Damien || tradusă

Chapter 76

Damien Stryker's P.O.V

Oricât de mult mă mustrez pentru că fac asta, este ca și când proprii mei ochi sunt împotriva mea și nu mă ascultă, deoarece repetat se tot întorc spre femeia cam emoționată de lângă mine. Totuși, oricât ar fi de emoționată, tot reușește să mă aibă înfășurat în jurul degetului ei mic și admit cu tristețe că voi încerca să fac tot ceea ce e cu putință să o mulțumesc în toate modurile posibile. Nu doar părul ei roșu înflăcărat și ochii căprui captivanți îmi atrag atenția de fiecare dată când pășește în cameră, ci și zâmbetul orbitor care îi luminează fața și împreună cu ea, și emoțiile mele. Fiecare lucru despre ea, la felul cum arată și la personalitate, mă face să simt niște emoții imense pe care nu credeam că le poate simți cineva vreodată. Sentimentele variind de la absolută dragoste la o anumită măsură de iritare, unele acțiuni de ale ei luându-mă prin surprindere.

"Greg?" Se aude o voce moale aparținând nimeni alteia decât femeii de lângă mine, capul ei odihnindu-se pe umărul meu în timp ce își presează mâna de a mea, iar eu nu pierd nici o secundă înainte de a ne încrucișa degetele.

Bărbatul în cauză se întoarce din scaunul său cu o privire confuză, ochii lui se abat la mine înainte să se întoarcă la Serena.

"Cum ai intrat în biroul lui Damien atunci când a încuiat ușa?" Serena întreabă, vocea înfășurată în confuzie și sprâncenele brăzdate, în timp ce încearcă să-și dea seama cum s-au petrecut evenimentele. Enervarea familiară pentru prietenul meu cel mai bun apare iar în mine, deoarece nu doar că-i dă atenție lui, ci și din cauza rânjetului încrezut pe care ni-l dă.

"Am avut o copie a cheii." Răspunde simplu cu un dat de umeri înainte să se întoarcă. Iritarea mea crescând pentru că trebuia să fi știut de dinainte că dându-i lui Greg un set de chei de rezervă pentru birou a fost ceva ce nu ar fi trebuit să fac. Să dau cuiva cheile de la biroul meu era necesar ca eu să am încredere completă, nu doar cu privire la conținuturile care-mi stau în birou, dar și încredere în integritatea lor ca persoană. Trebuia să mă gândesc că Greg într-o zi va intra fără să bată la ușă cum a făcut astăzi, dar sper că asta nu va fi un obicei zilnic, și că se va întâmpla doar la ocazii.

Gândurile din capul meu mă aduc spre o realizare în timp ce mă întorc spre o Serena obosită, jumătate din corpul ei ghemuit pe mine, cât de mult se poate între scaunele mașinii.

"Serena, amintește-mi să îți dau un set de chei de la birou, ok?" Șoptesc gentil în urechea ei, nevrând să o deranjez dar trebuind să-i spun, ca să îmi poată aminti ca nu cumva să uit. Tot ce face Serena e să lasă un sunet de oboseală, arătând că m-a auzit în timp ce-și împinge capul la mine pe gât.

Rămân tăcut și îi strâng mâna, știind că ea nu înțelege cât este de important să fac asta și ce înseamnă, dar asta mă face să mă simt că am făcut ceva corect.

*********

Serena Mclane's P.O.V

Amețeala care pare că mă urmărește peste tot nu se oprește nici atunci când Damien mă împinge ușor ca eu să mă ridic. Ochii mei se simt moleșiți și sunt la câțiva centimetri dinstanță de a se închide, doar ca să se deschide după ore bune de somn.

"Suntem aici Serena." Damien șoptește și trage de mâinile noastre încrucișate să mă ridice. Clipesc de câteva ori, rezistând dorinței de a adormi la loc în timp ce ies din mașină. Simt alt corp aruncându-și cu lejeritate brațul peste umerii mei, dându-mi suportul lui, acționând de parcă nu îmi pot ține în picioare propria greutate a corpului. Cu toate acestea, îi pasez lui Greg un zâmbet în semn de mulțumire și acesta zâmbește înapoi. Iau câțiva pași spre vechea casă familială, ochii mei trec peste întreaga clădire doar să văd că totul arată la fel. Pentru mine se simte de parcă au trecut ani întregi dar în realitate au fost doar câteva luni. Nu sunt sigură dacă mă bucur de asta sau nu.