curajul de a merge să îl văd, mă dezumflu ca un balon și apoi fug ca un câine cu coada între picioare înapoi în cameră.

"Uh, Serena?" Întreabă Max.

Mă reîntorc la realitate atunci când realizez că bietul om vorbește cu mine.

"Nimic. Sunt bine." Spun doar ca să realizez că el nu m-a întrebat nimic.

Amândoi ne uităm unul la celălalt ciudat înainte ca el să-şi curețe gâtul.

"Mă gândesc că ceva s-a întâmplat între tine și Damien?" Apoi Max pare să realizeze ceva și roșește de jenă, "Nu că ar trebui să îmi spui mie sau ceva. Uită că am întrebat, sunt doar prea băgăreț pentru binele mele." El vorbește repede.