Damien || tradusă

Chapter 8

Serena Mclane's P.O.V

Stând cu fața în jos pe pat, nu mă pot controla și las un geamăt chinuitor mic.

Mi-a luat absolut ani pentru a-mi lua toate lucrurile mele dinafara cutiilor și apoi să le aranjez unde am crezut că se potrivesc.

Am considerat chiar să le las pe podea și să le fac puțin câte puțin dar știam că aş fi avut acea sâcâitoare voce în colțul minții mele îndemnându-mă să termin cu tot.

Mă gândesc că am obiceiuri ciudate ca acesta.

Din fericire totuși, am terminat.

În timp ce stau acolo, mintea mea începe să se rătăcească în diferite locuri și situații.

Dacă tatăl meu decisese să mă mărite cu altcineva?

Cineva nu la fel de înțelegător ca Damien.

Mă cutremur doar gândindu-mă la asta.

Câteva minute trec și apoi o bătaie moale izbucnește la ușă.

Uitându-mă din pat, cu părul meu ciufulit și fața mea roșie de la efortul de a muta lucruri, îl văd pe Damien stând în ușă.

Dacă e posibil ca Damien să arate orice fel de emoție, aș zice că arată mai degrabă incomfortabil.

Ridic o sprânceană în timp ce el stă acolo, fără să spună nimic.

"Da?" Îl îndemn să vorbească.

"Ce ți-ar plăcea pentru cină?" El întreabă.

"Orice e mai ușor de făcut." Ridic din umeri, fixându-mi bluza mea puțin suflecată.

"Asta ar fi?" El insistă.

Văzând poziția lui puțin incomfortabilă, mă ridic din pat și trec pe lângă el în timp ce îmi fac drum spre parter.

Intrând în bucătărie, mă uit la timp să văd că e aproape nouă.

Wow, nu am împachetat așa de mult cât crezusem.

Pași apropiați îmi ajung la urechi și zambesc știind că mă urmărește.

Scanând bucătăria de oțel inoxidabil, ochii mei aterizează pe frigider în timp ce îmi fac drum spre el.

Deschizându-l, scanez toate ingredientele.

"Tu nu gătești mult, nu-i așa?" Întreb în timp ce mă aplec să iau ingredientele pentru felul de mâncare pe care îl fac.

Luând totul în brațele mele, mă întorc să îl văd stând alene lângă tejgheaua bucătăriei.

Văzându-mi brațele pline, el se grăbește spre mine și îmi micșorează greutatea luând din lucruri.

"Nu o fac." El răspunde clar în timp ce le așează pe tejghea;

Uitându-se la ele de parcă sunt un fel de monstru.

Râzând de el, îl înghiontesc și iau un cuțit să încep să prepar totul.

"Mă gândesc că ne potrivim la rolurile noastre foarte bine, nu-i așa?" Spun în timp ce îl îndrum să stea jos.

Nu sunt sigură dacă el chiar mă ascultă dar îi aud vocea puțin mai îndepărtată.

"Ce vrei să spui?"

"Păi cât de sexist și absurd ar putea fi, sunt aici gătind pentru tine," Iau o pauză în timp ce îmi las sarcasmul să îmi înfrumusețeze vocea, "În curând soțul meu. Singurul lucru care lipsește  ești tu venind acasă de la muncă și întrebând ce este pentru cină."